17.2 C
Chișinău
sâmbătă, septembrie 18, 2021

MANIFESTUL lui Andrei Năstase: Candidatul unic al forţelor antioligarhice poate fi identificat doar prin contact direct cu cetăţenii, inclusiv cu cei din diasporă

Must read

Comentarii recente

soroca andreiCandidatul unic al forţelor antioligarhice poate fi identificat doar prin contact direct cu cetăţenii, inclusiv cu cei din diasporă, care au fost eliminaţi din sondaje. Este opinia preşedintelui Platformei Demnitate şi Adevăr, Andrei Năstase, candidat pentru funcţia de şef al statului, care a adresat un manifest cetăţenilor Republicii Moldova.

Liderul mişcării protestatare face apel către elitele politice şi intelectuale ca împreună cu societatea civilă şi diaspora să-şi unească forţele şi potenţialul pentru demolarea sistemului, accentuând că aceasta poate începe doar cu un preşedinte puternic, cu mandat popular, care să aibă curajul, forţa şi, cel mai important, voinţa să se opună întregului clan mafiot de la guvernare şi să-l demoleze metodic.

„Aş vrea să înţelegem cu toţii că greul abia începe! Pentru a izbăvi ţara de regimul mafiot şi cleptocratic avem nevoie în continuare de solidaritate şi unitate. Doar cu sprijinul public al societăţii civile, al formatorilor de opinie, al tuturor oamenilor de bună credinţă vom reuşi să realizăm cea mai mare dorinţă a fiecăruia dintre noi: să scoatem ţara din captivitate şi s-o întoarcem cetăţenilor”, afirmă Andrei Năstase.

„Atunci când statisticile, sondajele nu ne ajută prea mult, trebuie să recunoaştem onest acest lucru şi măcar în ultimul ceas să mergem direct la popor. În satele şi oraşele noastre, la diaspora noastră, eliminată din sondaje, la fel ca şi de la alegeri. Cert este că procesul de schimbare în bine, reală şi totală a Moldovei poate fi demarat doar de un preşedinte puternic, rezistent, un preşedinte al poporului. Neacceptarea acestui adevăr evident şi ratarea şansei imense, pe care ne-o oferă alegerile prezidenţiale, va rămâne ca o pată pe conştiinţa noastră. Vom fi sortiţi să lâncezim în mocirla în care ne aflăm încă ani sau chiar zeci de ani, iar Moldova riscă să devină un teritoriu nepopulat. Nu putem admite un asemenea scenariu”, continuă liderul mişcării protestatare.

„De aceea insist pe ideea că elitele politice şi intelectuale, împreună cu societatea civilă, cu diaspora noastră, trebuie să-şi unească forţele şi potenţialul pentru a stopa degradarea continuă a statului. Iar oamenii politici, nu politicienii!, trebuie să-şi asume responsabilitatea unor decizii importante pentru ţară, inclusiv actul confruntării cu un regim dictatorial şi antipopular”, se spune în manifestul lui Andrei Năstase.

Publicăm textul integral al manifestului liderului Platformei Demnitate şi Adevăr

MANIFEST

Suntem într-un moment important din istoria şi viaţa ţării noastre, moment pe care l-am apropiat împreună, dând dovadă de curaj, demnitate şi luciditate în lupta noastră cu regimul oligarhic şi cleptocratic. După o perioadă gri de peste 15 ani, avem azi dreptul de a alege un Preşedinte al Poporului. Vreau să mulţumesc din suflet celor peste 400 000 de susţinători ai referendumului de modificare a Constituţiei, grupului de iniţiativă, care a depus eforturi substanţiale în vederea colectării semnăturilor în susţinerea referendumului.

De asemenea, vreau să exprim recunoştinţă tuturor susţinătorilor mei şi ai Platformei Demnitate şi Adevăr pentru implicarea, curajul şi sprijinul necondiţionat de până acum. Fără voi, mobilizarea societăţii în lupta pentru scoaterea la lumină a fărădelegilor regimului Plahotniuc nu ar fi fost posibilă. Fără voi, aceste alegeri nu ar fi fost cu putinţă. Fără voi nu am fi reuşit colectarea a 400 de mii de semnături, fără de care nu am fi avut astăzi dreptul să ne alegem în mod direct preşedintele. Un preşedinte cu adevărat al poporului!

În acelaşi timp, aş vrea să înţelegem cu toţii că greul abia începe!

Pentru a izbăvi ţara de regimul mafiot şi cleptocratic avem nevoie în continuare de solidaritate şi unitate. Doar cu sprijinul public al societăţii civile, al formatorilor de opinie, al tuturor oamenilor de bună credinţă vom reuşi să realizăm cea mai mare dorinţă a fiecăruia dintre noi: să scoatem ţara din captivitate şi s-o întoarcem cetăţenilor.

Am spus-o de mai multe ori – pentru mine, preşedinţia nu este un scop în sine, nu este un trofeu. Este un mijloc de a declanşa procesul de demantelare a sistemului, de eliberare a statului din chingile corupţiei şi sărăciei, de modernizare a ţării.

Regimul deja şi-a identificat adversarii. El nu-i atacă pe cei care nu sunt o ameninţare pentru sistemul clădit pe minciună, furt, şantaj şi corupţie. Pe ei îi menajează. Visul lui este să aibă, din nou, în fruntea ţării o marionetă, fără putere şi voinţa de a i se opune. Un preşedinte pe post de sinecură, un profitor, un bursier al oligarhiei criminale.

În cel mai rău caz, regimul antipopular îşi doreşte un preşedinte care să se facă că ştie ce are de făcut, dar care să nu poată face nimic, decât să se plieze confortabil pe noua funcţie în aşteptarea unor vremi mai bune.

Nu de un asemenea preşedinte are nevoie Moldova!

Sunt convins că demolarea acestui sistem poate începe doar cu un preşedinte puternic, cu mandat popular, care să aibă curajul, forţa şi, cel mai important, voinţa să se opună întregului clan mafiot de la guvernare şi să-l demoleze metodic.

M-am implicat în acest exerciţiu democratic nu de dragul orgoliului personal sau al interesului partinic, ci pentru Oameni, pentru schimbarea în bine a lucrurilor din ţara noastră.

– Eu nu am fost parte a acestui sistem,
– nu am pretins vreodată şefia guvernului sau a vreunei instituţii,
– nu am candidat vreodată,
– nu am activat în administraţia publică centrală sau locală,
– nu am nevoie de ministere târguite în schimbul loialităţii,
– nu am nevoie de vămi şi agenţii bănoase, care să plătească dijmă la partid,
– nu am luat şi nici nu am dat mită vreodată,
– nu am poliţe de plătit şi datorii faţă de orice şi oricine,
– nu am niciun motiv de a pleca capul în faţa cuiva, decât doar în faţa familiei şi mamei mele, în semn de mare recunoştinţă…

Eu vreau să distrug acest sistem putred şi găunos şi, împreună cu oameni de calitate, integri şi profesionişti pe diverse domenii de activitate să punem bazele unui stat liber de corupţie, în care legile sunt egale pentru toţi, iar nivelul de trai al Oamenilor sa fie în continua creştere.

Am fost în permanenţă promotorul conjugării eforturilor şi forţelor democratice, antioligarhice pe o platformă comună, cu o agendă comună ce ar viza atât alegerile prezidenţiale, cât şi cele parlamentare, anticipate sau ordinare.

Am făcut totul ce-mi stă în puteri pentru a determina şi alte forte declarate antioligarhice să facă parte din frontul nostru comun.

Am considerat ca o bună soluţie pentru forţele democratice, dar şi pentru ţară şi partenerii de dezvoltare ar fi să transmitem un mesaj de unitate şi să mergem în tandem cu Maia Sandu pentru cele două funcţii, de preşedinte şi de prim-ministru, aşa cum sugerează mai mulţi formatori de opinie, dar şi simpatizanţii noilor noastre formaţiuni politice, Platforma DA şi PAS.

Aplicarea mecanismelor multiple de identificare a candidatului la funcţia de preşedinte, inclusiv a celor matematice, a sondajelor depinde în mare măsură de voinţa şi disponibilitatea fiecăruia dintre noi.

Iar atunci când statisticile, sondajele nu ne ajută prea mult, trebuie să recunoaştem onest acest lucru şi măcar în ultimul ceas să mergem direct la popor. În satele şi oraşele noastre, la diaspora noastră, eliminată din sondaje, la fel ca şi de la alegeri.

Cert este că procesul de schimbare în bine, reală şi totală a Moldovei poate fi demarat doar de un preşedinte puternic, rezistent, un preşedinte al poporului.

Neacceptarea acestui adevăr evident şi ratarea şansei imense, pe care ne-o oferă alegerile prezidenţiale, va rămâne ca o pată pe conştiinţa noastră. Vom fi sortiţi să lâncezim în mocirla în care ne aflăm încă ani sau chiar zeci de ani, iar Moldova riscă să devină un teritoriu nepopulat.

Nu putem admite un asemenea scenariu. De aceea insist pe ideea că elitele politice şi intelectuale, împreună cu societatea civilă, cu diaspora noastră, trebuie să-şi unească forţele şi potenţialul pentru a stopa degradarea continuă a statului. Iar oamenii politici, nu politicienii!, trebuie să-şi asume responsabilitatea unor decizii importante pentru ţară, inclusiv actul confruntării cu un regim dictatorial şi antipopular.

Consider cu tărie ca din pachetul prioritar de acţiuni, o preocupare aparte trebuie să o constituie soluţionarea problemei furtului miliardelor prin:
• insistarea asupra anchetei internaţionale privind jaful bancar şi spălarea miliardelor de dolari;
• contribuirea la recuperarea banilor şi sancţionarea hoţilor;
• neadmiterea prin toate mijloacele legale, inclusiv prin referendum, ca oamenii să întoarcă miliardele furate.

O obligaţie legală şi morală faţă de Oamenii acestei ţări este transformarea revendicărilor social-economice ale oamenilor în iniţiative legislative, prioritare fiind:
• majorarea pensiilor cel puţin până la minimul de existenţă;
• stimularea iniţiativei private, a investiţiilor străine şi locale, care vor genera noi locuri de muncă, bine plătite, şi vor motiva tinerii să rămână acasă;
• descentralizarea economiei, modernizarea oraşelor, reabilitarea satelor şi dezvoltarea agriculturii.

Este în puterea unui preşedinte al poporului înaintarea unor iniţiative legislative privind reformarea justiţiei şi combaterea corupţiei mari şi mici, prioritare fiind:
• desemnarea unui procuror independent;
• transformarea CNA în DNA şi scoaterea instituţiilor anticorupţie de sub influenţă politică;
• lustraţia extinsă până în prezent, confiscarea extinsă a bunurilor demnitarilor de stat, procurorilor şi judecătorilor, precum şi a rudelor acestora, care nu pot demonstra sursele de venit pentru achiziţionarea acestor bunuri.

O preocupare aparte a preşedintelui trebuie să o constituie declanşarea cât mai rapidă a alegerilor parlamentare anticipate si promovarea unei politici interne şi externe de restabilire a încrederii cetăţenilor RM şi a partenerilor externi în clasa politică şi în statul R. Moldova.

Astăzi nu suntem în alegeri, suntem într-un război total cu mafia criminală. Cu caracatiţa lui Plahotniuc care a sfâşiat ţara, a îngenuncheat viitorul.

Suntem ultima redută.
Sus fruntea, oameni ai cetăţii!
Împreună alegem preşedintele poporului.
Împreună scoatem ţara din ghearele haitei de bandiţi!

Sunt sigur – cu efort comun, muncind cot la cot, vom învinge!

Andrei Năstase

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri