Yulia-TymoshenkoFostul prim-ministru al Ucrainei ar putea ieși la libertate pînă la sfîrșitul lunii aprilie. Informația a fost făcută publică pe un site de socializare de către fostul mistru de interne al Ucrainei, Iuri Luțenko.

„Am avut o convorbire telefonică cu Stefan Fule (Comisarul european pentru extindere şi politică de vecinătate), el a spus că Ianukovici ar trebui să o elibereze pe Iulia Timoșenko, în Duminica Floriilor”,  a scris Luțenko.

Recent, Președintele Ianukovici a primit o petiție semnată de mai mulți deputați oponenți, cerînd eliberarea Iuliei Timoșenko. Potrivit unui comunicat de presă, de solicitare s-a ținut cont.

Menționăm că grațierea ex-premierului influențează asupra Acordului de Liber Schimb dintre Uniunea Europeană și Ucraina. La cererea oficialilor europeni, Iuri Luțenko a fost grațiat de Victor Ianukovici.

În 2011, Iulia Timoșenko a fost condamnată la șapte ani de închisoare pentru trafic de influență în cazul semnării contractelor de gaze cu Rusia.

(474 accesari)