3.2 C
Chișinău
joi, 28 octombrie, 2021

Leonida Lari, in memoriam

Must read

Comentarii recente

Leonida Lari„Leonida Lari este o poeta multicorda. Evoluand de la o viziune romantica (niciodata abandonata) strabatuta de viziuni fantastice si imagini-simbol tutelare catre o poezie radicalizata in care verbul capata chiar forme polemice si vaticinare, imbratisand deopotriva o poezie a iubirii (de om, de oameni, de limba) ca si una a viziunilor de tip metafizic, dovedind largi deschideri catre temele si motivele poetice romanesti sau universale, mai vechi sau mai noi, poeta vede si pune in Logos puterea tamaduitoare. intr-o valoroasa prefatare a creatiei poetice a Leonidei Lari, criticul literar Doina Uricariu conchidea ca „Cele cinci vorbe calauzitoare alese din Holderlin si puse de Heidegger la inceputul studiului sau despre Holderlin si esenta poeziei sunt si vorbele calauzitoare ale poetei”: „activitatea poetica”, cea care la Leonida Lari „demonstreaza puterea poeziei de a rasturna falsele legi si adevaruri”; „cel mai periculos dintre bunuri, limba” (subl. criticului literar); poezia ca „aflare”, „cunoastere”, „dialog”, capabila „sa-i restituie cuvantului sensul primar de comuniune si intruchipare intr-o adunare de oameni”; poezia ca ctitorie; poezia ca expresie a existentei Omului pe pamant.”
Ziua nasterii mele
De ziua mea tu n-ai mai fost tu
Acel dorit ca o salvare,
De ziua mea din cer cazu
Un fulger cu o intrebare.

Dar el cazu pe-alaturi mut
Pe alte vieti lasand caderea,
De ziua mea chiar de n-am vrut
Am invatat ce e durerea.

Si am mai invatat ceva
Ce nu poti invata din carte,
Ca nu putem nimic schimba
Decat shimbandu-ne prin moarte.

Deci sa murim frumos, incet,
Prin inima, prin radacina,
Asa cum moare un ascet,
Fara de lume, cu lumina.

Cadere de frunze

Cad frunze peste capul meu şi-al tau,
Peste-ale tale gânduri si-ale mele,
Cad frunze ca parerile de rau,
De stam pe loc, ne-acopera cu ele.

Cad frunze şi tu nu mai ştii ce faci,
Şi pleoapele-ți închizi peste vedere,
Sa mergem, dragul meu, de sub copaci –
E-un farmec trist în blânda lor cadere.

Sa mergem, cât ne-au acoperit,
Caci în caderea asta se conține
Şi moartea verii care ne-a iubit,
Şi a iubirii mele pentru tine.

Destinul iubitorilor de neam

Fratelui Grigore

E Pastele Blajinilor, Grigore,
Un Paste ca si tine de blajin,
Iar viata-mi nu-i pe zile, e pe ore
Si mor, si-nviu, si nu-i mai mare chin.

Cît de frumoasa-i asta primavara
Si o privesc prin geam cu mult regret,
Iar viata mi se-mprastie fugara –
În lume e strain orice poet.

Straini sîntem si noi ce nu o data
Am aparat românii de straini,
Si-acum ni se întoarce drept rasplata
Înjuratura fratilor români.

Ne urla dintr-o sete de putere,
Pe noi, ce libertate am dorit,
Pe noi, ce-am stat printre mitraliere
Si din masini aprinse am tîsnit.

Pe noi ne-njura, Grig, cum naiba iese,
Cînd haituiti si ierni, si primaveri,
Nu-am fost pentru-un partid cu interese,
Ci pentru interesul unei tari?

Cum iese, frate, mintea mi se-nmoaie
De la aceste mreje diavolesti,
La Chisinau, noi – calul de bataie
Si iarasi noi batuti – la Bucuresti?

Pai, iese, frate, iese la-ndemîna
Unor vînduti, uitati de Dumnezeu,
Se pare, ne lucreaza-aceeasi mîna
La Bucuresti, ca si la Chisinau.

Aceeasi mîna si pe-aceleasi coale
De ziar cu spectru antiromânist,
Ce vine dinspre Internationale
Si îl aduce-n lume pe-Anticrist.

E Pastele Blajinilor, e casta
Cinstire-a celor morti, chiar si straini,
Cît de frumoasa-i primavara asta,
În care am fi fost printre blajini!

Da, am fi fost si-n parc, si-n strazi, si-n piata,
Facuti, precum multimea, mototol,
Dar cîte ori vazut-am moartea-n fata,
În jurul nostru se crea un gol.

Un gol, un vid cumplit de aparare,
Deschis de undeva dinspre Arhei,
Un cerc ciudat, o aura, o stare,
De parca salvatoare de idei.

…Ard lumînari de Paste pe sihastre
Morminte unde Nistru curge-atent,
Unde e floarea natiunii noastre
Trimisa-n lupta fara armament.

Trimisi într-un razboi de mîntuiala,
Ce n-avu sens sa fie declansat,
Sîngele nevarsat în capitala
La margine de Nistru s-a varsat.

Frate Grigore, mi se face para
În suflet si ma ia un foc buiac,
Pe cînd mureau baietii pentru tara,
Tarii trageau la vodca si coniac.

Si mai rîdeau, si mai faceau si bancuri,
Avînd de garda cîte-un ienicer,
Cînd oase de copii trosneau sub tancuri,
Cînd sîngele striga pîna la cer!

Mi s-a scîrbit de-aceasta lume, frate,
Desi de sus e-al apararii cerc,
Unii se lupta pentru libertate,
Iar altii pentru-un ieftin feerverc.

E pastele Blajinilor, Grigore,
Si moarte n-am, si viata tot nu am –
Si nu traim pe zile, ci pe ore
Destinul iubitorilor de neam.

Spulber
La ruga mea a început să ningă cumplit,
La ruga mea vântul și-a adunat puterile toate.
La ruga mea spulbera-va numaidecât
Peste singurătate.
Spulbera-va, o da, printre arbori trece-un fior,
Șoapta mea ajuns-a în porțile cerului, plină,
Înălțând o coloană infinită de dor
Cu rostirea latină.
Vine ninsoarea ba dinspre mare spre munți,
Ba dinspre munți se îndreaptă spre apele-albastre.
Prosoape lungi de omăt fac râvnitele punți
Între davele noastre.
Vântul învolbură fulgii ca un apucat
Casă, om, câine – o horă par învârtejită,
Doamne, de spulberu-acesta atât m-am rugat,
Încât sunt fericită.
Spulberă… fulgii îmi intră în ochi și în gât,
Nebănuind ce miracol le este pricină,
Spulberă la ruga mea și eu nu sunt decât
O poetă latină.
Ce faci, tu dragule, când ne învolbură-așa?
Stai lângă geam și gândești că la cald e mai bine –
Cine prin spulberu-acesta mă va căuta
E de o lege cu mine.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri