2.2 C
Chișinău
marți, 26 octombrie, 2021

Lider PNL: Cererea Platformei DA, privind publicarea dosarelor liderilor politici, este îndreptățită

Must read

Comentarii recente

predoiu catalinCererea Platformei Demnitate și Adevăr, ca Procuratura Generală și Centrul Național Anticorupție să publice informațiile referitoare la anchetele penale deschise împotriva unor oameni politici este îndreptățită, susține prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal din România, Cătălin Predoiu.

Predoiu a comentat arestarea președintelui PLDM, Vladimir Filat, susținând că această acțiune trebuie urmată de și de alte acțiuni anti-corupție.
„Cazul Filat are valoare de hârtie de turnesol pentru anti-corupția din Republica Moldova. Dacă într-adevăr a început anticorupția la Chișinău, atunci reținerea lui Filat va fi urmată și de alte rețineri, dacă nu, ar fi proba unei simple răfuieli politico-oligarhice”, a declarat Cătălin Predoiu.

În opinia sa, „sunt multe suspiciuni în legătură cu ce s-a întâmplat joi în Parlamentul de la Chișinău”.
„Sunt suspiciuni că unii politicieni sunt șantajați și manipulați prin intermediul unor dosare penale. De aceea cred că cererea Platformei Demnitate și Adevăr ca Procuratura Generală, Centrul Național Anticorupție să publice informațiile referitoare la anchetele penale deschise împotriva unor oameni politici este îndreptățită. Mai multă transparență din partea organelor statului ar mai risipi din suspiciunile că unii politicieni sunt manipulați prin intermediul acestor dosare”, a subliniat oficialul român.
Totodată, el a condamnat acțiunea premierului român Victor Ponta, de a se întâlni la sfârșitul lunii august cu oligarhul Vladimir Plahotniuc, acțiune care, în opinia sa, afectează imaginea României la Chișinău.

„Victor Ponta, cu ocazia ultimei vizite la Chișinău, după aterizare a mers direct la Hotelul ‘Nobil’, unde s-a întâlnit cu controversatul oligarh Vlad Plahotniuc, care n-are nici o calitate oficială în structurile de putere de la Chișinău. Percepția negativă a oligarhului în opinia publică moldovenească ar fi trebuit să-i facă mai rezervați pe demnitarii români aflați la Chișinău”, a mai spus Predoiu.

Sursa:independent.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri