11.6 C
Chișinău
duminică, septembrie 19, 2021

Mai în glumă, mai în serios, de Dinu MIHAIL

Must read

Comentarii recente

1345539502_68592700_FitNoMargin_364x273(„Tineretul Moldovei”, decembrie 1992)

Am scris cândva că „Cei patru mari poeți din Moldova /sunt trei:/ Cioclea și Ciornei”. De atâta uzură, multe clepsidre s-au spart de atunci. Nisipurile lor scăpate de încătușare au adus la Chișinău evenimente de tot soiul: Vsevolod Ciornei a obținut o poziție în TOP-ul „Sfatul Țării” – 92; cașcavalul nici nu știu de câte ori s-a scumpit, căci a dispărut definitiv din alimentare, iar Eugen Cioclea a devenit om … serios. A cam legat de cap poezia („Cu poezia nu aduni avere”), a terminat-o abrupt cu agapele și s-a instalat la timona hebdomadarului „Tineretul Moldovei”, unde în scurt timp a reușit să adune cele mai celebre pseudonime ”kachebist imperiale” din Țara Moldovei.

Până și un articol ca „Pe strada București înflorești românofobia” (nr.10 (29), noiembrie 1992), bine adus din condei și care nu comportă nici un risc profesional, e semnat cu un pseudonim. Cui prodest? Ca să utilizez și eu o alocuțiune auzită de la bunica mea. În fond, nu în pseudonime e problema, cu toate că, la o adică, ar putea spune și ele câte ceva despre vitejia (de ghiocel desculț printre recife de zăpadă) a ziariștilor basarabeni, inclusiv a subsemnatului. Important e că articlierul cu nume de împrumut Ion Răutu a avut curiozitatea să citească un ziar cu expresie rusă de la Chișinău, pentru ca la capătul acestui periplu să tragă – pe bază de exemple concrete – următoarea concluzie: „Nostalgiile după imperiul sovietic, după „glorioasele realizări” ale socialismului de aceeași factură, dar mai ales după privilegiile de altădată ale ocupanților și veneticilor de tot soiul din Moldova – iată doar cîteva fire roșii care străbat fiecare articol, fiece pagină din Kișineovskie novosti.  Românofobia, prost, neîndemânatic mascată, constituie o altă linie „diriguitoare” a Noutăților din Chișinău(!)”.

Las, deocamdată, fără comentarii acest citat, pentru a face o paranteză. Iar în paranteză citim că actualmente Moldova dorește să intre în Europa. Dar lumea civilizată o va primi în rândurile ei nu oricând și nu oricum. Pentru asta ea e chemată să dea câteva garanții sigure: că are într-adevăr o economie bazată pe proprietatea privată (ea îl face puternic, suveran pe individ și astfel obstaculează instaurarea unei dictaturi) și pe relații de piață capitaliste ( nu sunt ideale; cel puțin au meritul de a fi normale în limitele posibilităților omenești de astăzi), că drepturile majorității românești nici cu o iotă nu lezează drepturile minorităților conlocuitoare. Pentru o majoritate românească ghidată de principiile democrației autentice e un avantaj să aibă alături grupuri etnice de „altă culoare”. Viața socială și culturală e mai dinamică, mai variată, prin punerea la contribuție a unor minți  ce provin din medii și tradiții naționale diferite.

Dar și a fi „minoritar” la sânul unei „majorități” (democratice, precum ne-am înțeles deja) este profitabil sub toate aspectele. Cu o condiție: să trăiești tu, „minoritarule”, în limba și în cultura patriei tale de origine, însă niciodată să nu lupți împotriva patriei globale de adopțiune, să însușești și să nu disprețuiești nici cu o iotă limba și cultura „majorității”. Să respecți necondiționat legile statului care îți dă pâine, casă și un colț de cer înstelat pentru reculegere și meditație.

Revenind la cele semnalate corect de I. Răutu în citatul de mai sus, ar trebui neapărat ca rușii, ucrainenii, evreii, bulgarii, găgăuzii de la noi să încerce măcar acum să fie loiali și cinstiți, căci istoria le oferă poate o șansă unică de reabilitare în fața lui Dumnezeu și a românilor basarabeni. Să renunțe pentru totdeauna la ambiția lor de coloană a cincea pe teritoriul Moldovei și să nu se mai complacă în calitatea amorală și criminală de veșnici factori de tensiune și disoluție în această zonă a Europei. Și să nu se teamă de români. România mare nu a fost un stat perfect (cunoașteți vreo unul?). Oricum, era de mii de ori mai democratică și mai umană decât Uniunea Sovietică, s-a pripășit multă  scursură în Basarabia, jandarmul a lovit și pe nedrept, dar n-a ucis milioane de oameni, n-a trimis pe nimeni în Siberia.

Toate cele spuse până aici se referă la unii ruși românofobi de ieri, de azi și de mâine.

Dar ce să facem cu metalul slav depus în noi sub formă de mentalitate, comportament, mod de gândire? Cu antiromânul din român ce facem?

Un sclav mai mic întotdeauna va găsi un sclav mai mare pe care să-l admire („Faptul că ne-am obișnuit să fim sclavi nu este totul. Dezastrul total este că aducem și altora propria noastră sclavie. O aducem sub stindardul libertății. Și reușim! Ne retezăm astfel de orice speranță de eliberare” – A.A. Zinoviev)

Un metal atât de prețios ca cel stratificat în noi poate fi „pus în valoare” numai alături de cel de care s-a desprins provizoriu. Cunosc mai mulți intelectuali basarabeni (printre ei sunt și televizoare cu stomac), care au frisoane când aud de unirea cu România. Îndrăznesc să-i asigur că tremuriciul lor nu are nicio motivație. Unirea se va produce în curând, poate chiar până la Anul Nou. Evident, nu cu „țara vecină și prietenă”, cu duduia C.S.I.

Dacă vine în capitala republicii dl Adrian Năstase – fost ministru de externe, actualul președinte al Camerei Deputaților a Parlamentului României – ca să ne preîntâmpine de riscurile intrării în C.S.I, înseamnă că evenimentele se precipită vertiginos și că mariajul între Moscova și Chișinăul suveran este pe cale să se realizeze în cel mai apropiat timp. Numai că una e să fii cucerit de ruși (ca în 1812, ca în 1840) și cu totul alta e să-ți bagi singur gâtul în juvățul rusesc.

Pornind de la aceste premise, devine explicabil caracterul ambiguu, echidistant al relațiilor întreținute de Chișinău vis-a-vis de București. În loc să ne luăm viața și destinul în serios, în loc să aruncăm la coș animozitățile de moment și să ne gândim la viitorul copiilor noștri, antiromânul din noi face să ne pulverizăm energiile într-o pălăvrăgeală evazionistă.

Sindromul „gură bogată cu promisiuni goale” face adevărate ravagii. Nu mărturisea Ion Druță că după ce iese cu chiu, cu vai de sub dușurile verbale de la Chișinău pleacă acasă și acolo tace mâlc luni de zile? Ca să-și vină în fire. Ca să se vindece de logoree. Vorbăraia îl depersonalizează pe om. Doar fapta concretă întemeiază ceva durabil.

Imaginați-vă ce ar fi făcut evreii în cazul nostru …

Imaginați-vă ce ar fi făcut ungurii mâncători de vadimtudori și funari … Discret, metodic, cu rigoare și disciplină ei ar fi realizat de mult reîntregirea de facto, adică la cel de integrare economică, științifică și culturală. Și iarăși discret, metodic, cu rigoare și disciplină, ar fi așteptat liniștiți momentul prielnic pentru realizarea reîntregirii de jure, adică la nivel de integrare politică.

Numai la noi e ca la nimeni: vodă (România) da, iar Hâncu (Republica Moldova) ba.

P.S. Profitând de ocazie, vreau să spun că, după părerea mea (la TVM se zice ca în Mozambic: „La părerea mea; noastră”), cel mai bun ziar din Moldova se numește „Însemnările unui naiv, care este editat de Aureliu Busuioc pe prima pagină a publicației „Tineretul Moldovei”.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri