-1.8 C
Chișinău
vineri, 27 ianuarie, 2023

Iohannis de Ziua Națională a României: „Românii au nevoie de progrese cât mai tangibile şi imediate pentru creşterea bunăstării şi a nivelului de trai”

Must read

Comentarii recente

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că românii au nevoie de progrese cât mai tangibile şi imediate pentru creşterea bunăstării şi a nivelului de trai şi a îndemnat autorităţile să folosească toate instrumentele disponibile în acest sens.

„În anii care vor urma mai avem multe de făcut pentru a clădi o ţară realmente prosperă, rezilientă şi o voce fermă într-o lume aflată într-o perpetuă transformare. Cetăţenii au, în mod firesc, mari aşteptări de la clasa politică, mai ales în această perioadă dificilă. Ne aflăm deja pe un drum plin de schimbări, de reforme, de eforturi de modernizare a statului, a instituţiilor, a serviciilor publice şi a infrastructurii. Este un proces de durată, pe care eu îl văd ireversibil, dar românii au nevoie de progrese cât mai tangibile şi imediate pentru creşterea bunăstării şi a nivelului de trai. Ţara noastră are la dispoziţie fonduri suficiente, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi alte programe europene, pentru a produce schimbările necesare, şi îndemn autorităţile să uzeze toate instrumentele disponibile”, a spus şeful statului la recepţia oferită cu prilejul Zilei Naţionale la Palatul Cotroceni.

El a subliniat că România este în prezent un pilon de securitate într-o zonă geopolitică marcată de incertitudine şi o ţară stabilă, care a făcut progrese semnificative în ultimii ani, inclusiv reforme consistente în domeniul justiţiei.

„Această realitate este recunoscută şi de Comisia Europeană, care a dat undă verde ridicării Mecanismului de Cooperare şi Verificare pentru ţara noastră. Este o nouă dovadă incontestabilă că România se dezvoltă accelerat şi este un membru puternic al marii familii europene”, a completat preşedintele Klaus Iohannis.

Printre cei care participă la recepţie se numără premierul Nicolae Ciucă, miniştri ai Cabinetului, preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, patriarhul Daniel, fostul preşedinte al României Emil Constantinescu, scrie agerpres.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri