Cristian tudor popescuRar am văzut o diversiune mai ghiolbănească de discreditare şi intimidare a Justiţiei care te cercetează. Şi întreprinsă de cel ce s-a pretins protectorul independenţei zisei Justiţii.

În calitate de cetăţean înzestrat cu raţiune şi vorbitor de limbă română, nu văd cum zicerea dlui Băsescu privitoare la posibilitatea ca dna Firea să nu-şi mai găsească într-o zi bărbatul acasă, dacă dânsa continuă să se ocupe de moşia lui de la Nana, ar putea fi interpretată altfel decât ca şantaj cu ameninţare. Dar accept că doar Justiţia poate hotărî dacă e sau nu aşa.

Dl Băsescu nu acceptă.

Fostul preşedinte a stat 20 de minute la DNA – mi se pare mult, poate s-a discutat şi despre starea vremii. Pentru că e greu de imaginat un dosar Băsescu-Firea mai gros de o pagină. În afară de stenograma zicerii împricinatului şi încadrarea ei în articole de lege, ce poate să mai fie acolo? Depoziţii ale martorilor? Nu e nevoie, vorbirea s-a făcut la televizor, la o oră de vârf. Probe? La ce bun, când dl Băsescu este el însuşi o probă vie, practicând şi în clipa de faţă, în formă continuată, infracţiunea de care e acuzat, şantajul, asupra procurorului general Niţu şi a dnei Firea.

Pentru că îi e foarte strâmt să se apere de acuzaţia de şantaj, fostul preşedinte al României face ce ştie el mai bine: denigrează, insultă, azvârle cu acuzaţii revelate peste noapte, rânjeşte. Tactică reductibilă la cea a propagandiştilor comunişti, care, în faţa dezvăluirilor greu de negat ale americanilor privind realităţi din lumea comunistă, răspundeau: „Dar voi de ce îi omorâţi pe negri?”.
O firmă a dnei Firea a împrumutat 400.000 de euro şi 1.800.000 dolari de la Crescentul lui Voiculescu şi nu i-ar mai fi dat înapoi, zice dl Băsescu. O fi aşa, n-o fi, n-avem de unde să ştim. Dna Firea nu poate fi bănuită că ar fi vreo zambilă, dalbă copilă. Dar despre asta era vorba în propoziţie? Despre de ce îi omorâţi pe negri?

De ce nu face dl Băsescu o sesizare oficială, o plângere penală în acest sens? Spune că a predat documentele privind sumele în cauză instituţiilor abilitate, dar acestea refuză să se ocupe de ele.

Care instituţii, cui le-aţi dat? vine întrebarea firească a reporterului. Dl Băsescu răspunde cu un „Eh…”, urmat de tăcere. După care îi transmite dnei Firea că poate s-o trateze fie ca pe o mămică în luna a opta, fie ca pe un politician, depinde cum se comportă. Eşti om cu mine, sunt om cu tine. Îţi retragi plângerea cu şantajul, retrag şi eu povestea cu împrumuturile de la Crescent.
Procurorul general Niţu ar fi tras la Revoluţie în terorişti şi „e posibil să fi omorât nişte oameni din populaţia răzvrătită”, ne mai comunică dl Băsescu o iluminare de-a sa de ultimă oră, cică nu ştia asta când i-a aprobat lui Niţu numirea în funcţie.
Rar am văzut o diversiune mai ghiolbănească de discreditare şi intimidare a Justiţiei care te cercetează. Şi întreprinsă de cel ce s-a pretins protectorul independenţei zisei Justiţii.

Întrebat dacă a sunat la procurorul general după ce i s-a pus sechestru pe moşia Nana, dl Băsescu recunoaşte, dar la întrebarea următoare, cu ce scop a sunat? răspunde ca Mama Magiei Albe: Sper că veţi afla peste câteva zile…

Vine altă întrebare: Câte telefoane aţi mai dat la Parchet? Răspuns de tip Adrian Năstase-ouăle: Ei, acuma vă apucaţi să-mi număraţi telefoanele…
Omul acesta a fost şeful statului român vreme de 10 ani. Ce face acum, cu eficienţă diabolică, e să nu mai lase piatră peste piatră din mandatele sale. Şi să se transforme pe sine, ca preşedinte ales al tuturor românilor, nici măcar într-un zero la scara Istoriei acestei ţări, dar într-un mare minus.

Ceea ce n-ar trebui să bucure nici pe cei mai înverşunaţi antibăsişti.

Sursa: gandul.info

(76 accesari)