13.9 C
Chișinău
marți, octombrie 19, 2021

Inga Grigoriu publică documente inedite; Va fi oare sancționat și Chetraru alături de Stoianoglo?

Must read

Comentarii recente

Ex-deputata Inga Grigoriu, președintă a Comisiei de anchetă denumită generic LAUNDROMAT, a publicat în premieră acte ce dovedesc că autorul amendamentului din 2011 la Legea cu privire la spălările de bani, prin care este introdusă sintagma „având efect suspensiv” în lectura a doua, este Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și a Corupției, respectiv, Viorel Chetraru. Amintim, că accepatrea amendamentului respectiv de către Alexandru Stoianoglo, pe atunci președinte al Comisiei Parlamentare Securitate națională, Apărare și Ordine publică (CPSNAOP), a fost calificată drept abuz în serviciu și este unul dintre capetele de acuzare aduse procurorului general suspendat.

Inga Grigoiu spune că acest aspect identificat de Comisia parlamentară de anchetă pe care a condus-o este „deosebit” și pentru că, pe lângă faptul că introducerea acestui unui amendament – „având efect suspensiv”, a permis spălarea a peste 22 miliarde de dolari prin R. Moldova, „s-a descoperit că autorul amendamentului este CCCEC (CNA actual), ce nu avea drept de inițiativă legislativă, conform Constituției.”

Materialele publicare de fosta deputată conțin și opinia Direcției generale juridice a Parlamentului, precum și scrisoarea (o filă) prin care comisia Laundromat solicită CNA identificarea funcționarului din cadrul instituției „care a înaintat, în anul 2011 amendamentul menționat, însă, documentul a fost distrus în timp de către instituție”.

Totuși, în cadrul investigației Comisiei de anchetă, a fost descoperită o scrisoare din 31 martie 2011, cu Nr. 13/1217, semnată de Viorel Chetraru, care înaintează președintelui Comisiei Parlamentare Securitate națională, Apărare și Ordine publică, un amendament la Legea cu privire la spălările de bani, în care solicită introducerea sintagmei „având efect suspensiv” în lectura a doua. Astfel, a fost descoperit autorul amendamentului (scrisoarea cu semnătura respectivă este atașată mai jos – 3 file).

La 1 aprilie 2011, prin semnătură, președintele Comisiei Parlamentare Securitate națională, Apărare și Ordine publică, Stoianoglo, solicită ca scrisoarea semnată de Chetraru să fie anexată la dosar.

Inga Grigoiu spune că Comisia parlamentară de anchetă Laundromat nu a reușit să constate faptul, „dacă președintele CPSNAOP a solicitat opinia Guvernului din anii de referință cu privire la aceste modificări/propuneri, deoarece d-lui a refuzat să ne prezinte răspunsuri sub acest aspect. Două scrisori cu întrebări în acest sens i-au fost adresate – atât la domiciliu, cât și la oficiul dlui.”

Nici V. Chetraru nu a oferit răspunsuri la scrisorile cu întrebările suplimentare ale Comisiei Laundromat ce vizau noile circumstanțe apărute în cercetarea sub aspectul modificării legislației privind spălările de bani, spune Grigoriu.

Oricum, constată fosta deputată, pentru că nu a existat avizul Guvernului privind introducerea în lectura a doua a amendamentului „având efect suspensiv”, iar CCCEC (CNA actual al cărui șef era V. Chetraru), conform Constituției, nu avea drept de inițiativă legislativă, „președintele Comisiei Parlamentare Securitate națională, Apărare și Ordine publică, nu putea întroduce acest amendament”.

Inga Grigoiu menționează că scrisoarea Nr. 13/1217 din 31.03.2011, înaintată CPSNAOP de către șeful CCCEC, Viorel Chetraru, „nu a fost găsită în arhiva Comisiei de fond împreună cu toate actele ce vizează celelalte modificări ale legii în prima lectură, ci a fost găsită în altă arhivă a Parlamentului – astfel, unul dintre consultanții de atunci ai Comisiei de fond s-a îngrijit de acest detaliu, intuind că peste câțiva ani această scrisoare vă prezenta un interes sporit.”

Toate aceste aspecte relevate, trezesc câteva întrebări, susține Inga Grigoiu, și anume:

  1. De ce nu a fost informat Guvernul din anul 2011 cu privire la modificările operate la Lege în lectura a doua?
  2. De ce președintele CPSNAOP nu s-a asigurat că Guvernul cunoaște sau este de acord cu propunerile parvenite de la CCCEC în lectura a doua?
  3. De ce a fost tăinuită această informație de opinia publică și care a fost rolul lui M. Gofman la formularea amendamentului prezentat?
  4. Odată ce organele de anchetă au creat un precedent privind abuzul în serviciu, vor acționa acestea și în celelalte cazuri similare identificate?
- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri