Reducerea numărului instanţelor de judecată din republică prin comasarea lor trezeşte nemulţumiri. Mai mulţi locuitori ai raioanelor Ungheni şi Nisporeni, precum şi angajaţi din sistem au participat ieri la ultima acţiune de informare a populaţiei cu privire la optimizarea judecătoriilor. Oamenii spun că aceste modificări vor îngrădi accesul la justiţie. 

La întâlnire a fost prezent preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu. Localnicii nu au ezitat să-i ceară socoteală.

După întrevedere, unii participanţi au spus că ar fi trebuit să fie informaţi înainte de lansarea reformei, nu acum.

Ulterior, o întâlnire similară a avut loc cu procurorii, judecătorii şi avocaţii din raioanele Ungheni şi Nisporeni. Aceştia s-au arătat indignaţi de schimbări, întrucât sunt nevoiţi să-şi schimbe locul de muncă, iar asta le va îngreuna situaţia.

La final, angajaţii din sistem care au participat la adunare au vizitat noul sediu al instanţei unice Ungheni-Nisporeni, care va fi dat în exploatare până la sfârşitul acestui an. Construcţia clădirii a costat 60 de milioane de lei. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană, iar până în 2027 se preconizează ca din cele 44 de judecătorii existente să rămână doar 15.

Sursa:jurnal.md

(13 accesari)