foto Vip Magazin

foto Vip Magazin

Am votat, până la urmă, de dragul omului. Or, deosebirea dintre fosta AIE şi actuala-viitoarea e simplă: acolo trei lideri încăpăţânaţi trăgeau fiecare la turta lui, că ne-am ales nu cu o alianţă, ci cu trei, succesive.

Acum va fi mai simplu. Acum nu mai există trei lideri încăpăţânaţi, ci unul singur. Omul pentru care am votat, cum spuneam. Omul îi va chema pe ceilalţi doi, le va da cât crede el că merită. Va fi darnic. El nu e zgârcit. El e filantrop. El nu vrea să aibă funcţii şi posturi importante. El este unic. El îi va conduce pe cei care vor avea funcţii şi posturi. Apropo, tot el va decide cât de largă va fi opoziţia, cât de înclinată într-o parte sau alta a mapamondului. Pentru că, la voinţa lui, AIE poate să devină şi AIA.

Negocierile vor fi scurte. Fiecare va primi raţia ce i se cuvine şi se va retrage cuminte. E chiar mai simplu aşa, când există un om care distribuie.
Omul pe care l-am votat. Europeanul.

Iată ce text frumos a scris Mircea V.Ciobanu. Atât de frumos încât nu m-am putut abţine să nu-l citez.

Observ că după 30 noiembrie lumea a încetat să mai fie originală. Unde te-ai întoarce, auzi vorbe despre pericolul care vine dinspre şeful de facto al PD. Iată şi Vlad Socor ne avertizează că negocierile pe întuneric vor duce la consolidarea influenţei puşcăriabilului în stat. El va pune mâna pe şi mai multe ministere şi instituţii de drept. Mă uit la cei care spun asta şi-mi vine a le reproşa – Nu mai exageraţi! Nu poate fi chiar atât de grav! Şi pe urmă, nu ne-aţi rugat să-i votăm chiar dacă ştim de ce sunt în stare? Şi au fost votaţi. Cum să nu fie dacă Plahotniuc a spus poporului la televizoarele lui că este foarte, foarte european. Şi lumea l-a crezut. Păi, de unde apar acum aceste nuanţe sceptice? Vă rog, mai mult optimism!

Iată şi nişte fani ai Cabinetului din Umbră îmi trimit variante de posibile scenarii. Puşcăriabilul îl va pune pe finul Candu în jilţul de prim-ministru! Ei, hai, şi voi acuma! Ştiţi doar că nu e posibil. Filat a anunţat în campania electorală că PLDM vine cu candidatura lui Leancă. În viitoarea coaliţie, PLDM are cele mai multe voturi şi anume Leancă trebuie să fie prim-ministru. Iar voi insinuaţi că Filat îl va schimba pe Leancă cu fotoliul de preşedinte al Parlamentului… Vă rog, să încetăm cu prostiile!

Sau, iată, poftim alta – ca să se spele de toate porcăriile pe care le-a făcut până acum, puşcăriabilul este în stare de multe acte eroice. A luat BEM-ul de la Shor şi Filat? L-a luat. L-a întors statului? L-a întors. Ce mai vreţi acum? La fel va lua şi Aeroportul de la Shor. Of, Shor, săracul! Va lupta cu Platon şi cu forţele proruseşti. Va închide Prime-ul chiar! Ei, iată atunci am să mă văd nevoit să cer înapoi de la preşedintele Timofti Ordinul Republicii. Care e al meu. Dar şi al lui Plahotniuc. Şi când va face toate aceste lucruri, Europeanul nostru nu va merita pe bune postul de premier? Sau de preşedinte? Sau de speaker, ca să fie primit omul prin cancelariile occidentale cu flori şi busuioc? Nu de alta, dar Jurnalul ăsta l-a vorbit de rău pe nedrept. Iată ce scenarii compromiţătoare mi se aduc la cunoştinţă.

Şi din nou, repet, pentru a nu ştiu a câta oară, încetaţi cu insinuările! Lumea a votat pentru europeni, iar ei nu au gânduri atât de meschine! De data asta totul va fi frumos. Trebuie să avem răbdare! Multă răbdare. Mai multă decât în ultimii cinci ani. În schimb, cârcotaşii vor avea aceeaşi soartă – vor fi învinuiţi că fac jocul…. nu, nu, nu al comuniştilor deja, că s-a schimbat placa, ci al socialiştilor. O! Asta e o chestie chiar faină. Să nu cârcotească nimeni! Răbdare şi muţenie. Şi totul va fi bine!

Sursa: jurnal.md

(171 accesari)