загруженное (1)Din cînd în cînd citesc ce mai scriu șefii cei mari de care “depinde” integrarea în Uniunea Europeană. Mă rog, nu chiar integrarea, asocierea, pentru că integrarea se va produce cam peste 30 de ani. Atunci bloggerul Timofti va avea aproape o sută de ani, bloggerii Plahotniuc și Ulinici cam cîte 90 fiecare, iar bloggerul Efrim va purta cîrje ca un bătrînel de aproape opt decenii în spate. Și asta cu condiția ca la alegerile următoare să vină cineva să se apuce serios de reforme, să-i înlăture pe ăștia de la timona treucii și să se apuce serios de scos gunoaiele din sistemul corupt și captiv.

Bloggerul numărul unu, cum este dezmierdat duetul siamezo-bicefal Ulinici -Plahotniuc, și-a găsit o nouă și nobil-ă ocupație “civică” – să ne povățuiască cum trebuie făcute reformele. În timpul său (lor) liber și prețios dintre două atacuri raider sau privatizări ilegale. Ia-te ce spune urmăritul de Interpol pe blogulețul său pervers.

“Sunt conştient (sic!) însă că această maturizare nu se poate produce rapid, clasa politică are nevoie de o reformă serioasă (sic!). Anul acesta s-au făcut câţiva paşi în acest sens, (uha-ha!) chiar dacă frica unora de reformă (șa-la-la) este mare, mai mare chiar decât corectitudinea lor(sic!) faţă de alegători – sunt sigur că timpul va rezolva această problemă, dacă nu, cu siguranţă o va rezolva votul oamenilor (sic!, sic!, sic! și tra-la-la!, cumpăr tot și tra-la-la!).

Nu doar eu am făcut cedări în acest an, (a cedat BEM-ul și Aeroportul)ci şi unii colegi din coaliţie, (au cedat Moldtelecomul și Căile Ferate)într-un moment în care nu era timp pentru căutat vinovaţi,(Cu-cu! Cu-cu!) ci trebuia acţionat pentru oprirea crizei politice. (Pușcăria se amînă!) Societatea aştepta să vadă că suntem (in) capabili să nu punem funcţiile mai presus de interesele ţării (aberație-ntr-un picior, ghici gogoașă ce-i?)şi a fost un test pe care eram obligaţi să-l trecem, dacă ne doream ca ţara (oligarhia criminală) să iasă din blocajul politic în care era.”(Of, of, măi-măi!)Citat comentat din opera de circ-dramatic Anul 2013, de la Pădurea Domnească la Vilnius de Ulinici al lui Plahotniuc.
Că bloggerul numărul unu al minciunii a luat-o hăisa se vede cu ochiul liber.

Observăm că în ultimul timp un alt bloggeraș de soi, numărul doi, alias ministrelul antijustiției, Oleg Efrim, a luat-o razna cu scrisul prin păpușoi, foaie verde de trifoi, se poate și de usturoi. După ce șeful interimar de la CSM, Visternicean a fumat niște aberații cît Poalelungi de Strasbourg on Bîc de mari, că chipurile în republicuța Moldova nu există juzi corupți, Efrim a prins curaj și s-a dat baban pe blog. (În general, pe blogurile astea virtuale se dau voinici fel de fel de anonimi fără identitate, de scremuți, de ratați, de certați cu realitatea., iar, mai nou, și decidenți-impotenți! Aici, în lumea aceasta inexistentă, în care peștera e cerul aspirațiilor universale, apar tot felul de robinhoozi și făt-frumoși, schwarzeneggeri și ramboizi neînfricați, unii mai eroi ca alții. Ieșiți în lumea reală, aceștia fac pipi la auzul primului miorlăit sau lătrat mai… apăsat, sau leșină la prima inspirație de gaze de eșapament marca Icarus…)
După ce-l trage de urechi pe șeful CSM, bloggerul –erou Efrim se dă baros de baros și povățuiește pe cineva anume, nu se știe pe cine, că “trebuie să luăm atitudine proactivă ÎMPREUNĂ cu cei care fac justiție.”Poate nu am înțeles noi bine cine de fapt sunt cei îndemnați să ia atitudine proactivă ÎMPREUNĂ cu cei care fac justiție! Unde, de pildă, se proactivează, pe de o parte, bloggerul Efrim și unde, pe de altă parte, se încadrează cealaltă bucată, curat inactivă, a ministrelului antijustiției?

“În Republica Moldova nu există judecători condamnați pentru acte de corupție, pentru că… nu avem astfel de judecători”… Așa începe un interviu acordat de dl. Visterniceanu, președinte interimar al Consiliului Superior al Magistraturii. A fost dificil (oare?)să accelerez turațiile toleranței mele pentru a putea citi pînă la capăt aceste afirmații. (Bau! Bau!)Ba mai mult decît atît, m-am simțit lipsit de scopuri(sic!,sic! și iară sic!, măi măi!) pentru care atît de mult pledează acest Guvern, (?)de a avea o justiție incoruptă și neservilă unor interese înguste.(Ale lui Plahotniuc și Filat, adică!) Or, toate aceste inițiative pe care le promovăm cu atîta dificultate (avansarea celor mai corupți și nemernici judecători prin intermediul PLDM, PD și PLR) ar fi lipsite de sens și rațiune dacă fenomenul nu ar exista în justiție și ar fi doar o imaginație efemeră (de țînțar!)a cetățenilor. Da, exact acei cetățeni care, conform sondajelor de opinie, cred aproape în orice speranță de viitor, dar mai puțin în justiție. Acum nu deschid parantezele care sînt cauzele bine știute ale acestei situații (of, of, măi-măi!) (asta ca să nu mă repet) și nici care sînt grupurile țintă ale acestor sondaje (au simțit pe viu sau nu justiția în vreo instanță din țară). În acest context, este absolut irelevant. (Ca și funcția decorativă de ministrel )Relevant rămîne doar această percepție generală de neîncredere în justiție, față de care trebuie să luăm atitudine proactivă ÎMPREUNĂ cu cei care fac justiție.”Citat comentat cu aldine din:”Mă vezi? Așa e că bine ne-am ascuns?!!!!” de observatorul, comentatorul și bloggerul Oleg Efrim de la Rîm.
Titlul de mai sus cu văzutul și ascunsul e un fel de mijatcă a lui Efrim-Bloggerul-Erou. Capacitatea sa de a depista în peștera-i virtuală pușlamale în robe cernite ce mișună prin ministerul său numit impropriu al justiției, este invers proporțională cu acțiunile practice, reale, vizibile de a trimite aceste lichele vîndute pe banca acuzaților.
Trăncăneala bloggerului ministrel despre credința cetățeanului în justiție este pe cît de idioată, pe atît de rușinoasă. Că altfel de ce ar fi trebuit să voteze la CSM-ul aservit aceste candidaturi odioase împreună cu aceiași Visternicean, Poalelungi? A, poate că-l reprezintă? Sau îi reprezintă pe linie partajabilă de partide?
Altfel cum să înțelegem votul colhoznic din 14 februarie, cînd la Curtea lui Poalelungi au fost votate candidaturile unora dintre cei mai urîți de corupți judecători din lume – Sternioală, Guzun și Mardari? Și asta după ce nu demult un asemenea vot mizerabil a fost acordat altor călăi ai justiției, (de exemplu catana Druță), ajunși să contribuie, nu-i așa, la estomparea “percepției generale de neîncredere în justiție”, vorba bloggerului ministrel, minciunel și fariseu!
Sau poate că fiind ascuns în spatele blogulețului său virtual ministrelul a pierdut orice contact cu realitatea? Că, de fapt, cine dacă nu un adevărat Ministru al Justiției ar fi trebuit să informeze societatea despre năpîrcile corupte din propriul sistem? Cine ar fi fost întîiul chemat să ceară tragerea la răspundere a raiderilor de soiul Druță, Sternioală, Orîndaș, Țurcani și Dulghieri, inclusiv troica trimisă în demisie de onoare să cheltuie banii furați sau primiți cadou de la raiderul șef al Republicii Moldova, din bugetul statului?
Să-l informăm, totuși, pe acest bloggeraș cuibărit în virtualitata “unei lumi ce nu există” pe cine anume au votat partidele intrate în dizgrația poporului, constituante a unei coaliții tîlhărești nemaiîntîlnite în istorie, inclusiv propriul său partid, PLDM, boul de tracțiune al oligarhiei lui Plahotniuc.

Oleg Sternioală

Unul dintre capii listei Magnițki, varianta moldovenească. A fost numit judecător al Judecătoriei Ciocana, apoi preşedinte al Judecătoriei Buiucani de către Vladimir Voronin, la insistenta lui Reșetnicov. A vegheat personal la emiterea unor hotărâri și sentințe ilegale, inclusiv de arestare și condamnareîn perioada comunistă, pentru care R.Moldova a fost condamnată la CEDO, iar dumneavoastră, stimate popor, ați plătit din buzunarul cel mare al bugetului de stat, în loc să primiți o pensie sau un salariu mai ca lumea! Antijudecătorul respectiv a fost implicat în atacurile raider din 2011, a distribuit contra cost dosarele unor oameni de afaceri către judecători vulnerabili, capabili de crimă. Este promovat la CSJ de către Poalelungi de Strasbourg, întrucît înțelegerea acestuia cu Plahotniuc e ca funcția de președinte al Judecătoriei Buiucani să revină lui Dorin Dulghieru, pentru finalizarea cu brio a comenzii privind dosarul raider – ASITO. Este dosarul pe care Sternioală l-a gestionat încă din fașă împreună cu Ion Druță și Radu Țurcanu la Judecătoria Botanica. Despre asta știe SIS-ul, știe și procurorul cel mai general, Corneliu Gurin, știe și cel mai CEDO judecător, Mihal Denisîci, ultimii membri din oficiu ai CSM. Cum să nu știe ministrelul Efrim? Știe.

Ion Guzun

Acesta, stimate popor, este soțul fidel și plenipotențiar al judecătoarei Maria Guzun, membră cu drepturi depline a completului ce urmează să examineze recuzarea în dosarul Norma. Dosarul în care statul, stimate popor, riscă să piardă 130 000 000 lei. De asemenea, stimate popor mințit și batjocorit de guvernarea Păpușar-Contrabandistă, individul mai este și cumătru veritabilmente cu uitucul șapteaprilist Poalelungi, prietenul lui Berlinski, cel ce râvnește la milioanele de mai sus. Despre ce vorbește faptul că Ion Guzun a fost, mai întîi, judecător, iar după ce nu a mai fost confirmat până la atingerea plafonului de vârstă pe motive de incompatibilitate, a fost o vreme avocat, iar la întoarcerea cumătrului iubit Poalelungi în fruntea sistemului judecătoresc moldovenesc este numit, iarăși, judecător, numai că de data aceasta la Curtea de Apel Bender, știută ca și curtea lui Platon? Ce crede stimatul nostru popor despre acest detaliu? Promovarea cumătrilor Guzun, soț și soție, de altfel, modești din punctul de vedere al profesionalismului, se datorează, exclusiv cumătrului Poalelungi, care cumătru Poalelungi știe că la Curtea Europeană a Drepturilor Omului numai cumătrii și finii au trecere! Ministrele Efrim, poate că ar fi bine să-l întrebi, bre, pe Poalelungi, direct, nu pe blog, cam de ce l-ați promovat, cumătre, pe Guzun, la fel ca și pe Tamara Leu, fără cei 5 ani de stagiu cerut altor judecători și de ce nu s-ar fi abținut să voteze personal la CSM candidatura celui cu care au împărțit în studenție o gazdă, adică a cumătrului său Ion Guzun la funcția de judecător al CSJ? Și ai putea să-l întrebi și de ce ca judecător la CEDO, acest prieten declarat al lui Berlinski nu s-a abținut să-i dea acestuia o hotârâre cu care va șantaja ulterior statul nostru cu cele 130 000 000 prejudicii inventate? Și încă ceva, ministrele Efrim, vezi că în timp ce scrii pe blog, Poalelungi, Berlinski și avocatul avocatului, Dron au și decis transferarea dosarului la Curtea de Apel Bender, unde este așteptat de recent promovata de către M. Poalelungi, președinta Tamara Leu. Pricepi ceva în această gospodărie a jafului de stat, ministrele? Sau te pricepi doar să tragi fîsuri pe blog?

Dumitru Mardari

Judecător mediocru și fost președinte al Judecătoriei Ciocana timp de 8 ani, prosper beneficiar al unor afaceri auto și cu petrol în aceeași perioadă . Bătăușul, spaima justițiabililor, exact ca și cel ce l-a succedat în funcția de președinte, după cele două mandate ale sale chefuite în perioada comunistă. Este individul “apreciat” în repetate rînduri cu avize negative de la SIS, exact ca și în cazul Sternioală, adjunctul său de odinioară, ajuns președinte la Buiucani, precum și a finului lui Poalelungi, ex-juristul Primăriei, Melniciuc, ajuns președinte la judecătoria Râșcani.Este promovat de Poalelungi de Strasbourg pe Bîc și, evident, de Plahotniuc pentru executarea unor comenzi de devalizare a bugetului de stat în interesul celui din urmă.

Dar toate se pot rezolva, cumătri și fini să fie. Cu doamne ajută și cu permisiunea lui Poalelungi de Strasbourg pe Bîc, proaspeții avansați la CSJ Dumitru Mardari și Oleg Sternioală sunt așteptați să participe într-o cauza favorabilă lui Plahotniuc, așa cum Druță a fost, imediat după desemnarea ca judecător CSJ, implicat în cauza Cafeneaua Guguță. Deh, cumătru cumătru, dar polițele trebuiesc plătite și antiJudecătorii promovați plătesc mafiei cu banii statului, adică ai dumneavostră, domnule Popor! Dar și din banii fraților noștri europeni și americani, ministrele-blogerist Efrim.
Că mari profeți mai suntem, oameni buni, cu ajutorul acestor hoți ai prostiei populare!

sursa: jurnal.md

(197 accesari)