14.4 C
Chișinău
luni, septembrie 20, 2021

Jurnalistul Constantin Cheianu, ameninţat din nou: „Noaptea trecută s-a împuşcat în geamul apartamentului în care locuieşte fiica mea” // FOTO

Must read

Comentarii recente

Costica CheianuJurnalistul Constantin Cheianu a fost ameninţat din nou. De data aceasta, s-a împuşcat în geamul apartamentului în care locuieşte fiica sa. S-a întâmplat noaptea trecută.

„De ieri sunt în vacanţă. Şi văd că cineva are mare grijă de odihna mea. Noaptea trecută s-a împuşcat în geamul apartamentului în care locuieşte fiică-mea”, a menţionat Constantin Cheianu.

Precizăm că anterior jurnalistul a fost ameninţat de mai multe prin intermediul unor sms-uri, prin care a fost avertizat că „va fi oprit”, dacă nu va înceta să vorbească în emisiunile sale despre sistemul oligarhic şi mafiot de la putere.

glonte geam cheianuAtunci, Constantin Cheianu a adresat o plângere către Procuratura Generală, Ministerul de Interne, preşedintele Republicii Moldova, precum şi în atenţia corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova şi a reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale cu sediul la Chişinău.

Ulterior, Constantin Cheianu a revenit cu un mesaj pe pagina sa. „Astăzi mai mulţi poliţişti au fost acasă la fiică-mea pentru a cerceta incidentul cu geamul spart. Au stabilit că nu e vorba despre o pietricică ori altceva de genul acesta, ci de un proiectil lansat dintr-o armă de foc, proiectil (glonte, bilă, etc.) pe care însă nu l-au putut găsi. Versiunea lor prealabilă este „act de huliganism”, în oraş s-au mai întâmplat cazuri din astea, cu huligani care au împuşcat din maşini din arme pneumatice în oameni. Dă doamne să fie aşa şi să mai fie şi găsiţi acei huligani. Poliţia a zis că în vreo săptămână va face lumină. Cu trei ani în urmă şi mie Procuratura Generală, Procuratura Chişinăului şi SIS mi-au promis că în câteva săptămâni îmi vor spune cine mi-a trimis sms-ul cu conţinutul „Opreşte-te căci altfel te oprim noi…”, ca în final să spună că nu au găsit nimic. Totuşi un lucru mă face optimist de data aceasta: toţi poliţiştii care au fost astăzi acasă la fiică-mea (mai mult de zece inşi) au spus că privesc ORA DE RAS şi că le place…”, este mesajul publicat de Cheianu.

Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri