15 C
Chișinău
luni, septembrie 27, 2021

Liderii Platformei DA continuă întâlnirile cu cetăţenii pentru a-i îndemna să vină duminică la protest: „Oamenii nu-şi pierd speranţa, ei sunt gata să lupte pentru viitorul copiilor lor”

Must read

Comentarii recente

Membrii Platformei Demnitate şi Adevăr continuă întâlnirile cu cetăţenii. După ce în ultimele săptămâni au mers în raioane îndepărtate, ieri mai mulţi reprezentanţi ai Platformei DA au mers în localităţi din centrul ţării pentru a discuta cu localnicii despre situaţia din ţară şi a-i îndemna să vină la protest duminică, 11 iunie.

„După ce am cutreierat satele şi oraşele îndepărtate din nordul şi sudul ţării, ducând oamenilor adevărul, am considerat că trebuie să insistăm mai mult pe lângă cetăţenii din Chişinău, suburbii, satele şi oraşele din preajmă să iasă în număr cât mai mare la protestul împotriva corupţiei, nedreptăţii, sărăciei, şi atentatelor guvernării la democraţie. Sfârşitul de săptămână l-am petrecut pe un etern tărâm al Demnităţii şi Adevărului, în satele raioanelor Hâncesti şi Ialoveni”, a scris Andrei Năstase, pe pagina sa de Facebook.

Potrivit liderului Platformei DA, discuţiile cu cetăţenii s-au axat pe problemele stringente enunţate de ei: „Am discutat cu oamenii locului despre grijile şi nevoile lor cotidiene, despre perspectivele noastre comune aici, acasă şi am convenit cu ei că ne va fi mai cu putinţă decât celor de la Briceni, Ocniţa, Edineţ sau Cahul să depăşim pe 11 iunie obstacolele create de guvernare în realizarea drepturilor noastre cetăţeneşti.”

Totodată, membrii Platformei Demnitate şi Adevăr s-au întâlnit şi cu locuitorii din capitală.

„Discuţii sincere am avut cu oamenii din sectorul Buiucani, un pic obosiţi şi dezamăgiţi, dar plini de Demnitate şi Intelegenţă. Vorbim şi informăm lumea împreună cu domnul Moţpan şi echipa noastră din sectorul Buiucani despre Protestul din 11 iunie. Majoritatea sunt hotărâţi să meargă duminică la Parlament. Nu am găsit niciun pensionar, la care pensia a fost ridicată mai mult de 70 lei. Toţi ei au trimis un „привет” către canalii, pardon, canalele lui Plahotniuc, care au promis majorări cu 37 %”, a spus vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Alexandru Slusari.

„Cu toate că guvernarea Plahotniuc – Dodon face totul posibil pentru a descuraja definitiv populaţia, aceşti Oameni nu-şi pierd speranţa. Ei sunt gata să lupte pentru viitorul copiilor şi nepoţilor lor. Am aflat câteva lucruri strigătoare la cer despre abuzuri din partea administraţiei la două întreprinderi municipale, care gestionează blocuri locative, unde locuiesc aceşti Oameni frumoşi. Timp de 6 luni locatarii nu pot afla justificarea majorării duble a tarifelor pentru deservirea blocurilor. Vom face totul posibil pentru a ajuta aceşti oameni”, a adăugat Slusari.

Asfel, liderii Platformei Demnitate şi Adevăr i-a îndemnat încă o dată pe oameni să iasă duminică la protestul din faţa Parlamentului.

„Oameni ai Demnităţii, rămâne cum am stabilit. Pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri într-o ţară în care să vrem să trăim, ne vedem Duminică, la 11.30, lângă monumentul lui Stefan cel Mare şi Sfânt”, a spus Andrei Năstase.

Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri