iohanis timoftiPreședintele român Klaus Iohannis anunță că este alături de preşedintele Nicolae Timofti, în demersurile pe care acesta le face pentru a ieşi din situaţia complicată în care se află ţara.

Șeful statului de la București a subliniat importanţa păstrării Republicii Moldova pe calea europeană.
„Sunt alături de președintele Timofti în demersurile pe care le face pentru a ieși din această situație complicată. Contez pe maturitatea clasei politice de la Chișinău pentru a găsi calea cea mai bună pentru soluţionarea crizei. Sper să avem o soluţie repede şi bună”, a declarat preşedintele.
Iohannis s-a arătat convins că se vor găsi soluţii care „sunt la fel de importante pentru noi, ca şi pentru moldoveni, şi anume soluţii pentru păstrarea Republicii Moldova pe calea europeană”.
„Este o situaţie foarte complicată, sunt permanent informat şi în contact cu actorii cei mai importanţi de acolo”, a subliniat Klaus Iohannis, adăugând că „am vorbit acum puține zile și cu președintele Timofti la telefon despre aceste chestiuni”.
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a desemnat joi prim-ministru pe Ion Păduraru, actualul şef al Administraţiei prezidenţiale.

Sursa:independent.md

(23 accesari)