guvern_ucraina_obozrevatel_comPreşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Petro Poroşenko au discutat la telefon despre modalităţile de ieşire din criză în Ucraina, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, scrie Mediafax. Kievul a anunţat ulterior că cei doi au ajuns la un acord. Moscova a anunţat însă că Rusia nu poate decide o astfel de măsură deoarece „nu este parte implicată în conflict”.

Purtatorul de cuvant al Kremlinului a declarat, pentru RIA Novosti, ca Putin si Poroshenko nu au cazut de acord asupra unui armistiu intrucat Rusia nu este parte a conflictului, scrie Hotnews.ro.

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi omologul său rus, Vladimir Putin, au ajuns la un acord privind un armistiţiu permanent în estul separatist al Ucrainei, a anunţat miercuri preşedinţia ucraineană, în urma unei conversaţii telefonice între cei doi lideri.

„Preşedintele ucrainean a discutat cu preşedintele rus despre un armistiţiu total (…). Ei au ajuns la un acord privind un armistiţiu în Donbas”, bazin minier din estul Ucrainei care cuprinde regiunile Doneţk şi Lugansk, marcate de confruntări violente, potrivit unui comunicat al preşedinţiei de la Kiev.

Kremlin: Punctele de vedere coincid

În cursul acestei convorbiri telefonice, cei doi preşedinţi au discutat „despre criza militară şi umanitară din Ucraina. Liderii au schimbat opinii despre prioritatea acordată încetării vărsării de sânge în sud-estul ţării”, a anunţat Peskov, citat de agenţiile de presă ruseşti.

„Punctele de vedere ale celor doi preşedinţi privind mijloacele de ieşire din această criză gravă corespund în mare parte”, a afirmat el.

Cei doi şefi de stat s-au văzut la Minsk la 26 august în cadrul unui summit regional la care au participat, de asemenea, reprezentanţi ai Uniunii Europene. Acesta nu a condus însă la o detensionare a crizei.

sursa: realitatea.net

(126 accesari)