iohannis in piata univLa două zile după ce a anunţat că va merge în mijlocul protestatarilor din Piaţa Universităţii, preşedintele şi-a onorat promisiunea. Klaus Iohannis fost întâmpinat cu nenumărate revendicări, dar şi cu reproşuri – manifestanţii i-au transmis că aşteaptă de la el mai multă implicare.

Şeful statului a ajuns la un acord cu interlocutorii în privinţa alegerilor anticipate – acestea NU sunt soluţia, pentru că nu vor îndeplini dorinţa oamenilor de a avea o nouă clasă politică. După discuţiile din Piaţa Universităţii, preşedintele a scris pe pagina lui de Facebook că „a văzut multă revoltă, dar şi speranţa că lucrurile se pot schimba”.

După vizita președintelui, oamenii s-au regrupat, unii au rămas impresionați de faptul că președintele s-a ținut de cuvânt și a venit, alții spun că au rămas cu un gust amar.

Are loc și o operațiune de salvare. Unul dintre protestatari s-a urcat pe un stâlp și pompierii încearcă să-l dea jos. În curând se va relua și circulația. Jandarmii le-au cerut oamenilor să stea fie pe peluza din fața Teatrului Național, fie pe partea cu fântânile, dar să lase liber bulevardul Magheru.

„Am fost în seara aceasta în Piața Universității și am stat de vorbă cu oamenii. Am văzut foarte multă revoltă, dar și speranța că lucrurile se pot schimba. Le-am spus celor prezenți să aibă încredere și să rămână implicați, doar împreună putem face ca România să devină țara pe care ne-o dorim cu toții.”

Sursa:digi24.ro

(35 accesari)