1 C
Chișinău
joi, 2 decembrie, 2021

Johannes Hahn, mesaj fără echivoc: „Avizul Comisiei de la Veneţia trebuie respectat ÎN TOTALITATE; Mixtul – un pericol pentru democraţie”

Must read

Comentarii recente

Unul după altul, mai mulţi oficiali de rang înalt de la Bruxelles sugerează Chişinăului să respecte în totalitate recomandările Comisiei de la Veneţia privind schimbarea sistemului electoral. În cadrul unei conferinţe de presă, şi comisarul pentru Extindere şi Politică de Vecinătate, Johannes Hahn, a declarat că proiectul guvernării prezintă riscuri serioase la adresa democraţiei din Republica Moldova.

Mai mult, comisarul european dă de înţeles că oferirea asistenţei de 100 de milioane de euro va depinde de hotărârea Parlamentului moldovean în ceea ce priveşte reforma electorală.

„Poziţia UE, care este şi poziţia mea, de altfel, este foarte clară. Comisia de la Veneţia a formulat un aviz autorităţilor din RM, aviz de care trebuie să se ţină cont în totalitate atât în literă, cât şi în spirit. Comisia de la Veneţia este un organism care de 25 de ani ajută statele europene să pună în aplicare obiectivele noastre şi are tot dreptul de a analiza schimbările legislative în contextul în care sunt acestea propuse, depăşind uneori considerente strict juridice. Ca stat membru al Consiliului Europei şi un stat angajat faţă de standardele europene, această organizaţie are menirea de a apăra interesele şi valorile noastre, de aceea aşteptăm de la RM să sprijine pe deplin şi necondiţionat şi să îşi asume toate recomandările Comisiei de la Veneţia”, a declarat comisarul pentru Extindere şi Politică de Vecinătate.

Johannes Hahn s-a referit şi la pericolele unei atare modificări electorale: „Sunt de acord cu Comisia de la Veneţia că introducerea unui sistem electoral mixt este o modificare fundamentală care poate avea riscuri serioase la adresa democraţiei şi statului de drept în contextul politic actual din Moldova. Şi în orice caz, citez acum Comisia de la Veneţia: să se orienteze după interesele alegătorilor care îşi exprimă preferinţa fără a favoriza nici un actor politic”.

Comisarul european pentru Extindere şi Politică de Vecinătate aminteşte că democraţia şi statul de drept stau şi la baza Acordului de Asociere încheiat între Uniunea Europeană şi Republica Moldova. Iată de ce decizia de a oferi asistenţa financiară de 100 de milioane de euro ţării noastre va fi trecută prin prisma respectării acestor valori, adaugă Johannes Hahn.

„Discuţia cu privire la sistemul electoral este o componentă cheie în evaluarea noastră. În cadrul asistenţei macrofinanciare acordate RM, UE va evalua în continuare situaţia democraţiei şi statului de drept, acestea fiind condiţii necesare pentru a se efectua plăţi în cadrul asistenţei, cu condiţia că această operaţiune să fie aprobată de toate trei structuri UE”, a mai menţionat oficialul.

Într-un comunicat de presă al Guvernului se arată că prim-ministrul Pavel Filip l-ar fi asigurat pe comisarul european că recomandările Comisiei de la Veneţia sunt examinate minuţios şi vor fi luate în considerare în mare măsură. Amintim că la sfârşitul săptămânii trecute, Comisia de la Veneţia a avizat negativ proiectul iniţiat de PD şi PSRM privind trecerea la sistemul mixt de vot. Experţii internaţionali au constatat că nu există un consens larg pe marginea acestei iniţiative. În plus, există riscuri pentru influenţarea viitorilor deputaţi de către oameni de afaceri. Astfel, constituţionaliştii străini au spus că nu este recomandabilă modificarea sistemului de vot. Ulterior, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, dar şi serviciul diplomatic de la Bruxelles au cerut Chişinăului să respecte propunerile Comisiei de la Veneţia.

Sursa:jurnal.md

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri