18.9 C
Chișinău
miercuri, 10 august, 2022

INTERVIU/Maria Pilchin: Banii investiți în cultură sunt bani investiți în mintea noastră, în sincronizarea artistică a culturii române de ambele maluri ale Prutului

Must read

Comentarii recente

Maria Pilchin

De curând, la Chișinău s-a desfășurat unul dintre cele mai importante evenimente teatrale ce aruncă punți culturale fundamentale peste Prut – Reuniunea Teatrelor Naționale Românești, ediția a IV-a. Teatrul Național „Mihai Eminescu” marchează astfel și deschiderea stagiunii a 100-a a teatrului. Forul a oferit spectatorilor montări recente, realizate de echipa teatrului-gazdă, dar și ale unor instituții teatrale prestigioase din România și Republica Moldova. Evenimentul a fost organizat sub înaltul patronaj al Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu și al Președintelui României, Klaus Iohannis, cu sprijinul Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chișinău, Ministerului Culturii al României, Ministerului Culturii al Republicii Moldova și al Primăriei Municipiului Chișinău. Discutăm cu Maria Pilchin, scriitoare și critic literar, despre acest eveniment cultural de marcă, care unește spectaculos malurile Prutului.

Palmaresul festivalului a fost pe puțin spus foarte larg, acesta reunind pe scena Naționalului de la Chișinău colective redutabile precum cele de la Teatrul Național „I. L. Caragiale”, Bucureşti, Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iaşi, Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiu, Teatrul Național „Târgu Mureş” cu ambele trupe, română şi maghiară, Teatrul de Stat Constanţa, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara, precum și cele ale teatrelor din Republica Moldova. Ați scris, practic, despre fiecare reprezentație în parte și chiar ați fost premiată pentru consistența și promptitudinea opiniilor despre evenimentul respectiv. Cum apreciați importanța acestei Reuniuni în contextul interconexiunii artei teatrale, dar și pe dimensiunea culturală în general, dintre România și Republica Moldova?

Da, această reuniune a venit cumva ca o salvare de această pandemie. Noi, culturalii, simțeam o carență, o lipsă acută a evenimentelor de acest fel. Eu nu am mai fost în România de la începutul pandemiei. La fel procedează mulți, evităm călătoriile. Și atunci când vin aceste colective creative, atunci când teatrele noastre de acasă se sincronizează și împreună ne invită la această sărbătoare a artei scenice nu poți să nu profiți. E de evidențiat efortul și performanța managerială a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chișinău. Or, și cultura necesită abilități manageriale și Petru Hadârcă, pe lângă faptul că este un important actor român, se adeverește a fi și un foarte bun administrator cultural.

Există evenimente de anvergură similară la care ați putea să vă referiți? Ce vă doriți cel mai mult să se mai întâmple, atunci când vă gândiți la interactivitatea vieții culturale (nu doar a celei teatrale) de pe cele două maluri ale Prutului?

Ce întrebare generoasă! În primul rând, îmi lipsesc festivalurile literare de orice fel, trebuia să particip la vreo patru în acest răstimp, câte ceva am zoom-uit, altceva nu s-a mai produs, din cauze sanitare. Avem nevoie de lecturi publice, de festivaluri de film, de expoziții de artă cât mai multe și cât mai variate!

Ediția Reuniunii din acest an s-a desfășurat sub egida centenarului Teatrului Național „Mihai Eminescu”, dar și în memoria regretatului actor Ion Caramitru.  În ce măsură s-a simțit lipsa acestuia, ținând cont de faptul că tocmai Ion Caramitru a contribuit enorm la realizarea acestui proiect important – Reuniunea Teatrelor Naționale Românești de la Chișinău?

Am simțit că ne lipsește energia acestui mare actor. Avea o carismă năucitoare! În cadrul reuniunii a fost spectacolul „Neguțătorul din Veneția” cu Ion Caramitru titular, e vorba de o filmare a spectacolului pentru o prezentare online de mai înainte, acea înregistrare a fost proiectată pe scena Naționalului nostru.

Pentru organizarea Reuniunii Teatrelor Naționale Românești a fost alocată de la bugetul național suma de 400 000 lei, iar Institutul Cultural Român a acordat peste 100 de mii de euro. Credeți că este justificată această investiție în aceste timpuri extrem de dificile pentru Republica Moldova, dar și pentru România? Mă refer, inclusiv și mai ales, la provocările legate de situația pandemică…

Bani prea mulți pentru cultură nu există niciodată. Desigur, se vor găsi acei care ne vor vorbi despre cheltuielile epidemiologice, despre oamenii care trăiesc la limita sărăciei, dar cultura este despre o sănătate mintală, despre o bunăstare a spiritului, apropo de „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal” de Matei Vișniec, premiera cu care a fost deschisă reuniunea. Sunt bani investiți în mintea noastră, în sincronizarea artistică a culturii române de ambele maluri ale Prutului. Că doar nu este suficient să avem ce mânca, ce purta, e important să ne întrebăm și cum mâncăm, de ce purtăm și aceasta ne învață și teatrul, ca una din arte și aici mă gândesc la „Hamlet în sos picant”, spectacolul Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău.

V-ați așteptat să fie sălile teatrului pline constant, să existe acest interes enorm pentru eveniment? De ce anume, credeți, a fost determinat?

Oamenii au obosit de izolare, de moarte, de frică. Arta, în general, este un exercițiu de alteritate, ea te învață să îl înțelegi pe Celălalt. Noi dialogam cu actorii, noi dialogam între noi. Veneam acasă și scriam. Inițial scriam pe rețele pentru că nu puteam să nu scriu. Scriitorul Vitalie Ciobanu mi-a cerut între timp un material pentru revista „Contrafort”, Liliana Popușoi – pentru revista „Moldova”, Maria Ivanov – pentru revista „Timpul” din România, ediția Republicii Moldova. Și am zis „Da”! Și le dau texte inedite. Mi-ați trimis acest interviu și am acceptat. Este o modalitate de a comunica cu Dvs., cu publicul care este interesat de artă și cultură. Postările mele, care erau prea mari pentru formatul rețelelor sociale, au fost distribuite masiv, comentate, apreciate. Asta m-a surprins! Lumea are nevoie de cultură! Și cred că acele cronici încă crude, neprelucrate, scrise unele de pe telefon, au venit înspre o nevoie socială de teatru! Asta m-a înaripat.

Dacă ar fi să alegeți trei spectacole, raportându-le la scara preferințelor dvs, care ar fi acestea?

Trei nu pot! Dar pot scoate din rând șapte din cele 22 jucate:

1. „Plugarul și Moartea” de Johannes von Tepl în regia lui Silviu Purcărete, scenografie – Dragoș Buhagiar, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași;

2.  „Orașul cu fete sărace” de Radu Tudoran. Radu Afrim: regizor și scenarist,  Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași;

3. „Regele Lear” de William Shakespeare, regie și scenografie: Mihai Țărnă, Teatrul Național „Eugene Ionesco”;  

4. „Felii” de Lia Bugnar cu Ofelia Popii, scenografie și light design: Dragoș Buhagiar, Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiu;

5. „Hamlet în sos picant” de Aldo Nicolaj, regie: Alexandru Cozub, scenografie: Iurie Matei, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău;

6. „Flori de mină” de Székely Csaba, regie: Slava Sambriș, Teatrul Republican „Luceafărul”; 

7. „Frumos e în septembrie la Veneția” după Teodor Mazilu, regie, adaptare și scenografie – Mariana Cămărășan, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

Plugarul și Moartea

Cum caracterizați publicul basarabean, reacția acestuia la prestația scenică? Ați mai „bârfit” cu cineva din personalitățile autohtone despre ceea ce s-a întâmplat la Chișinău pe scena Naționalului? Ce zic cârcotașii: există temei de „mai bine”?

Mereu există loc de mai bine. Profit de această ocazie ca să mulțumesc jurnalistului Vasile Botnaru cu care am discutat la telefon despre cel puțin cele 7 spectacole pe care le-am numit mai sus. Deși cam despre toate cele văzute am discutat. Mă interesează părerea dumnealui. Chiar dacă uneori avem opinii diferite, îmi place să polemizez cu el. El este cârcotașul de căutat, de avut, e un spirit critic eminent. Au fost momente când mă duceam tocmai înspre acele aspecte pe care le critica în discuțiile noastre și le valorificam altfel, le puneam în altă lumină, o făceam pe avocatul diavolului, îi datorez și dumnealui faptul că am scris despre această reuniune. Am discutat și cu alții, în general, părerile erau foarte bune, evenimentul în sine era bun, în rest e deja chestiune de formare intelectuală, de gust și preferințe.

Vasile Botnaru, jurnalist, conduce biroul din Chișinău al Radio Europa Liberă și Petru Hadârcă, director al TNME

Să încheiem cu gânduri „post-factum” trimise tuturor participanților la acest festin cultural…

Cred că trebuie să încurajăm, să cerem astfel de evenimente. Cererea de cultură trebuie să vină organic de jos. Să cerem pâine, dar și teatru, literatură, artă plastică etc. Altfel, nu ne vom deosebi prin nimic de alte ființe care trăiesc doar prin instincte. Reflexul cultural este unul bun și trebuie cultivat!

Vă mulțumesc mult și, în calitate de jurnalistă, dar și scriitoare, voi încerca să cultiv acest „reflex cultural”, cel puțin, pe portalul Glasul.md

Interviu realizat de Angela Aramă

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri