Victor Spirescu, un tânăr român care devenea o mică vedetă în urmă cu exact un an, fiind singurul care se prezenta la începutul lui 2014 în Marea Britanie, pentru a căuta un loc de muncă, odată ridicate restricţiile de pe piaţa muncii, revine în atenţia presei din Regat, cu o serie de interviuri „aniversare”. Unul dintre aceste interviuri a fost acordat tabloidului The Daily Mail, cel care a fost portavocea dezbaterii anti-români şi bulgari. În urmă cu un an, Gândul şi jurnalistul britanic Jon Danzig au demontat un articol fals din acest ziar, cu privire la „invazia” iminentă de muncitori români şi bulgari. Aşa a început o lungă luptă împotriva clişeelor şi stereotipurilor promovate de acest ziar extrem de influent cu privire la oamenii din ţara noastră şi la vecinii de la sud de Dunăre.

Am câştigat simbolic această luptă abia şapte luni mai târziu, când organismul de autoreglementare a presei britanice ne dădea dreptate şi spunea că ziarul a încălcat codul editorilor publicând acel articol incorect. Astăzi, remarcăm o schimbare notabilă de tonalitate din partea Daily Mail în cadrul unui alt articol despre muncitorii români, în care ziarul recunoaşte pentru prima dată că Spirescu a fost singurul român venit la muncă în Londra la începutul lui 2014.

Din păcate, însă, materialul nu ne dă prea multe motive de mândrie, deoarece Spirescu s-a întrecut în a le oferi jurnaliştilor englezi „mostre” de înţelepciune patriarhală românească, spunând, de exemplu, că unul dintre motivele pentru care nu îi plac britanicele este că ele sunt egale cu bărbaţii din ţara lor. La fel cum, cu alte ocazii, tabloidele britanice recurgeau la clişee pentru a ne critica pe noi, şi Spirescu le critică pe englezoaice pentru că ar fi, la unison, beţive şi gălăgioase.

victor spiresauPe parcursul lui 2013, publicaţia britanică Daily Mail avertiza că românii şi bulgarii vor invada Regatulul odată cu ridicarea restricţiilor de pe piaţa muncii, la 1 ianuarie 2014. După un an de zile de campanie împotriva României şi a romilor, britanicii au fost invadaţi de un singur român: Victor Spirescu, realitate recunscută în premieră de acelaşi tabloid, ce publică acum un interviu „care deschide ochii”, în care îl pune pe acesta într-o lumină mult mai favorabilă.

Nu acelaşi lucru îl face şi Spirescu, însă, care are un discurs plin de stereotipuri despre locuitorii din ţara gazdă şi, mai mult decât atât, critică egalitatea dintre femei şi bărbaţi cu care s-a confruntat în Marea Britanie.

”Englezoaicele sunt atât de zgomotoase şi de beţive încât abia aştept să întorc acasă, în România”,asta deşi câştigă 60.000 de lire sterline (76.000 de euro). Aşa începe interviul Daily Mail, un articol în care aminteşte de situaţia de anul trecut, când Victor Spirescu a fost singurul român care a trecut graniţa către Regat.
”Mă sperie fetele britanice. Îmi este dor de cultura din România, de tradiţii. Nu mă înţelegeţi greşit, fetele britanice sunt frumoase – au gene bune. Dar se comportă foarte diferit de fetele din România”, povesteşte el, în interviul pentru Daily Mail. După care adaugă: „Ele (femeile britanice, n.red.) sunt, ştiţi voi, egale cu bărbaţii şi nu ştiu ce să cred despre asta. Eu am nevoie de o fată care să îmi gătească şi să îmi spele hainele, dar deocamdată trebuie să mă descurc singur. Cultura este o problemă”, continuă românul, care, amintim, a fost condamnat cu suspendare în 2011 pentru că şi-a agresat fosta iubită.

imag 1Pe 1 ianuarie 2014, Victor Spirescu avea în intenţie să lucreze într-o spălătorie, însă între timp s-a reorientat. Acum se laudă că ar câştiga aproximativ 300 de lire sterline pe zi şi până la 60.000 de lire pe an, conform propriilor calcule, instalând tubulatură de ventilaţie în clădirile din Londra. Trebuie spus că, din verificările noastre, salariul cu care se laudă Spirescu este foarte mare pentru un muncitor necalficat, fie el şi din zona Londrei.

În prezent, tânărul locuieşte însă împreună cu alţi şase români într-o casă din Newbury Park, Essex, plătind o chirie de 600 de lire sterline (766 de euro) pe lună, şi are atârnat în camera sa steagul României.

”Am venit aici să fac bani, nu să îi cheltuiesc”, le-a spus el jurnaliştilor de la Daily Mail, stâng pe un pat cu o cuvertură reprezentând steagul britanic. În spatele lui, pe perete, era agăţat un drapel românesc. „Sunt bani buni aici. Câştig 250 de lire sterline pe zi, uneori 300 de lire sterline. Trimit bani acasă în România la fiecare două săptămâni”, a mai spus el, precizând că mama lui îi ţine cardul, în ţară, dar nu are şi codul PIN.

Sursa: Daily Mail

Pentru prima dată, român plătitor de taxe şi fără ajutoare sociale

Interesant de remarcat este că tabloidul scrie, din nou, într-o retorică foarte diferită de cea de până acum, că românul îşi plăteşte toate taxele şi că nu a primit niciodată ajutoare sociale.

Potrivit tabloidului britanic, Victor Spirescu a devenit foarte cunoscut în România după ce a situaţia lui a fost mediatizată. În plus, publicaţia scrie şi faptul că românul a primit un mesaj de Anul Nou chiar de la preşedintele României, pentru a-l felicita. Contactată de gândul pentru a confirma dacă Victor Spirescu a primit, într-adevăr, un mesaj din partea lui Klaus Iohannis, purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei, Tatiana Niculescu Bran, nu a răspuns solicitării până la ora transmiterii acestui articol.

Povestind despre experienţa sa în Marea Britanie şi locurile de muncă pe care le-a avut în ultimul an, Victor Spirescu susţine că inclusiv comportamentul şefilor săi diferă în funcţie de naţionalitate. În timp ce britanicii ”te mai lasă să respiri”, patronul român îţi spune mereu ”munceşte, munceşte, munceşte!”.
„Suntem adesea confundaţi cu ţiganii. Nu am nimic cu ei, dar noi avem altă cultură. Eu sunt un român cu mândrie. Percepţia despre noi în toată Europa este foarte greşită. Ştiaţi că insulina a fost descoperită de un român? Că stiloul a fost inventat de un român? Că elicopterul a fost inventat de un român? Da! Căutaţi pe Google. Mă deranjează modul în care ne văd oamenii”, le-a mai spus acesta jurnaliştilor britanici.

Cum a invadat Victor Spirescu Marea Britanie pe 1 ianuarie 2014
În 2013, presa britanică a pornit o adevărată campanie împotriva migranţilor rom, avertizând constant că, odată cu ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru imigranţi, Regatul va fi invadat de români şi bulgari. Gândul le-a răspuns britanicilor cu o altă campanie, ”Why don`t you come over?”, prin care îi invita să vină în România.
În prima zi de la ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii, 1 ianuarie 2014, britanicii au avut însă o surpiză. Un singur român a ajuns în Marea Britanie, acela fiind Victor Spirescu, întâmpinat pe aeroportul din Luton de un alai de jurnalişti şi doi parlamentari britanici, între care şi laburistul Keith Vaz, preşedinte al Comisiei de Afaceri Interne.
Într-un interviu pentru gândul, parlamentarul Keith Vaz nu a avut decât cuvinte de laudă la adresa românului şi a prietenului care îl însoţea.
La 1 ianuarie, Austria, Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Spania şi Olanda au ridicat restricţiile pentru muncitorii din România şi Bulgaria, după expirarea perioadei maxime de şapte ani de la aderare în care puteau impune aceste restricţii cetăţenilor din cele două ţări. Deschiderea pieţei muncii a dus la temeri pivind riscul unui eventual aflux de muncitori români şi bulgari în unele dintre aceste ţări.
Campania „Daily Fail”
Gândul a lansat, la mijlocul lunii ianuarie, după două săptămâni de pieţe de muncă europene deschise pentru români şi bulgari, un demers de demontare a neadevărurilor despre români publicate în presa britanică.

Am început, împreună cu jurnalistul britanic Jon Danzig, cu verificarea, rând cu rând, a unui articol foarte popular din Daily Mail, publicat în 31 decembrie 2013, despre cum se pregăteau românii şi bulgarii, înainte de ridicarea restricţiilor, să ia cu asalt Marea Britanie, dornici de ajutoare sociale. Acest mesaj de final de an a fost redistribuit de peste 58.000 de ori (peste 10.000 de redistribuiri doar în prima zi), a strâns peste 1.700 de comentarii şi a fost preluat în toată presa britanică şi europeană. Problema este că o parte covâşitoare din acest articol, 60% mai exact, nu rămâne în picioare la o verificare riguroasă.

Contactat să justifice articolul înşelător, venit după un an de campanie anti-români, Daily Mail nu numai că a refuzat să îşi asume răspunderea pentru cele publicate, dar a dat vina tot pe români şi bulgari, susţinând că a relatat ceea ce i s-a spus la faţa locului, prin intermediul unor jurnalişti locali anonimi şi al unor translatori. Mai mult, publicaţia a subliniat că cititorul său a fost liber să aleagă ce a vrut să înţeleagă din acest articol. Verdictul tabloidului a fost că nu are de ce să se scuze în faţa românilor, a bulgarilor şi a cititorilor dezinformaţi, pentru că fiecare a ales să înţeleagă ce a vrut.
La două săptămâni de la publicarea anchetei noastre, un membru al Guvernului britanic, lordul Wallace de Saltaire, a admis, în Parlamentul englez, neadevărurile publicate de cel mai mare ziar online din lume, Daily Mail, cu referire la români şi bulgari.
Co-autorul englez al anchetei „Daily Fail” a depus o plângere la Press Complaints Commission, organismul de auto-reglementare a presei scrise britanice. Lui i-au urmat zeci de cititori gândul, pe care i-am invitat să participe la această campanie de restabilire a adevărului despre români şi să pună presiune pe acest organism. Conform procedurii, PCC a ales o singură plângere, aceea a lui Jon Danzig. Au urmat luni de mici concesii din partea tabloidului – câte o corecţie ascunsă pe site sau în subsolul articolului. De fiecare dată, însă, PCC a primit noi dovezi din ancheta noastră, la care Daily Mail a fost forţat să răspundă.
După şapte luni de luptă, o decizie împotriva Daily Mail

La începutul lui septembrie, după şapte luni de luptă, în ultima săptămână în care a mai existat Press Complaints Commission, instituţia a emis decizia finală: Daily Mail a încălcat codul editorilor de presă scrisă din Marea Britanie şi criteriile care vizează acurateţea informaţiei când a scris despre invazia românilor. „(Membrii comisiei, n.red.) au decis că ziarul nu a reuşit să nu publice informaţii inexacte sau înşelătoare”, a fost mesajul transmis de Press Complaints Commission.
O victorie pentru campania de restabilire a adevărului despre români şi de condamnare a abuzurilor presei britanice în relatările despre imigranţi. O victorie mică, însă, pentru că PCC nu a admis toate cele 13 puncte ale plângerii lui Danzig şi pentru că ziarul nu a fost sancţionat în niciun fel, considerându-se că, prin corecţiile pe care le-a publicat pe parcursul acestei investigaţii, a dat dovadă de bună credinţă şi a venit cu măsuri reparatorii.

Ca urmare a deciziei, Daily Mail a trebuit să publice „cu promptitudine” şi vizibil, o nouă corecţie. Promptitudinea a existat, vizbilitatea s-a lăsat aşteptată, însă, pentru că tabloidul a ales să pitească noua corecţie în subsolul paginii doi, din ediţia tipărită de miercuri, 3 septembrie, gest criticat de The Guardian. În textul din chenar, ziarul admite în sfârşit o greşeală pe care a refuzat să o recunoască în ultimele luni, referitoare la un citat fals pe care i l-a atribuit lui Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Sursa:gandul.info

(95 accesari)