4.9 C
Chișinău
miercuri, 8 decembrie, 2021

Lumini negre, de Vasile NĂSTASE

Must read

Comentarii recente

vasile nastase(„Glasul Naţiunii”, 28 iulie 1999) Nimic nu s-a schimbat, domnilor diplomaţi, de cînd nu ne-am mai auzit, de cînd nu ne-am citit.

Nimic nu s-a schimbat, spre bine, în republica kolhoznică Moldova, decît valuta internă s-a subţiat de 2,5 ori, carburanţii s-au făcut mai scumpi cu 30-40 la sută, că într-o „bună” zi ultima citadelă a „normalităţii”, Chişinăul, s-a scufundat în beznă, rămînînd, totodată, şi fără apă în casele alegătorilor iubiţi.

Pentru  că vă cunoaşteţi meseria, haideţi să facem o mică socoteală, domnilor diplomaţi, şi să vedem de ce tocmai acum, în aceste zile de vară s-au supărat „fraţii” separatişti pe guvern, parlament şi preşedinte de au lăsat Basarabia cu ochii umflaţi de întuneric.

Nu pentru că acum o săptămînă parlamentarii au acceptat stingerea datoriilor pentru energia electrică livrată de România cu acţiunile companiei „Tirex Petrol”? Nu?Nu pentru că s-a încercat (din disperare, nu din raţiuni strategice) găsirea unor căi alternative de aprovizionare cu rezerve energetice şi de combustibil? Nu? Atunci de ce oare în seara zilei de 22 iulie parlamentarii puterii (comuniştii plus „rînduniştii”?) au revenit în regim de urgenţă la hotărîrea respectivă, „argumentînd”că interesele strategice ale R. Moldova nu sunt în România, ci în Rusia?

Treaba asta, domnilor diplomaţi, se cheamă şantaj de stat. Din punctul meu de vedere cineva de la Moscova iubită, mîndră capitală, i-a telefonat la Tiraşpole guvernatorului Smirnov şi i-a poruncit să tragă clampa. Că se pierde piaţa de pietrol. Că se pierd milioanele electorale. Că se pierde piaţa politică. Că vin românii, şi nu încap „ai noştri”. Dacă nu ştiţi, Vă informăm noi, domnilor diplomaţi, că după întîlnirea de la Kiev, (ineficientă ca de obicei) guvernatorul rus Smirnov a fost chemat la cancelaria moscovită de către premierul S. Stepaşin. Iar la cea întîlnire a fost prezent şi ministrul rus al apărării, Igor Sergheev. Nu cumva s-a discutat despre reactivarea uzinelor militare din Transnistria? Nu cumva s-a pus la cale noua politică rusă în raport cu teritoriile ocupate din estul Nistrului?

Coloneii securităţii sovietice primesc ordine clare: trageţi perdeaua, să se facă întuneric. Parlamentul se aliniază şi votează cu majoritatea aflată de facto la putere: comunisto – rîndunistă.

Şi asta în timp ce România ne-a furnizat energie electrică de peste 12 milioane de dolari din acei bani, pe care comisarii moldoveni îi clădesc în băncile occidentale. Şi asta în timp ce, domnilor diplomaţi, România continuă să ne dea lumină chiar şi după scuipatul politico – ideologic produs joia trecută în sediul fostului cc al PCM.

Şi pentru că sunteţi diplomaţi n-o să mă întrebaţi pe de-a dreptul de ce se întîmplă aşa, cine-i vinovat, de ce nu suntem pregătiţi pentru acest atac mişel, subversiv, sub centură, de pe urma cărora au de suferit oameni nevinovaţi.

Eu ştiu cine. Şi domniile voastre tot ştiu. Moş Ion nu ştie, dar nu-i putem spune, pentru că nu-i lumină…

Republica Moldova a intrat în beznă.

Noapte bună, domnilor diplomaţi, oriunde v-aţi afla!

 

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri