8.7 C
Chișinău
marți, octombrie 19, 2021

INTERVIU/ Ion Iovcev, director al Liceului „Lucian Blaga” din Tiraspol timp de 30 de ani: Doamne! Tremură fiecare celulă din tine, nu-ți poți reveni după cele povestite de cei care au trecut prin „experimentul Pitești”!

Must read

Comentarii recente

Ion Iovcev

Regiunea separatistă guvernată de regimul de la Tiraspol rămâne a fi o rană deschisă, concepțiile de soluționare fiind vagi din 92 încoace. Transnistria a rămas de-a lungul anilor o zonă gri, în care s-au derulat scheme ilicite profitabile pentru cercuri obscure de la Chișinău, Tiraspol și Moscova, paravanul de conflict interetnic prelungit acoperind interese comune de sorginte criminală. Cu greu au supraviețuit în acest spațiu câteva oaze de românism, printre acestea fiind și liceul teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol, condus timp de 30 de ani de Ion Iovcev. Anul acesta, conform ordinului ministrei Pogolșa din guvernul socialist, Ion Iovcev a fost demis din funcția de director al liceului, ceea ce a stârnit un val de indignare în mediile politice pro-românești și pe rețelele sociale. Discutăm cu domnul Ion Iovcev într-o manieră extrem de sinceră despre istoria sa prin care s-au perindat bucurii șe necazuri, diverși oficiali prietenoși, dar și ostili, provocări și momente de glorie.

Ați revenit recent de la Pitești, dar despre ceea ce ați făcut acolo vom vorbi un pic mai târziu. Vreau să ducutăm și despre cei 30 de ani cât ați fost director, despre demiterea dvs și multe altele. Să vă întreb dacă ați fost afectat de demitere ar însemna să fiu o jurnalistă de genul celora care merg la înmormântări și întreabă rudele decedatului ce simt în acel moment. Dar, totuși, în ce măsură v-ați așteptat la așa ceva?

Desigur, că mă așteptam, cu atât mai mult, că demult cream inconveniențe fostei guvernări, mai ales pentru convingerile mele unioniste, proeuropene si pro-românești. Mă așteptam, deoarece aveau și prilejul de a mă demite din funcția de director a singurei școli românești din regiune în legătură cu atingerea vârstei de pensionare. Mă așteptam… dar nu chiar în așa hal! Demis prin telefon în ziua de 22 iunie, încălcând toate normele de morală, etică și omenie, dar și legislația în vigoare. Am fost destituit din funcția  de director fără a se fi declarat post vacant, fără să se anunțe concurs și după un grav accident rutier, pe care l-am avut la sfârșitul lunii aprilie, înainte de Sfintele  Paști. S-a procedat în grabă, fără remușcări din partea fostei „ministre”, Liliana Pogolșa, măcar pentru simplul fapt că am condus această scoală românească aproape trei decenii (29 de ani, o lună și 27 de zile). Pogolșa a procedat întocmai ca și Libovi Vedernicova, fostă ministră a educației din autoproclamata r.m.n în anul 1994, când m-a destituit, deoarece nu mă supuneam „legislației transnistrene”. Pe atunci școala era în subordinea Tiraspolului.

Deci, înțeleg că nu ați fost la prima tentativă de demitere?

Pe parcursul anilor au încercat să mă demită fostul ministru al Educației de la Chișinău, regretatul Iacob Popovici, în anul 1994, pentru simplul fapt, că m-am indignat la o ședință convocată la Tiraspol, unde Ministrul Educației al RM îl recunoscu ca „ministru al educației” din r.m.n. pe Gherghe Gaidargi. A încercat să mă demită Oleg Babenco, viceministru al educației  în 2003, pentru că am vorbit la mitingul din PMAN împotriva proiectului lui Kozac de federalizare a Republicii Moldova. Precum și ministrul educației Țvircun – la indicația lui Victor Stepaniuc. A vrut să mă demită și ministra educației Larisa Șavga – pentru că am vorbit de la microfonul instalat în PMAN la 7 aprilie 2009, însă nici ea n-a putut să-și înfăptuiască planul. Pe parcursul anilor am fost filat atât din partea Tiraspolului, cât și din partea Chișinăului. Și, totuși, am putut ține piept presiunilor, iar școala românească există la Tiraspol până azi.

Ce a urmărit de fapt această demitere, dincolo de justificările ministrei Pogolșa?

Demitetea mea din funcția de director din cauza atingerii vârstei de pensionare a fost doar un pretext, pe când cauza reală a fost cu totul alta. Nu i-am convenit Tiraspolului oficial chiar de la începutul activității mele în funcția de director, deoarece mereu am apărat tot ce e legat de valorile noastre naționale. La început au încercat să mă convingă sa trec de partea lor, iar pe urmă au devenit tot mai agresivi. Au fost făcute presiuni asupra mea, avertismente, amenințări… În februarie 1994, printr-un ordin similar ordinulul Lilianei Pogolșa, am fost concediat din funcție cu semnătura așa numitei „ministre”din r.m.n, Liubovi Vedernicova.  Atunci părinții elevilor au declarat grevă, au convenit să nu se supună ordinului sus-numit  și să-mi achite ei salariul. Această situație s-a menținut până la 10 noiembrie 1995, când  am reușit să trecem la finanțarea directă de către Ministerul Educației de la Chișinău, după ce la o ședință de „guvern”condusă de Igor Smirnov, finanțarea liceului nostru a fost sistată. Deci, din 1995 și până în 2021 Tiraspolul a tot cerut eliberarea mea din funcție. Și asta s-a întâmplat la 22 iunie 2021, când Chișinăul m-a trădat, înțelegându-se cu Tiraspolul. Ceea ce n-a putut face Tiraspolul în 30 de ani, a făcut  într-o singură zi Liliana Pogolșa la cererea lui Igor Dodon.

Înțeleg că Anatol Topală, actualul ministru al educației și cercetării v-a invitat la o discuție și v-a propus funcția de director-adjunct al liceului. De ce nu ați acceptat-o?

I-am spus domnului ministru Topală,  atunci când am fost invitat la dumnealui și mi-a propus funcția de director adjunct al liceului, că eu nu am venit după funcții, eu doresc să plec din funcție frumos, dar pentru aceasta ar trebui să anulați ordinul „ministrei Pogolșa”.

Ion Iovcev, director al Liceului ”Lucian Blaga” din Tiraspol, cu una dintre elevele sale la careul de începere a anului școlar

Ce reproșuri aveți față de guvernările de la Chișinău privind modul în care au gestionat sau v-au oferit suport în gestionarea activității liceului „Lucian Blaga”?

Pe parcursul a trei decenii de activitate în funcția de director al acestei instituții de învățământ am avut de toate: și bune, dar și rele. Primul ministru al educarției al Republicii Moldova a fost Nicolae Matcaș, o personalitate de înaltă cultură, un mare patriot și susținător a tot ce-i românesc, în același rând al școlii românești din Tiraspol. Pe parcursul acesor treizeci de ani am fost mereu în contact în cadrul activității noastre. Chiar nu demult, acum câteva luni, am primit un frumos mesaj din partea domnului Matcaș, care, cel puțin pentru mine, a ramas pentru totdeauna domnul Ministru. Am avut un mare respect pentru regretatul Ilie Vancea, care fiind ministru chiar în timpul regimului Voronin, mi-a acordat sprijin și susținere. Pot vorbi doar cuvinte de laudă în adresa domnului Mihai Șleahtițchi, a regretatului Lenid Bujor, a Maiei Sandu, a lui Igor Șarov, a Lilianei Nicolaescu Onofrei. Acești miniștri erau mereu cu ochii pe aceste școli și m-au sprijinit în momentele grele, atunci când se făceau presiuni mari din partea regimului separatist de la Tiraspol. Ceea ce nu pot spune despre regretatul ministru al educației, Iacob Popovici, care a trimis o comisie în școală pentru a mă destitui din funcție.  Atunci, numai datorită susținerii oferite de viceministrul Semion Musteață am putut rămâne în funcția de director. Îi aduc pe această cale mari mulțumiri și multă apreciere.

Am avut parte de multă presiune din partea viceministrului Oleg Babenco, după cum am mai spus. Nu pot să uit nici refuzul fostului presedinte al Moldovei, Petru Lucinschi, atunci când am avut posibiltate să procurăm localul unei mari grădinițe din oraș, cu tot inventarul, pentru liceu. Motivul invocat a fost că 1,5 milioane de lei este prea mult pentru Republica Moldova. De asemenea, am fost filat și de viceprim-ministru de atnci, Valerian Cristea, pentru participare mea la mitingul autorizat de la Radio Moldova din 12 septembrie 2004 în susținera angajaților de la Teleradio-Moldova. I-am susținut din toată suflarea mea. La miting am spus că noi, cei din școlile românești din stânga Nistrului și ei, jurnaliștii de la radio si televiziunea Moldovei, avem aceeași soartă. Copiii, profesorii, părinții dați afară din școli de regimul separatist și jurnaliștii din Chișinău, dați afară de regimul Voronin.

Ați simțit contribuția, sprijinul  României? Cum ați relaționat cu autoritățile române, ați reușit să treceți podurile peste Nistru și Prut, metaforic vorbind?

Din partea României am avut mereu susținere și ajutor. A început colaborarea noastră încă în 1994. Astfel, elevii noștri au început să se odihnească la mare și la munte în fiecare vară. Eram invitați să vizităm România: Bucureștiul, Iașiul, Piatra Neamț… Am vizitat în acei ani pentru prima dată Casa Poporului, muzee, teatre.

N-am să uit niciodată întâlnirea la Patriarhia Romană cu Preafericitul Patriarh, Teoctist. Parcă îl văd și acum cum ascultă cu lacrimi în ochi grupul de elevi ai școlii noastre care cânta Dumnezeu prima oară/Când a plâns printre astre,/El a plâns peste ţară/Cu lacrima limbii noastre… Am avut și o întâlnire personală cu Preafericitul. Dupa această întalnire mă simțeam mai curat, mai liniștit. Iar după binecuvântarea Patriarhului am putut rezista la toate presiunile la care eram supus din partea regimului separatist.

Aveam ajutoare din România mai ales prin loturi mari de literatură românească și didactică. Cadrele didactice au bineficiat de participare la seminare și simpozioane petrecute în România, de vacanțe la Slănic Moldova, elevii și profesorii s-au odihnit la Centru „Hurmuzache” din Crivedia. Am fost invitați și la Guvernul României, de către presedinții României la Cotoceni, am fost primiți la cel mai înalt nivel. Am fost mereu susținuți de Departamentul Românilor de Pretutindeni.

În anul 2004, după devastarea liceului nostru, Ambasada României la Chișinău, era ca și un fel de staff al nostru. Am avut mereu susținere din partea Excelenței Sale, domnul Ambasador, Filip Teoderescu. În general, pe parcursul anilor am avut o strânsă colaborare cu toți ambasadorii României la Chișinău. Aveam relații foarte apropiate și cu domnii Ambasadori Victor Bârsan, Marius Lazurca și, desigur, în prezent, cu Exelența Sa, Daniel Ioniță.

Pentru contribuția noastră la păstrarea și apărarea Valorilor Naționale Românești mai multe cadre didactice din cele opt școli românești din raioanele de Est ale Republicii Moldova si orașul Tighina au fost decorate pe parcursul anilor de către Presedinții României. Printre cei decorați am fost si eu: în anul 2000 cu ordinul „Pentru Serviciu Credincios în grad de Comandor” de către Președintele Emil Constantinescu, iar în 2014 – cu cea mai înaltă distincție a României, „Steaua României în grad de Cavaler”, de către Președintele Traian Basescu.

Da, și liceul are acum două autobuze pentru transportarea elevilor, oferite de România. Iar în anul 2020 liceul nostru a primit un dar deosebit de scump din partea prietenilor noștri din Focșani si a colegiului „Emil Botta” din orașul Adjud – bustul Patronului nostru spiritual, Lucian Blaga.

Așa că, cu toate că ne-am aflat și ne mai aflăm încă într-o rezervație de „oameni sovietici”, într-o „mică uniune sovietică”, am reușit să construim „poduri” nu numai peste Nistru, ci și peste Prut. Niciodată n-am sa uit cuvintele marelui ardelean, poetul și filisoful Ioan Alexandru, care a îngenunchiat în biroul meu în fața icoanei și a sărutat podeua, spunându-ne ce lucru mare facem, numindu-ne martirii Neamului…

Ion Iovcev și ex-președintele României, Traian Băsescu

Presa a informat despre faptul că europarlamentarul român Eugen Tomac, v-a oferit funcția de consilier. Este adevărat? Și dacă – da, atunci în ce domeniu și ce activități aveți în context?

Da, a fost validat contractul meu de muncă în funcția de consilier al europarlamentarului. Încă la 23 iunie Eugeniu Tomac m-a telefonat, dupa ordinul de demitetere a mea, și mi-a propus să accept să fiu consilierul dumnealui. Eu am acceptat, am depus actele la 26 septembrie și, oficial, sunt consilier europarlamentar. Sunt responsabil de monitorizarea Drepturilor omului în Republica Moldova și în țările din Parteneriatul Estic.

Ați revenit de curând de la Pitești, unde ați participat în calitate de invitat la Simpozionul  Internațional „Experimentul Pitești – Reeducarea prin Tortură”, un eveniment de evocare a celui mai mare și mai agresiv program de spălare a creierului prin tortură din blocul de Est. Închisoarea de la Pitești în care s-a desfășurat această oroare, acest așa zis experiment inuman de alterare a personalității până la punctul obedienței absolute prin tortură fizică și psihică inimaginabilă, nu mai există. Dar există  amintirea și învățămintele. Vă rog să ne împărtășiți câteva impresii de la eveniment.

Particip la acest simpozion din 2006. Anul acesta a avut loc cea de-a 21 ediție. În anul 2020 nu a avut loc din cauza pandemiei de Covid. În acest an, tot din cauza acestui virus blestemat, lucrările simpozionului au avut loc într-un cerc mult mai restrâns. La pimele ediții erau prezenți și martorii oculari, cei care au trecut prin așa numita „reeducare” prin tortură. Doamne! Te apucă groaza, tremură fiecare celulă din tine, te doare sufletul, mult timp nu-ți poți reveni după cele povestite de cei care au trecut prin așa chinuri! Cum pot veni așa gânduri monstruoase în mintea omului, ca să transforme ființa umană în fiară?! În pușcaria de la Pitești erau aplicate  metodele „reeducării” aduse de către cei veniți de la Moscova cu „steaua”. Scopul lor era de al transforma radical pe om, al îndobitoci, a-l face să-și piardă toate calitățile umane.

Fără să vreau, mi-am adus aminte de „pedagogia sovietică” promovată de Nadejda Krupskaia, dar mai ales de Anton Macarenco. Doar Macarenco aplica aceste metode în „scoala” lui de vagabonzi adunați de pe străzi după războiul civil din Rusia: umbla printre „învățăceii” lui cu pistolul la brâu… Citisem „Poemul pedagogic” scris de Macarenco și doar printre rânduri îți puteai da seama cum erau reeducați acei copii ai străzii. Metodele lui Macarenco au fost preluate și aplicate de către bandiții de tipul  lui Țurcanu pentru a reeduca tinerii români, în majoritatea lor studenți de la instituțiile superioare din România dupa 1946, cand prin fraudă a venit la putere în România Ciuma roșie, comuniștii. Ceea ce a rămas din închisoarea de la Pitești a devenit Muzeu, cu toate că cineva tare vroia să spele urmele. La intrare în acest muzeu e scris „Nu ne răzbunați, dar nu ne uitați!” Oamenii care au trecut prin așa numitul „experiment” ne-au lăsat acest Testament. Să nu-i uităm ca să nu se repete niciodată ceea prin ce a trecut generația lor.

Ion Iovcev și ex-deputatul Chiril Moțpan la Pitești, fiind invitați la Simpozionul  Internațional „Experimentul Pitești – Reeducarea prin Tortură”

Experimentul de la Pitești vă trezește cumva asociații cu mediul ostil din regiunea separatistă, cu regimul de la Tiraspol?

Da, într-un mod oarecare îmi amintește. Este în Tiraspol un fel de Țurcanu – un oarecare Valerian Tulgara, președinte al așa numitei Uniuni a moldovenilor din  r.m.n, farmacist venit din Telenești, cu studii facute la Chișinău, care încearcă sa-i reeduce pe băștinași, să-i facă să urască tot ce-i românesc, limba română, Istoria Neamului, valorile noastre naționale, Triculorul, Imnul… Televiziunea, radioul, presa, totul e aruncat în lupta împotriva identității noastre românești. Există mulți „reeducați” care sunt în stare să uite de mama, de demnitate, de frați și surori. Pentru mulți „r.m.n” este țara lor și ei consideră că reprezintă  o nouă comunitate de oameni care se numesc nistreni (преднeстровцы), popor nistrean. Au fost „reeducate” școlile, bibliotecile, oamenii de rând, vorbind cu toții doar în limba rusă. Aici, pretutindeni, are loc o deznaționalizare totală. Au încercat să ne „reeduce” și pe noi, cei de la cele opt școli românești. Prin persecutări, batjocură, accidente rutiere, amenințări la viața noastră, însă noi nu ne-am pretat „reeducației” lor. Din contra, am devenit și mai rezistenți, mai puternici, mai imuni. Vorba poetului: …și cat de mult n-ați fi de umiliți, dar țineți candela aprinsă!

Credeți în capcitatea actualei guvernări de a soluționa problema transnistreană și de a realiza integritatea teritorială de facto?

Această boală, această maladie, care se numește,„separatism” e incurabilă. Și ca orice maladie de așa fel, se tratează doar pe cale chirurgicală. Deoarece Republica Moldova e țară mică, fără mare capacitate militară pentru a interveni operativ, ea nu poate rezolva conflictul înghețat de ani buni. Cred că noua guvernare va încerca să rezolve această problemă, folosind factorul extern,va încerca să schimbe formatul de menținere a păcii prin unul civil internațional. E foarte grea și această cale, deoarece se va opune Federația Rusă foarte tare. Cât cinism din partea Rusiei, rostit prin portavocea sa, Kozak, care a spus ca problema respectivă e problema internă a Republicii Moldova! De parcă, vorba moldoveanului, nici usturoi n-a mâncat și nici gura nu-i pute…

Dvs personal, aveți soluții?

Încă în  2005, când am fost întrebat de un jurnalist american la o conferință de presă ținută la Departamentul de Stat al SUA cum văd eu soluția rezolvării acestui conflict, am raspuns: dvs întrebați un simpu director de școală, supus unor presiuni mari din partea separatiștilor din Tiraspol, cum ar putea fi soluționată această problemă serioasă – ceea ce nu reușesc să facă marile puteri ale lumii – dar voi încerca să răspund. Chiar prin creșterea nivelului de viață pe malul drept al Nistrului, majorarea salarilor și a pensiilor, a numărului locurilor de muncă, dezvoltatea infrastructurii etc. În plus, ar trebui ca Ucraina să interzică accesul mașinilor si a mărfurilor, venite din Federația Rusă destinate regiunii separatiste, să fie oprită circulația la frontiera moldo-ucrainiană a marfurilor de contabandă. Lucrul acesta l-am spus atunci în 2005, lucrul acesta îl spun și acum în 2021. Pot să mai adaug că trebuie să fie făcute cât mai puține cedări Tiraspolului din partea Chișinăului, să fie închis aeroportul Chișinău pentru mărfurile și traficul prin care vin militari din Federația Rusă. Dreptul de a circula în Ucraina, dar și spre malul drept al Nistrului, trebuie să-l aibă exclusiv mașinile cu numere de înmatriculare a Republicii Moldova.

Dle Ion Iovcev, vă mulțumim mult pentru rezistență, verticalitate, dar și pentru timpul acordat portalului Glasul.md.

Interviu realizat de Angela Aramă

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri