Vicepreşedintele Platformei Demnitate şi Adevăr, Inga Grigoriu, îndeamnă locuitorii capitală să iasă mâine la protestul din faţa Primărie Chişinău, pentru a apăra capitala de construcţiile ilegale.

„Veniţi mâine, la ora 10:00, la protest. Este oraşul vostru, cafeneaua Guguţă este tot a voastră. Să nu permitem construcţia unui nou GBC lângă Parlament”, a menţionat Inga Grigoriu.

„Acest regim nu este doar fricos şi ticălos, dar ei folosesc minori. Aţi văzut ce a fost la noi, la sediu, joi, 19 iulie, şi ce a fost făcut pe 20 iulie, cum au folosit oamenii necăjiţi. În locul cafenelei Guguţă se va construi, efectiv, un nou GBC, lângă Parlament. Avem peste tot hoteluri, centre comerciale, unde acest pitic încearcă să se ascundă. Noi ştim foarte bine că, de fapt, el are nevoie şi de locul de sub cafeneaua Guguţă. Nu lăsaţi, este oraşul vostru”, a adăugat vicepreşedintele Platformei DA.

Referindu-se la oamenii aduşi să protesteze azi la sediul Platformei DA, Inga Grigoriu a spus că „ei încearcă să acopere problema cafenelei Guguţă cu ajutorul oamenilor interpuşi, oameni care au sărit la bătaie. Am fost martor, ei au vrut să-l lovească pe Andrei Năstase, doar că Andrei Năstase nu va cădea pradă acestor confruntări”.

„Oamenii noştri au nevoie de pensii şi salarii decente. Nu avem nevoie de o ţară în care să fim slugile, robii sau cerşetorii lui Plahotniuc. Nu vrem să trăim într-o ţară unde bătrânii sunt mâncaţi de muşte şi apoi mor”, a conchis Inga Grigoriu.

Sursa:jurnal.md

(73 accesari)