14 C
Chișinău
sâmbătă, octombrie 23, 2021

Iohannis a ajuns la Chişinău înaintea alegerilor: „Aderarea Republicii Moldova la UE e un proiect naţional al României şi îmi doresc foarte mult să se întâmple în mandatul meu de preşedinte”

Must read

Comentarii recente

iohannis.s986t2muloPreşedintele ales pe 16 noiembrie, Klaus Iohannis, este astăzi la Chişinău, prima sa ieşire externă înainte de a-şi fi preluat mandatul având loc cu două zile înaintea alegerilor parlamentare din Republica Moldova. Dacă votanţilor cu cetăţenie română le-a cerut să iasă la vot „pentru un viitor pro-european”, filoruşilor le-a transmis o asigurare: „România va proteja fără doar şi poate integritatea teritorială şi interesele Republicii Moldova”.

Vizita la Chişinău a lui Iohannis, încă neînvestit oficial, are loc mai mult ca un semnal politic în contextul în care în Republica Moldova sunt programate duminică alegerile generale care vor decide configuraţia viitorului Parlament, a următorului Guvern şi, în 2016, inclusiv numele preşedintelui ţării. Cum, potrivit sondajelor, niciunul dintre cele 21 de partide care apar pe buletinul de vot nu va avea majoritate, esenţială după alegerile de duminică va fi componenţa coaliţiei de guvernare. Există trei scenarii posibile în acest moment, unele mai puţin dezirabile pentru viitorul european al Moldovei decât altele. Detalii, AICI.

„Nu există o altă ţară decât Republica Moldova care este atât de importantă pentru noi românii, pentru România, pentru relaţiile externe ale României. România va sprijini ca şi până acum aderarea, prin susţinerea permanentă a Repunlicii Moldova. Aderarea Republicii Moldova la UE este un proiect naţional al României şi îmi doresc foarte mult ca acest lucru să se întâmple în mandatul meu de preşedinte al României”, şi-a justificat Iohannis prezenţa la Chişinău într-un moment-cheie.

Apelul său, către alegătorii din Republica Moldova a fost acela de a ajunge duminică la vot, cu asigurarea că „România va proteja fără doar şi poate integritatea teritorială şi interesele Republicii Moldova”.

„Am speranţa că veţi vota pentru un viitor proeuropean”

Însoţit de Mihai Răzvan Ungureanu şi de Vasile Blaga, Klaus Iohannis a aterizat în jurul orei 10.30, la ora 11.00 având programată o primă întâlnire cu preşedintele Partidului Liberal-Democrat, Vlad Filat, cu care s-a văzut şi zilele trecute la Bucureşti. Primul mesaj al lui Iohannis la Chişinău, de încurajare a orientării pro-europene a Republicii Moldova şi a participării la vot duminică, a fost transmis într-o conferinţă de presă cu Vlad Filat.

„Sunt foarte bucuros că mă aflu astăzi la dumneavoastră. Se ştie, este prima vizită în afara România pe pe care o fac de când românii mi-au dat votul lor şi am venit deocamdată în calitatea mea de preşedinte ales. Vizita mea vine, evident, în contextul alegerilor pe care le aveţi dumneavoastră. Mă aflu aici pentru a vă exprima întregul meu sprijin pentru consolidarea democraţiei şi alinierea la normele europene a Republicii Moldova”, a fost mesajul lui Iohannis.

Concret, Iohannis li s-a adresat celor cu opţiuni pro-europene şi, mai ales cetăţenilor Republicii Moldova care şi-au reprimit şi cetăţenia română. „Am speranţa că cei cu drept de vot vor vota pentru un viitor proeuropean. Fac apel cu precădere la cei care au şi cetăţenia română. Pe 30 noiembrie putem acorda o şansă şi un viitor mai bun Republicii Moldova. Am certitudinea că România şi Republica Moldova vor împărtăşi acelaşi spaţiu comun de prosperitate şi democraţie în interiorul UE”, a adăugat Iohannis.

Rezultatul alegerilor de pe 16 noiembrie a fost luat, pe de altă parte, de Vald Filat drept „o victorie pentru România şi o victorie pentru Republica Moldova”. „Suntem siguri că domnul Iohannis va oferi Republicii Moldova tot ce este necesar pentru parcursul nostru european”, a spus liderul PLD, invocând existenţa unor „provocări interne”, dar şi a „provocărilor cu caracter extern” înaintea alegerilor de duminică.

În jurul orei prânzului, agenda sa include întâlnirea cu preşedintele Nicolae Timofti, din partea căruia a şi venit invitaţia oficială la Chişinău, cu toate că Klaus Iohannis nu a depus încă jurământul de preşedinte.

Înainte de preluarea oficială a mandatului, Klaus Iohannis va merge, în următoarele săptămâni şi într-o vizită în Statele Unite. Cum nu este încă preşedinte în funcţie, întâlnirile sale, estimate a avea ca temă pregătirile pentru instalarea unui comandament regional NATO în România, parteneriatul strategic şi statul de drept, vor avea caracter privat . Prima vizită oficială, aşa cum a sugerat Iohannis într-un interviu recent pentru Reuters, ar urma să aibă loc în Germania, la începutul anului viitor.

Sursa: gandul.info

 

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri