
Primarul capitalei, Ion Ceban, a prezentat la ședința de ieri a CMC un proiect prin care un Centru cultural, care va purta numele maestrului Eugen Doga, va fi amplasat în centrul capitalei.
„Inițial, va fi efectuată expertiza tehnică a clădirii, ulterior vom elabora proiectul și vom prevedea suma financiară din bugetul municipal. Vom solicita și suportul Ministerului Culturii.
Maestru Eugen Doga nu este doar o valoare a Chișinăului, nu este o valoare doar a Republicii Moldova, este o valoare universală. Este unul dintre cei mai apreciați compozitori ai sec XX.
În 2022 marele compozitor Eugen Doga împlinește 85 de ani de la naștere când ne propunem să organizam mai multe evenimente culturale dedicate maestrului. Prin crearea Centrului Cultural „Eugen Doga” vom asigura suportul pentru tinerele talente în dezvoltarea educației muzicale, estetice și colecționarea patrimoniului de creație al lui Eugen Doga. Vrem ca maestrul să aibă posibilitatea să se bucure de acest spațiu cultural fiind în viață”, spune Ion Ceban.
Proiectul urmează a fi implementat într-o clădire actualmente „abandonată”, cu suprafața de 228 mp de la intersecția str. Vasile Alecsandri – Veronica Micle, care va fi în gestiunea Direcției Cultură a Primăriei Chișinău.