sandu maiaFostul candidat la funcţia de premier, Maia Sandu, le mulţumeşte tuturor celor care au susţinut-o în ultimele zile şi totodată îşi exprimă regretul că nu avut posibilitate să poarte discuţii cu conducerea Partidului Liberal şi cea a Partidului Democrat.

„Mulţumesc tuturor pentru sprijinul şi încrederea acordate în ultimele zile. Susţinerea dumneavoastră înseamnă enorm de mult pentru mine şi m-a determinat să accept responsabilitatea mandatului şi să încep dialogul pentru desemnarea în calitate de prim-ministru al Republicii Moldova”, a scris pe Facebook Maia Sandu.

În opinia fostului candidat la funcţia de premier, buna funcţionare a unui stat nu poate fi asigurată de o singură instituţie, fie ea şi guvernul. Un stat de drept se bazează pe un ansamblu de instituţii, a scris Maia Sandu, care trebuie să funcţioneze armonios, sincronizat şi să aibă obiective şi interese comune, respectiv bunăstarea cetăţeanului şi progresul societăţii.

„Decizia de a-mi asuma conducerea guvernului nu este suficientă pentru atingerea acestor obiective în lipsa unei viziuni comune despre democraţie a tuturor instituţiilor de care depinde funcţionarea statului. Prim-ministrul nu poate rezolva singur problemele curente cu care se confruntă economia şi societatea Moldovei, atât timp cât alte instituţii ale statului nu funcţionează corect, fapt evident pentru oricine din cele întâmplate în ultimele luni. Am încercat să explic aceste lucruri liderilor care au creat alianţa de guvernare, însă, cu regret, nu am avut această şansă, deoarece conducerea celor două partide (PL şi PD) a refuzat categoric să discute cu mine”, a mai scris Maia Sandu.

În context, Maia Sandu îşi exprimă încă o dată convingerea că Republica Moldova va deveni în viitor totuşi un stat democratic, dacă oamenii oneşti şi profesionişti vor reuşi să-şi unească eforturile pentru a împinge lucrurile în direcţia dorită de toţi.

Sursa:jurnal.md

(89 accesari)