24.4 C
Chișinău
marți, 28 iunie, 2022

Marea Britanie solicită ca Suedia şi Finlanda să adere la NATO “cât mai curând posibil”

Must read

Comentarii recente

Suedia şi Finlanda ar trebui să adere la NATO “cât mai curând posibil”, iar “aderarea lor va consolida securitatea colectivă a Europei”, a declarat luni ministrul britanic de externe, Liz Truss, într-un comunicat, în timp ce, de la Paris, Palatul Elysee a spus că Franţa “va fi alături de Finlanda şi Suedia” în caz de agresiune.

“Regatul Unit sprijină ferm cererile de aderare la NATO ale Finlandei şi Suediei. Ele ar trebui să fie integrate în Alianţă cât mai curând posibil, aderarea lor va consolida securitatea colectivă a Europei”, a declarat Liz Truss, după ce Helsinki și Stockholm și-au anunțat formal decizia de a adera la NATO.

Săptămâna trecută, Regatul Unit a semnat cu Suedia şi Finlanda acorduri de apărare şi protecţie reciprocă în cazul unei agresiuni, înainte de anunţarea deciziilor lor de a adera la NATO.

Aceste acorduri “demonstrează angajamentul nostru ferm şi fără echivoc faţă de ambele ţări în cursul acestui proces şi dincolo de acesta”, a spus şefa diplomaţiei de la Londra.

În egală măsură, Franța, țara care asigură președinția semestrială a Consiliului UE, a avertizat că “orice stat care ar încerca să testeze solidaritatea europeană, printr-o ameninţare sau o agresiune împotriva suveranităţii lor prin orice mijloace, trebuie să aibă certitudinea că Franţa va fi alături de Finlanda şi Suedia”.

Într-un comunicat, președinția franceză a făcut referire directă la clauză de apărare reciprocă între statele membre ale UE, prevăzută la articolul 42 aliniatul 7 din Tratatul de la Lisabona.

“Franţa îşi reafirmă angajamentul în temeiul articolului 42.7 din Tratatul privind Uniunea Europeană şi este pregătită să consolideze cooperarea în domeniul apărării şi securităţii cu aceşti doi parteneri, prin consultări strategice la nivel înalt şi interacţiuni militare întărite”, a spus Palatul Elysée.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri