detinuti politiciUn nou miting de susţinere a protestatarilor arestaţi va avea loc mâine la Judecătoria Centru. Familiile manifestanţilor, dar şi membrii Platformei Civice Demnitate şi Adevăr îi îndeamnă pe cetăţeni să fie alături de cei arestaţi şi spun că doar prin unitate adevărul va ieşi la iveală. Începând cu ora 14:00, instanţa va lua o decizie cu privire la prelungirea mandatelor de arestare pe numele celor patru protestatari.

Mama lui Radu Cibotari, unul dintre protestatarii care stă după gratii de aproximativ două luni, spune că sprijinul oamenilor este necesar, întrucât manifestanţii au fost închişi pe nedrept.

Alături de protestatari şi familiile lor sunt şi membrii Platformei Civice Demnitate şi Adevăr.

Potrivit avocaţilor, Elena Costiuc de la Judecătoria Centru urmează să decidă dacă mandatele de arestare pe numele protestatarilor vor fi prelungite. Acum două luni, judecătoarea a citit hotărârea de a-i plasa pe manifestanţi în arest pentru 30 de zile cu spatele la cei prezenţi în sala de şedinţe.

Pe pagina sa de socializare, Vasile Năstase, membru al Platformei Civice Demnitate și Adevăr a scris:

“Prieteni,
mâine e o zi importantă pentru mișcarea protestatară.
La orele 14 venim cu toții la judecătoria Centru pentru a fi solidari cu deținuții politici ai regimului criminal Plahotniuc. Cu cei care și-au spus păsul, care au cerut miliardele înapoi, care vor un viitor la noi acasă! Cu oamenii demnității și adevărului!
Banda de ucigași pierde teren. Ultimele dezvăluiri din interiorul sistemului demonstrează o dată în plus că deznodământul e aproape!”

(24 accesari)