(Acest material este „dedicat”, în exclusivitate, celor doi tâlhari politici de lux, Filat și Plahotniuc, dar și slugilor sale docile, care, în curînd, vor avea soarta “omologilor” din străinătate).

Moto: ”Asta înseamnă lucruri foarte interesante, lucruri foarte dureroase pentru clasa politică, în primul rând. Asta înseamnă că trebuie să existe dosare de rezonanță în privința unor demnitari. Asta înseamnă că trebuie judecătorii să înceapă a condamna propriii colegi, alți reprezentanți ai organelor de drept. De la Bulgaria și România s-a cerut anume aceasta – dosare de rezonanță, s-au cerut dosare de corupție la nivel înalt. Și chiar dacă demnitarii noștri încearcă să spună că noi nu avem corupție la nivel înalt, nu există țară care nu are asemenea corupție și Moldova nu se poate deosebi. Faptul că nu avem dosare, asta nu înseamnă că nu avem corupție la nivel înalt. Pentru a demonstra voința de luptă cu corupția, trebuie să existe aceste dosare și nu doar dosare, dar trebuie să existe condamnări.”

Corneliu Gurin, 29 octombrie 2012

În serialul precedent am servit, copios, exemple concrete despre tragerea la răspundere, de către justiția română, a unor persoane extrem de influente, care au deținut și dețin funcții extrem de importante în statul român. Reiterez că lista acestora nu este nici pe departe completă, materiale despre o sumedenie de alte persoane foarte influente, ajunse să fie condamnate definitiv, cu executare, mai pot fi găsite în presa română. Miniștri, deputați, oameni de afaceri, primari de orașe importante, fruntași în partide inclusiv aflate la putere, etc.  au rămas în afara exemplelor selectate, care însă pot fi întâlnite la orice pas în mass-media de dincolo de Prut.

Așa cum susțineam în chiar primul episod, trebuie să conștientizăm un lucru fundamental – nimic din toate acestea nu ar fi fost posibil în România, dacă sistemul judiciar nu ar fi fost reformat! Cel puțin parțial. Și nu doar la nivel instituțional, legislativ, conceptual, ci, în primul rând, eliminării din sistem și CONDAMNĂRII unui număr impresionant de magistrați corupți, care, exact ca la noi, în colaborare cu factorul politic concret, mimau, frânau desfășurarea reală a reformei din justiție.

Din păcate, noi vom avea de așteptat până se va întâmpla același lucru în sistemul judecătoresc al Republicii Moldova, care chiar astăzi va da dovadă de lașitate și conformism. Vorba e că judecătorii se întrunesc la Adunarea lor generală pentru a-și delega, pe un termen de patru ani, reprezentanți în Consiliul Superior al Magistraturii. Trebuie să vă spunem că mafia judecătorească a aranjat deja totul, lista Păpușarului cu indivizii selectați a fost întocmită, rămâne doar o simplă formalitate – să fie votată. Și va fi, cu siguranță, votată, pentru că judecătorii sunt șantajabili și șantajați, sunt chemați de mafie și “educați” cum să procedeze și pe cine să “aleagă”. După arestarea demonstrativă a lui Gheorghe Popa de la Telenești, judecătorii au intrat în panică. Frica că ar putea fi reținuți în orice clipă dacă nu votează “corect” va predomina asupra nemulțumirilor majorității acestora, mai ales a celor din raioane, care au salarii mizere, iar soțiile lor sunt nevoite să muncească peste hotare, fie în Europa, fie în Rusia, ca în cazul judecătorului Popa, căruia i s-a înscenat această farsă de prost gust! Și ei nu se vor opune, vor accepta să voteze lista în schimbul unei libertăți efemere. Iată de ce Republica Moldova nu mai este un stat liber și independent, ci unul acaparat de criminali, care și-au aservit instituțiile fundamentale, inclusiv întreg sistemul de drept, utilizându-l în vederea producerii de jafuri, tâlhării, protecția businessului criminal, anihilarea tuturor celor care le stau în cale. Va trebui să așteptăm alegerile anticipate sau ordinare pentru a ne oferi o unică și ultimă șansă de debarcare a acestora din viața societății, noua putere politică urmând să purceadă neîntârziat la decriminalizarea statului. Mai devreme sau mai târziu bandiții politici vor fi chemați să dea socoteală în fața legii, iar legea nu iartă. În materialul de față, vă propun câteva exemple despre condamnări de răsunet, cu implicarea unor șefi de stat, demnitari de primă mărime, dar și despre gestul unora dintre ei, care au considerat că au trecut dincolo de limita legalității.

Berlusconi şi 15 alţi şefi de stat condamnaţi

După ce a luptat împotriva a numeroase acuzaţii penale şi procese timp de două decenii, fostul prim-ministru italian, Silvio Berlusconi, a fost găsit vinovat de fraudă fiscală.

Un tribunal din Milano l-a acuzat de cumpărarea drepturilor de ecranizare la preţuri umflate de la companii aflate sub controlul său, în scopul sustragerii de la plata impozitelor. În cazul în care sentinţa va fi admisă şi de o instanţă superioară, mogulul media va trebui să execute o pedeapsă cu închisoarea şi îi va fi interzisă deţinerea oricărei funcţii publice.

Berlusconi se alătură unui grup tot mai mare de foşti prim-miniştri şi preşedinţi care au fost puşi sub acuzare, judecaţi sau chiar condamnaţi.

O carte din 2009, „Acuzarea şefilor de stat”, a indicat o „creştere meteoritică a proceselor liderilor seniori” din 1990. Aceasta a numărat 67 de cazuri de foşti şefi de stat sau şefi de guvern care au fost sau sunt în curs de judecare, cei mai mulţi dintre ei pentru încălcări grave ale drepturilor omului sau infracţiuni financiare.

Mai jos prezentăm o listă cu alţi 14 foşti lideri de stat care au fost condamnaţi în ultimele două decenii, fie de instanţele naţionale, fie de tribunalele internaţionale.

Thaksin Shinawatra

Thaksin Shinawatra, fratele mai mare al actualului prim-ministru thailandez Yingluck Shinawatra, a servit ca prim-ministru al Thailandei între 2001 – 2006. El a fost găsit vinovat în baza acuzaţiilor de corupţie şi condamnat la doi ani de închisoare în 2008. Doi ani mai târziu, Curtea Supremă din Tailanda a permis guvernului să confişte activele lui Thaksin, în valoare de 1,4 miliarde de dolari, ca parte a condamnării. Thaksin locuieşte în prezent în exil, în Dubai.

Hosni Mubarak

Fostul preşedinte a condus Egiptul timp de aproape trei decenii (1981-2011). În iunie 2012, Curtea Penală din Egipt a constatat că el a fost implicat în moartea mai multor manifestanţi din timpul protestelor intitulate primăvara arabă, care au dus la înlăturarea lui la începutul anului 2011. Deşi are o sănătate fragilă, el a fost condamnat la închisoare pe viaţă.

Charles Taylor

Fostul lider african a fost primul fost şef de stat ce a fost condamnat de un tribunal internaţional, de la al doilea război mondial încoace. Curtea specială pentru Sierra Leone (SCSL), sponsorizat de ONU, l-a găsit pe Taylor vinovat de 11 capete de acuzare pentru crime de război şi crime împotriva umanităţii, în mai 2012. Instanţa consideră că între 1997-2003 Taylor este „responsabil în mod individual” pentru încălcările grave comise de forţele rebele în timpul războiului civil devastator din anii 1990, care au inclus jafuri, violuri, sclavie, amputări şi folosirea de copii soldaţi.

Jean Kambanda

Kambanda, ca prim-ministru al Ruandei, a supravegheat una dintre cele mai grave crime împotriva umanităţii: genocidul din 1994 din Ruanda. Masacrul s-a soldat cu peste 800.000 de victime, în cea mai mare parte aparţinând populaţiei minoritare tutsi. Tribunalul Penal Internaţional pentru Ruanda (TPIR), sprijinit de ONU şi cu sediul în Tanzania, l-a acuzat pe Kambanda, un membru al majorităţii hutu, de şase crime de genocid. În mai 1998 el a pledat vinovat, fiind „prima dată în istorie când o persoană acuzată şi-a recunoscut vina pentru genocid în faţa unui tribunal penal internaţional”, în conformitate cu TPIR. Kambanda a fost condamnat la închisoare pe viaţă.

Jorge Videla

Videla a fost preşedinte în timpul regimului militar brutal din Argentina, între 1976 – 1981. Fostul locotenent general este văzut drept responsabil pentru aşa-numitul Război Murdar: o campanie de suprimare care a ucis până la 30.000 de cetăţeni. După ce Argentina a revenit la regimul civil, el a fost condamnat pentru omucidere, jaf, arestări false şi tortură, în 1985. În 1998 el a fost pus sub arest la domiciliu, iar din 2008 a fost închis. În iulie 2012, un tribunal l-a condamnat la 50 de ani de închisoare pentru răpirea sistematică de copii de la prizonieri politici.

Egon Krenz

Krenz a servit ca ultimul secretar general al Comitetului Central al Partidului Unionist Socialist (ŞED) din Germania de Est. Krenz a încercat, fără succes, să salveze regimul comunist de la colaps. După căderea Zidului Berlinului, în noiembrie 1989, şi pe fondul protestelor masive, el a fost forţat să demisioneze. În 1997, un tribunal de stat din Berlin l-a condamnat la mai mult de şase ani de închisoare pentru omor prin imprudenţă. Instanţa a decis că el a fost implicat în împuşcarea est-germanilor care încercau să treacă frontiera spre interiorul Germaniei. După ce a ispăşit patru ani din sentinţă a fost eliberat.

Saddam Hussein

După ce a condus Irakul între 1979 – 2003, Hussein a regizat două campanii militare nereuşite împotriva Iranului şi Kuweitului. Statele Unite şi forţele aliate au atacat Irakul în martie 2003, pentru acuzaţii de adăpostire a unor arme de distrugere în masă. Când trupele au capturat capitala Bagdad, în aprilie 2003, Hussein a fugit, dar a fost capturat opt luni mai târziu. Înaltul Tribunal Irakian l-a găsit pe fostul preşedinte al Irakului vinovat de uciderea, sub formă de represalii, a 148 de şiiţi în satul Dujail în 1982, printre alte crime împotriva umanităţii. În timpul procesului de nouă luni, Hussein a întrerupt procedurile judiciare în mod repetat. El a fost condamnat la moarte prin spânzurare în noiembrie 2006 şi executat o lună mai târziu.

P. W. Botha

Botha a fost prim-ministru şi preşedinte de stat al regimului apartheid din Africa de Sud, între 1978 – 1989. După încheierea segregării instituţionalizate, în 1995 a fost înfiinţată o Comisie pentru Adevăr şi Reconciliere, pentru a aduce transparenţă şi vindecare pentru atrocităţile comise în cadrul regimului apartheid. Comisia a oferit amnistie pentru cei care au fost dispuşi să depună mărturie. În 1997, Botha a fost amendat şi a primit o pedeapsă cu suspendare, după ce a refuzat să apară în faţa comisiei. El a murit în anul 2006.

Alberto Fujimori

Fostul preşedintele peruan controversat, care a condus ţara între 1990 – 2000, a fost condamnat în patru procese şi a primit sentinţe variind între 15 luni şi 25 ani. Instanţele din Peru l-au găsit pe Fujimori vinovat de abuz de putere, interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice, mită, crime extrajudiciare, răpiri şi delapidare de fonduri de stat.

Mengistu Haile Mariam

Dictatorul comunist care a condus Etiopia între 1977 – 1991, a iniţiat campania Teroarea Roşie, care s-a soldat cu sute de mii de victime. Mengistu a fost forţat să plece în exil în 1991, pe fondul unor tentative de lovitură de stat şi unor crize interne. În 2008, un tribunal etiopian l-a găsit vinovat de genocid şi l-a condamnat la moarte, dar el este încă în libertate în Zimbabwe.

Ehud Olmert

Olmert a fost prim-ministru israelian între 2006 – 2009. El a fost forţat să demisioneze din cauza acuzaţiilor de corupţie. Ulterior el a fost găsit vinovat de o instanţă pentru abuz de încredere şi a primit o sentinţă suspendată de un an de închisoare.

Joseph Estrada

Estrada a servit ca preşedinte al Filipine între 1998 – 2001. Fosta vedetă de cinema a fost condamnată la 40 de ani de închisoare pentru jaf. Cu toate acestea, la o lună după condamnarea să, în septembrie 2007, Estrada a fost graţiat de succesorul său, preşedintele Gloria Macapagal Arroyo.

Samak Sundaravej

Fostul guvernator al Bangkokului a fost prim-ministru al Thailandei timp de nouă luni în 2008. Samak a trebuit să demisioneze în septembrie 2008, pe fondul protestelor în masă ale opoziţiei împotriva lui şi a acuzaţiilor de corupţie. Curtea Constituţională l-a găsit vinovat de acceptarea unor plăţi pentru găzduirea unei emisiuni de gătit, în timp ce era prim-ministru. O altă instanţă a confirmat o sentinţă cu doi ani de închisoare pentru defăimare.

Sundaravej a plecat în Statele Unite, unde se presupune că a fost tratat pentru cancer şi a murit în 2009.

Iulia Timoşenko

Timoşenko a fost un personaj-cheie în timpul Revoluţiei Portocalii din Ucraina, în 2004, care a dus la înlăturarea de la putere a preşedintelui de atunci – şi de acum – Victor Ianukovici. Ea a fost prim-ministru al Ucrainei între 2007 – 2010. După o candidatură nereuşită la preşedinţie, ea a fost condamnată în luna octombrie 2011 pentru acuzaţiile de abuz de putere într-un acord pentru gaze, pe care ea l-a semnat cu Rusia în timpul mandatului său şi care ar fi dezavantajat Ucraina. Suporterii ei din ţară, grupurile pentru drepturile omului şi guvernele occidentale au criticat condamnarea ei şi l-au acuzat pe preşedintele Ianukovici că se foloseşte de proces ca de o armă politică, pentru a scăpa de principalul său rival.

Articolul în engleză: Berlusconi and 15 Other Convicted Heads of State

(Va urma)

(471 accesari)