11.1 C
Chișinău
duminică, octombrie 17, 2021

Mafia narcoticelor (5), de Valeriu Stratulat

Must read

Comentarii recente

Protagonistul și complicii la mușamalizarea crimei

Solicitat să facă o analiză juridică a sentinței lui Sternioală, (judecătorul avocat al mafiei narcoticelor, sluga lui Poalelungi), un grup de experți de primă mărime din domeniu ne-a explicat că sentința în cauză este una ilegală, deoarece Sternioală nu avea dreptul să recalifice acțiunile inculpaților, întrucît instanța de judecată nu este organ de urmărire penală. Acest drept aparține doar procurorilor. În situația în care acuzatorul de stat își menține poziția, instanța de judecată are două opțiuni: fie să condamne inculpații, conform solicitării procurorului în cadrul procesului, sau să îi achite, dacă lipsesc temeiurile pentru condamnare. Această poziție se bazează pe următoarea logică. Orice recalificare (reîncadrare) prezintă o învinuire nouă, care în mod normal ar fi trebuit oficial înaintată inculpaților, iar acestora le-ar fi trebuit creată posibilitatea pentru a se exprima asupra acestei învinuiri noi. În situația în care judecătorii recalifică (reîncadrează) acțiunile inculpaților, ultimii nu au această posibilitate și, prin urmare, li se limitează dreptul la apărare.
Astfel, contrar practicelor CEDO și a legislației naționale, Sternioală nu face nimic altceva decît să-i protejeze pe amicii nepoților lui Poalelungi astfel încît aceștia să plătească o amendă în loc să fie condamnați la ani grei de închisoare cu executare.
Și totuși, după aceste accente ale experților, serialul nostru parcă ar ajunge la final. Ne macină, însă, în continuare mai multe întrebări legate de acest caz, în primul rînd de ce nu putem găsi nicăieri apelul declarat al procurorului Alexandru Caraman la sentința lui Sternioală. Și recursul părților de la CSJ parcă s-a evaporat. Ceea ce am reușit să aflăm e că dosarul se află în examinare!!! Unde? La judecătoria Buiucani.
Știți cum se dezleagă misterul? Simplu! Procurorul desemnat pentru acest caz, Alexandru Caraman, nu a atacat sentința lui Sternioală la Curtea de Apel, la fel procedînd și condamnații la… amenzi ușurele, de ochii lumii, traficanții de droguri. Acest lucru demonstrează că ambele părți au fost mulțumite de soluția lui Sternioală. Inclusiv nepoții. Inclusiv unchiul Mihail de la CSJ! Specialiștii în drept se vor întreba, de ce un procuror de la Secția exercitarea urmăririi penale pe cauze excepționale, și nu la Procuratura Buiucani sau la o altă procuratură competentă din Chișinău? Că doar e vorba de un caz banal, simplu, ordinar?! Aflînd că procurorul Caraman era la momentul respectiv subaltern al lui Nicolae Chitoroagă, “procurorul general” din umbră, mîna dreaptă a Păpușarului, putem deduce de ce dosarul respectiv a ajuns tocmai în gestiunea acestora! Asta explică de ce procurorul Caraman nu a atacat sentința vădit ilegală a lui Sternioală la Curtea de Apel, nu pentru că acolo nu s-ar fi găsit “micii” și “conovalii” necesari de a o menține în vigoare, ci pentru a nu ajunge întîmplător în gura presei!
Este foarte interesant de observat că semnătura lui Caraman din Ordonanța de eliberare a inculpatului este diferită de celelalte semnături ale sale, cel puțin trei, pe care le putem compara cu ochiul liber. O expertiză grafologică în acest sens ar scoate la iveală că Alexandru Caraman nu a dorit să semneze Ordonanța respectivă și că altcineva a decis pentru el. Este o ipoteză gazetărească care poate fi ușor confirmată sau infirmată de experți independenți, de exemplu din România sau din alt stat membru al UE! Iată, așadar, aceste semnături:
Semnături originale ale procurorului Caraman
Prima semnatura

A doua semnaturaA treia semnatura

 

Semnături ipotetic false ale procurorului Caraman
12

 

 

 

 

 

 

 

 

 
Din surse apropiate Ministerului de Interne, aflăm că la scurt timp după mușamalizarea dosarului de către instanța lui Sternioală, în complicitate cu șefii lui Caraman, procurorul-avocat a fost eliberat din funcție și a activat la o procuratură de sector. În urma tragediei din Pădurea Domnească, acesta, nitam-nisam, a fost chemat la oligarhie unde i s-a ordonat să preia ancheta…
Încă un document care dovedește implicarea nepoților lui Poalelungi în traficul de substanțe narcotice în proporții deosebit de mari e și Demersul șefului Direcție Antidrog, Vladimir Cioban cu numărul 2-494 din 3 ianuarie 2013, adresat lui… Sternioală, președinte pe atunci al judecătoriei Buiucani.
“Direcţia Antidrog are onoarea să Vă salute şi Vă comunică, că în urma înfăptuirii unor măsuri operative de investigare şi de urmărire penală în cadrul cauzei penale nr. 2010038086, începută în baza semnelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 217/1 alin. 4 CP al RM, s-au documentat următoarele persoane, ca fiind implicate în trafic ilicit de stupefiante, după cum urmează:
Poalelungi Sergiu Ion, născut la 02.10.1987;
Poalelungi Gheorghe Ion, născut la 20.10.1993;(sublinierea autorului)
Sîrbu Tudor Tudor, născut la 26.10.1983; (sublinierea autorului).
Pascalu Ion Ion, născut la 11.11.1983;
Rusu Vitalie Nicolae, născut la 18.10.1984.
În legătură cu cele expuse mai sus, solicit intervenţia Dumneavoastră de a organiza verificarea şi eliberarea în adresa noastră următoarea informaţie:
1. au fost sau nu judecate de către judecătorii instituţiei DVS., persoanele indicate mai sus, în perioada anilor 2002-pînă în prezent;
2. în caz confimativ, să ne eliberaţi copiile sentinţelor sau altor hotărâri emise în privinţa persoanelor în cauză;
3. în cazul în care li-se atribuie statut de inculpaţi (învinuiţi) de eliberat copia rechizitoriului;
4. în cazul existenţei şi altor sentinţe anterioare, alipite la dosarul penal, să eliberaţi şi copiile lor;
5. copiile prezentate să fie autentificate prin aplicarea ştampilei şi semnăturii persoanei responsabile.
Vom fi recunoscători, pentru prezentarea informaţiei în termeni restrânşi, până la 07 februarie 2013.”
Sensul acestei sesizări a fost ca subdiviziunea MAI să afle care a fost soarta traficanților de droguri, ce pedeapsă au obținut aceștia, inclusiv nepoții lui Poalelungi, ce eficiență a avut activitatea zecilor de colaboratori implicați în anihilarea grupării criminale.
Răspunsul lui Sternioală este unul de-a dreptul consternant. Deși a fost personal judecător în dosarul celor cinci, deși cunoștea că Poalelungi Sergiu a avut calitatea procesuală de martor, Sternioală, pentru a încurca și mai mult ițele, răspunde, la 18 februarie 2013, la demersul lui Vladimir Cioban:
“Examinînd solicitarea Dvs. primită de instanţă la data de 04.02.13, Judecătoria Buiucani mun. Chişinău, Vă aduce la cunoştinţă că verificînd registrele de evidenţă a dosarelor penale pe perioada anilor 2002 – pînă la data de 15.02.2013, de către instanţa de judecată au fost examinate următoarele cauze penale: în privinţa cet. Poalelungi Sergiu Ion nr/d 1-410/07, sentinţa din 08.10.2007; în privinţa a cet. Sîrbu Tudor Tudor şi a cet. Pascalu Ion Ion nr/d 1-893/10, sentinţa din 23.12.2010.
De asemenea Vă expediem copiile sentinţelor în privinţa persoanelor sus indicate.
Anexă: Total 11 (unsprezece) – file”
Deși are același nume, prenume și “patronimic” cu nepotul lui Poalelungi, Sternioală nu putea să nu știe că individul condamnat e o cu totul altă persoană, și anume polițistul Poalelungi Sergiu Ion, născut pe 24.02.1983, originar din raionul Criuleni, în timp ce nepotul șefului CSJ, Poalelungi Sergiu Ion, este născut la 02.10.1987! Ce nu face omul pentru a se gudura languros pe lîngă viitorul loc de lucru, Curtea Supremă și unchiul Michael!
Încheiem episodul de astăzi prin a vă spune că, din surse demne de încredere de la Parlament, asupra ofițerilor din cadrul Direcției Antidrog, asupra conducerii MAI au fost exercitate presiuni imense pentru a mușamaliza dosarul nepoților lui Poalelungi și a complicilor acestora din gruparea criminală. Unii dintre colaboratori s-au ales cu dosare penale, alții au fost plecați din instituție pentru demnitatea de a nu se închina în fața invincibilei mafii a morții albe din sistemul oligarhic al Republicii captive Moldova…

(Va urma)
Sursa: jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri