M. MacoveiRecunosc, am lansat critici directe în adresa europarlamentarului Monica Macovei, pe care o apreciam pentru faptul că a pus bazele unei justiții adevărate în România.

Fiind vorba despre reformarea justiției în R.Moldova, mi se părea ilogic că Monica Macovei nu-i vorbește direct lui Timofti, fost președinte al CSM, care-și lua premii și de ziua internațională a copilului, despre imperioasa nevoie de a reda încrederea cetățenilor în litera legii.

Nu-i vorbă, lui Timofti ca și lui Filat, Plahotniuc și toată gașca lor li se vorbește zilnic despre carențele justiției moldovenești, care este reprezentată de palate de milioane, nu însă și de profesioniști. Aceștia au devenit o castă periculoasă, care îi apără pe guvernanți, dar nu poporul.
De data aceasta lor, inclusiv, le-a vorbit Monica Macovei, membru al Parlamentului European şi preşedintele Comisiei de cooperare Uniunea Europeană – Republica Moldova.

Fiind ministru al justiției în România în perioada anilor 2005-2007, Macovei a lansat ofensive masive asupra elementelor corupte de la vârf. Văd și acum imaginile cu ministrul justiției ”purecat” în forul legislativ român de către cei cu musca pe căciulă, care au parat, la fel ca și cetele lui Filat și Plahotniuc, orice intervenție, numai că ea nu s-a lăsat intimidată. Ceea ce a urmat ține de domeniul fantasticului.

Există șanse reale să fie reeditat și la noi, deoarece, în caz contrar, nu vedem regim liberalizat de vize.

Europarlamentarul Macovei a fost superbă într-un interviu în care a vorbit pe șleau, românește, despre Pădurea Domnească. Macovei consideră că:

1.Judecătorii și procurorii care au participat la vânătoare din Pădurea Domnească, în urma căreia a fost omorât Sorin Paciu, trebuie pedepsiți;

2.Consiliul Superior al Magistraturii este cel care îi poate sancționa pe magistrați, judecătorii și procurorii care au fost la vânătoare;

3. Nu avertismentul sau salariul redus vor fi utilizate ca metode de sancționare. Ei trebuie dați afară;
Monica Macovei consideră că ei trebuie scoși din sistem. Să nu mai judece, fiindcă nimeni nu-i mai crede. După ce s-au dus cu oamenii de afaceri și cu politicienii la vânătoare” aceștia vor judeca strâmb.

Așadar, Timofti, care se vrea președinte și mai marele Consiliului Suprem de Securitate trebuie să convoace de urgență în ședință nomenclatura și să decidă, dar așa ca să știe și poporul că preşedintele CSM, Nichifor Corochii, care a declarat că pentru el vânătoarea fatală n-a ridicat niciun semn de întrebare este nedemn de a deține această funcție.

Asta pentru că din cei peste 30 de vânători, inclusiv justiţiari, consilieri locali din partea PL, dar şi mai mulţi oameni de afaceri care administrează companii controlate de oligarhul Vladimir Plahotniuc, pe banca acuzaţilor au ajuns doar patru persoane, iar învinuit de omor din imprudenţă şi vânat ilegal este fostul vicepreşedinte al Curţii de Apel, Gheorghe Creţu.

Ceilalţi, inclusiv preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca, ( finul lui Serafim Urechean, care i-a închinat partidul lui Filat) au scăpat basma curată.

Deschid o paranteză pentru a Vă informa că Ion Pleșca se simte bine, merci sub umbrela nașului și a lui Filat, încât are impertinența de a nu răspunde de ani de zile la o scrisoare în care atenționez că Serafim Urechean trebuie judecat pentru plagiat și că judecătoarea trebuie revocată. În viitorul apropiat vă voi informa asupra acestei Odisee a la Moldavie. Va fi extrem de interesant, fiindcă în scenă se va produce și Efrim, nominalizat politic la funcția de ministru al justiției de către Filat, care se răfuiește cu mine pentru faptul că spun adevărul despre el.

În principal, unui examen foarte sever fa fi supus și Leancă, pe care Victor Ponta l-a dus la Bruxelles și a pus mâna în foc pentru R.Moldova. Reacția lui imediată, mediatizată puternic la toate posturile de televiziune aparținând oligarhilor, va fi un semnal clar că Leancă nu este scula lui Filat.

(204 accesari)