8.2 C
Chișinău
sâmbătă, 27 noiembrie, 2021

INTERVIU/ Mihai Vacariu, doctor în filozofie, fondatorul proiectului TIMPUL: Obiectivul poriectului este să convingem 10 000 de tineri să se apuce de scris și, mai ales, de citit

Must read

Comentarii recente

Mihai Vacariu

Deși situația actuală nu este tocmai generoasă cu alte subiecte decât crizele multiple (pandemică, umanitară, a gazelor, energetică etc), discutăm cu domnul Mihai Vacariu, doctor în filozofie, scriitor, lector asociat la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, expert în strategii de comunicare, despre unul din multiplele sale proiecte (dincolo de cele generate de pasiunea sa pentru Dostoevski și Tarkovski) – Revista TIMPUL din România, care de curând apare și la Chișinău.

Cum a început acest proiect, ce a determinat această pornire, aventurieră, cred, la început, de a reînvia (a câta oară?!) revista înființată acum 145 de ani la Bucureşti – ziarul „Timpul”, pe atunci, organul de presă al Partidului Conservator, la care au lucrat Mihai Eminescu, Ion Slavici și I.L. Caragiale? De ce tocmai acest ziar v-a inspirat?

Revista Timpul a fost reînființată la câțiva ani după revoluție de Liviu Antonesei și Gabriel Cucuteanu care au și condus-o mulți ani. Revista a fost preluată de o editură și apoi, în timp, conducerea revistei s-a schimbat de câteva ori. Când am preluat eu managementul revistei, Timpul nu mai apărea în format tipărit și nici online-ul nu mai funcționa.

Adrian Nazarciuc, directoarea editurii, m-a contactat anul trecut să pornesc un proiect inedit legat de revista Timpul pe care i-l prezentasem cu ani în urmă. Este vorba despre un proiect și ambițios și complex și de anvergură pe care îl voi detalia imediat. Proiectul este original, însă revista a existat după revoluție, atât printată, cât și online.

Ne oferiți câteva detalii despre proiect? A început prin „racolarea” studenților pasionați de artă, lieratură, muzică, cultură în general, care și-au adus gratuit contribuția prin publicații de gen pe portalul Timpul sau, totuși, a avut și o substanțială bază financiară, logistică etc? V-ați propus de la bun început să-l extindeți și în format tipărit?

Idea proiectului este simplă: creăm reviste Timpul (pe online) pentru comunitățile care ne solicită: în licee, școli, universități, diverse comunități, în Diaspora, în Republica Moldova. Fiecare revistă are propriul colectiv de redacție (minim 3-4 redactori) și un site în cadrul portalului Timpul.  Lucrăm de mai bine de un an la proiect și toată munca este făcută pe bază de voluntariat. Inițial, nucleul celor implicați în proiect au fost cei din echipa Editurii Meridiane din Iași, condusă de Adriana Nazarciuc, la care ulterior s-au adăugat mulți alți voluntari. Pentru tipărirea revistei primim donații mici de la diverși cunoscuți, în general, prieteni de ai mei. În Republica Moldova, pentru tipărirea revistei și chestiuni logistice avem sprijinul companiilor Starnet și Digital Park, al lui Alexandru Machedon și Aurelia Salicov.

Cum s-a dezvoltat proiectul, ce anvergură are acum? Este un conglomerat din mai multe elemente distincte, precum Timpul de România, Timpul Republica Moldova, Portalul de Cultură Timpul (director al căruia sunteți)? Îmi scapă ceva?

Deocamdată avem în jur de 70 de reviste, unele funcționează foarte bine, altele mai puțin bine, dar repornim proiectul în forță după anumite ajustări și optimizări pe partea tehnică a portalului la care am lucrat în ultimele săptămâni. Avem deci Revista Timpul (România), redactor-șef Bogdan Crețu, profesor universitar, scriitor,critic literar, directorul Institutului de Filologie Română „A. Philippide” al Academiei Române, Filialala Iași, cu o echipă extrem de dinamică și entuziastă formată în mare parte din studenții dumnealui. Există și Revista Timpul (Republica Moldova), redactor-șef Dumitru Crudu, manager Maria Ivanov și un colectiv de redacție mai redus, dar foarte inimos. Ambele reviste apar deocamdată lunar, 24 pagini, full color. Toate revistele, tipar sau online, se regăsesc pe Portalul Timpul. Urmează să constituim și o redacție proprie pentru portal, pentru că lucrurile deja iau amploare. Mai avem în plan și dezvoltarea altor reviste de nișă, specializate.

Maria Ivanov, manager de proiect, Dumitru Crudu, scriitor, redactor-șef al revistei Timpul din Republica Moldova

Cum ați reușit să cooptați atâția și atâția oameni valoroși în acest proiect? Doar Dumitru Crudu, redactorul-șef al publicației Timpul din Republica Moldova cât face!

Nu a fost și nu este deloc simplu! La lansarea revistei Timpul în Republica Moldova, Bogdan Crețu menționa că s-a implicat în acest proiect, fără să fie plătit, pentru că e un romantic incurabil. Cred că asta e o explicație validă și pentru mine și pentru Dumitru Crudu. Oricum și noi și Bogdan și mai toți colaboratorii noștri fuseseră implicați ca voluntari în diverse activități civico-educative. Însă, este destul de dificil să găsim colaboratori permanenți la revistele printate sau pe portal: oamenii nu mai au timp și noi nici nu avem bani să plătim pentru contribuții. În România nu prea s-a pus problema banilor pentru cei care scriu la revistă – cei care au refuzat să scrie au făcut-o mai mult pentru că nu au timp. În schimb, partea financiară e importantă în Republica Moldova. Foarte multe nume importante solicită să fie plătite pentru contribuții. Așa se întâmpla cu ceva ani în urmă și în România și am înțeles că este încă o practică curentă la revistele care mai sunt publicate aici. Mă gândesc că explicația ar fi că bănuții ăia pentru contribuțiile literare au o anumită valoare în Republica Moldova, pe când în România nu prea mai semnifică mare lucru, nu ar face vreo diferență.

La lansarea revistei Timpul din Republica Moldova: fondatorul Mihai Vacariu, Excelența Sa, ambasdorul României în RM Daniel Ioniță, Secretarul de Stat al Departamentului pentru Relatia cu Republica Moldova din guvernul României Adrian Dupu, managerul proiectului Maria Ivanov.

Ceea ce impresionează enorm este faptul că acest proiect este susținut de Majestatea sa Margareta, Custodele Coroanei Române. Cum s-a întâmplat?

Casa Regală și-a manifestat susținerea față de revista Timpul și în urmă cu câțiva ani, deci nu este ceva nou. Majestatea sa Margareta, Custodele Coroanei Române, a fost impresionată de amploarea proiectului și evident de latura sa educativă. A fost un gest de încurajare făcut de Majestatea Sa, încă de la începutul proiectului. Dacă proiectul va funcționa și vom atinge obiectivele propuse, este posibil ca proiectul să se desfășoare în viitor sub Patronajul Majestății Sale.

Trăim vremuri când cultura este din ce în ce mai neînsemnată pe dimensiunea ratingurilor din mass media, oamenii consumă senzații, politică, crime și foarte puțină cultură care, adesea este confundată cu entertainmentul. Nu aveți impresia că sunteți un hidalgo precum Don Quijote de La Mancha, încercând să faceți un reset nebunesc al valorilor prăbușite iremediabil?

Oho, de câte ori mi s-a spus asta! În doar un an de zile… Cred că de fiecare dată când mi se spune asta, mă ambiționez și mai tare! Știam că va fi o provocare mare tot proiectul ăsta, dar, cred că mie îmi plac provocările. Altfel m-aș plictisi. Ce ar fi viața noastră fără provocări? Știți care este obiectivul acestui proiect? Să convingem 10 000 de tineri să se apuce de scris și, mai ales, de citit. Ei, cum ar fi să avem 10 000 de tineri pe portalul Timpul care să se ocupe de scris, să participe la cursurile și dezbaterile pe care le organizăm (vom începe o serie nouă cât de curând), să învețe să lucreze într-o echipă, să devină și ei, la rândul lor, oameni care să înceapă încet-încet să creadă într-un ideal și să lupte cu toate puterile pentru atingerea acelui ideal? Și, mai ales, să înțeleagă că nu atingerea idealului e scopul (de aceea e și numit ,,ideal”), ci asumarea unor valori și lupta pentru apărarea lor – valori care poate că acum sunt prăbușite, dar adevăratele valori nu se prăbușesc niciodată ,,iremediabil”. Scopul și frumusețea sunt lupta în sine, călătoria, nu atingerea punctului terminus…

Mihai Vacariu, fondatorul proiectului, director al portalului de cultură Timpul

Va salva frumosul lumea, domnule Mihai Vacariu?

Așa ne învață Dostoievski și așa a fost dintotdeauna. Și va rămâne așa, fără îndoială! Acum, depinde ce înțelege fiecare prin ,,frumos” și ce înțelege prin ,,salvare”! Cred că acolo trebuie lucrat puțin, la înțelegerea acestor concepte, de fapt, la asumarea unor moduri de viață – și acesta este chiar scopul acestui proiect!

Vă mulțumesc și pentru interviu, dar mai ales, pentru inspirația pe care o împrăștiați peste noi toți cu atâta generozItate! Ne vedem pe revistatimpul.ro!

Interviu de Angela Aramă

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri