maia-sanduJustiţia din Republica Moldova este controlată de Partidul Democrat, la fel ca Centrul Naţional Anticorupţie şi Procuratura Generală. O spune Ministrul Educaţiei, Maia Sandu, care susţine că acest lucru este clar pentru toată lumea.

„Statul este în mâinile acestor oameni care iată ne demonstrează că pot să manipuleze CNA, Procuratura, justiţia, dacă ne amintim de dosarul domnului Negruţa sau al domnului Recean. Sunt oameni din partidele de conducere. Acum dacă e persoana numărul unu sau numărul doi… Unii au mai mare influenţă, alţii au mai mică influenţă. Un partid are influenţă mai mare asupra organelor de drept. Mă refer la Partidul Democrat, este foarte clar pentru toată lumea”, susţine Maia Sandu.

Întrebată despre instituţiile care controlează PLDM, Mai Sandu a sugerat că liderul partidului trebuie întrebat despre acest lucru.

„Eu fac parte din echipă, dar dacă e să ne uităm ce se întâmplă astăzi în spaţiul public este clar ce controlează acum PLDM. S-ar putea să se găsească oameni care să spună că sunt anumite Agenţii. despre ministerul Educaţiei, încercaţi să îmi demonstraţi că am luat vreo decizie care a favorizat pe cineva sau defavorizeze pe altcineva. Noi încercăm să fim foarte corecţi. Altfel nu eşti credibil”, a declarat Maia Sandu, în cadrul unei emisiuni de pe portalul Unimedia.

Solicitat pentru o reacţie, serviciul de presă al PD a declarat că nu comentează afirmaţiile oficialului.

Nu este pentru prima dată când Maia Sandu se remarcă prin declaraţii dure. Anterior, în contextul jafului din sistemul financiar-bancar, Maia Sandu a afirmat că Republica Moldova este un stat captiv, cu instituţii care se află într-o comă profundă.

sursa: jurnal.md

(77 accesari)