Judecătoria Anenii Noi, sediul Varnița, a condamnat în premieră un judecător pentru îmbogățire ilicită, condamându-l la 7 ani de închisoare cu executare, într-un penitenciar de tip închis pe Oleg Melniciuc. Decizia a fost luată cu puțin timp în urmă de magistrata Aurelia Pleșca, deși procurorii au cerut 10 ani de închisoare. 

Sentința va intra în vigoare în momentul în care decizia va fi definitivă. Oleg Melniciuc, precum și avocații acestuia nu au fost prezenți la ședință. Pronunțarea sentinței în cazul lui Oleg Melniciuc a fost amânată de mai multe ori în ultimele aproximativ două luni, după ce judecătoarea s-a îmbolnăvit.

Amintim că dosarul lui Melniciuc a fost trimis în instanță în 2018, iar procurorii au stabilit că, în anii 2013-2017, pe când a deținut funcția de judecător, dar și de președinte interimar al Judecătoriei Râșcani, Chișinău, Oleg Melniciuc a comis fals în declarațiile de avere, prezentând date eronate. De asemenea, Melniciuc ar fi comis infracțiunea de îmbogățire ilicită, prin deţinerea, personală sau prin intermediul terților, a bunurilor, a căror valoare depăşeşte substanţial mijloacele dobândite.


(1043 accesari)