11 C
Chișinău
duminică, octombrie 17, 2021

Maia Sandu, după analizarea raportului Kroll: Moldova este un stat captiv, în care instituțiile nu funcționează

Must read

Comentarii recente

maia-sandu-586x319Moldova este un stat captiv, în care instituțiile statului nu funcționează în interesul cetățeanului, a declarat joi ministrul Educației Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni de la TV 7.

Sandu a făcut declarații în acest sens după examinarea raportului Kroll privind situația de la cele trei bănci aflate sub administrația specială a BNM. Ea consideră că în acest caz s-a comis un „furt”, care nu ar fi fost posibil fără complicitatea instituțiilor statului.

„Noi nu avem instituții în această țară. Eu după ce am citit raportul, le-am spus colegilor din Guvern că aceste lucruri să fi fost posibile trebuia ca toate instituțiile statului să fi fost într-o comă profundă. Nu este clar cum nu s-au văzut anumite semne pe parcurs și nu s-a reacționat”, a declarat ministrul Educației.

Ea a admis posibilitatea ca instituțiile statului care ar fi trebuit să prevină „furtul” din acele trei bănci au văzut ce se întâmpla, însă pur și simplu nu au dorit să reacționeze.
„Asta demonstrează că noi avem instituții slabe. Indiferent că ele nu au reacționat din lipsă de profesionalism sau dacă au fost impuse să nu reacționeze, asta demonstrează că noi nu avem instituții. Asta este foarte grav. Am avut și mai avem politicieni care nu-și doresc să avem instituții puternice, pentru că e mai greu să faci lucruri urâte în asemenea caz”, a subliniat ministrul.

Întrebată dacă Republica Moldova este un „stat captiv”, Maia Sandu a răspuns fără ezitare că „da”.
Ministrul Educației a vorbit și despre anumite lucruri care se conțin în raportul Kroll, în care sunt prezentate unele nume ale persoanelor „din prima linie”, care au participat la „furt”.

„Întrebarea mea către organele de drept a fost ok, dacă oamenii din prima linie sunt prezentați, de ce ei sunt în libertate? Ei sunt primii care trebuie să fie ridicați”, a precizat Maia Sandu.
Totodată, ea și-a exprimat speranța ca în scurt timp raportul Kroll să fie făcut public, iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, atunci ea va face demersurile necesare pentru a-l prezenta.

Sursa:independent.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri