Casa Regală transmite că atelierul Auto al Regelui Mihai I se deschide publicului, începând de vineri, iar vizitatorii Domeniului Regal Săvârşin pot vedea jeep-urile, uneltele şi piesele originale, păstrate în aceeaşi poziţie decisă de Regele Mihai. Atelierul auto este situat în corpul de clădire original, din anii 1940, alături de Parcul Regal, Muzeul Automobilului, Magazinul de suveniruri şi Satul Regal.

Consemnăm că atelierul Auto a fost amenajat în anul 1943, în clădirea aflată în stânga Garajului Regal (actualul Muzeu al Automobilului), iar în anii 1956 -1976, atelierul a funcţionat la Versoix, în Elveţia, la Villa Fantasia, casa pe care Regele Mihai şi Regina Ana au închiriat-o la începutul şederii lor în Elveţia. La Villa Fantasia nu exista o locaţie pentru atelier, respectiv, Regina Ana a construit o magazie de lemn pentru a-şi ajuta soţul să organizeze atelierul de reparaţii auto personal. În anii 1976-2004, atelierul a fost mutat la Villa Serena din Versoix, care a fost proprietatea Regelui Mihai timp de 28 de ani. Ulterior, Regele Mihai şi Regina Ana s-au mutat la Aubonne, o comună din Elveţia. Reşedinţa nu permitea construirea unui atelier auto și Regele Mihai a închiriat un spaţiu în oraşul Morges, unde atelierul a funcţionat din 2004 până în 2017.

După 74 de ani de pribegie, Jeep-urile şi întregul atelier au revenit la Săvârşin. Clădirea originală a atelierului de la Săvârşin a fost restaurată cu materiale naturale (lemn, cărămidă, ţiglă din secolul al XIX-lea, fier şi cupru) în luna iunie 2021, de către Fundaţia Colecţia Familiei Regale a României. Angajaţii fundaţiei au reconstituit atelierul în luna iulie 2021, iar în ziua de 24 iulie 2021, întregul ansamblu va fi inaugurat de Majestatea Sa Margareta şi de ASR Principele Radu”, a mai anunţat Casa Regală. Domeniul Regal Săvârşin este deschis în lunile iulie, august şi septembrie, în fiecare zi de vineri, sâmbătă şi duminică, între ora 9.00 şi ora 18.00.


(4 accesari)