8.2 C
Chișinău
sâmbătă, 27 noiembrie, 2021

În exclusivitate, pentru glasul.md// INTERVIU cu Andrei Păunescu: „Tata a deschis atâtea fronturi și proiecte, încât nu avem noi toți suficientă viață și forță să le continuăm”

Must read

Comentarii recente

Fiul lui Adrian Păunescu, despre arestul la Tiraspol al echipei poetului, idealul suprem – România Mare, cât și despre moștenirea genetică, în interviul acordat, în exclusivitate, pentru glasul.md

„ Eu știu doar că mi-a fost dintotdeauna foarte limpede faptul că e la fel de ridicol să încerci să-ți imiți părintele de geniu cum este și să încerci să te rupi de propriile rădăcini, care rămân, de fapt, în tine, toată viața,” Andrei Păunescu.

E grea povara moștenirii numelui unui poet atât de mare, precum este Adrian Păunescu?

Numele Păunescu reprezintă și cea mai mare povară, și cea mai mare șansă pe care le-am primit de la destin.

Ați reușit să organizați sute de spectacole în țară și în diaspora,  după trecerea în eternitate, în 2010, a poetului Adrian Păunescu. Cum reușiți să mențineți echipa în componența de atunci? Au mai apărut nume noi în Cenaclul Flacăra sau preferați să păstrați identitatea inițială a acestei echipe?

Echipa nu poate fi decât în parte cea din vremurile în care tatăl meu conducea direct Cenaclul (1973-2010) și, de aceea, este o uriașă șansă că au venit în continuare pe această scenă mulți artiști importanți din toate perioadele de activitate a Cenaclului. Dar deceniile au trecut. Acum, în 2021, sunt 48 de ani de la înființarea Cenaclului Flacăra, sunt 36 de ani de la interzicerea sa de către dictatură, sunt 31 de la renașterea din mai 1990, 11 de la ultimul concert cu Adrian Păunescu pe scenă (1 august 2010, la Năvodari)… Unii cantautori și actori au plecat și ei dincolo, înainte sau după Adrian Păunescu, alții au obosit, s-au retras sau și-au găsit alte priorități. Totuși, mulți dintre cei activi încă sunt prezenți atunci când publicul ne cheamă, și la concerte gigantice, și la întâmplări intime. Marele câștig este că au apărut și valori noi, inclusiv din generația de adolescenți de azi, care firește că nu erau născuți în vremea Cenaclului de început. Înnoirea a fost mereu un principiu fundamental al Cenaclului Flacăra și de aceea fenomenul a produs atâtea valori proaspete care s-au alăturat celor consacrate. Cât privește ceea ce fac eu, vă mărturisesc că este foarte simplu totul atunci când ești tu însuți, când nu trebuie să-ți falsifici sufletul sau să faci compromisuri. Eu doar am ținut scena deschisă și n-am abdicat de la principiile și ideile mari cu care am crescut: Lumină, Luptă, Libertate, Identitate, Iubire, Țară, Demnitate, Valoare, România Mare…

Cum reușiți să vă mențineți pe piața show-bizului? Activitatea dvs este datorată sponsorilor sau aveți o politică reușită de marketing pentru a supraviețui cu forțele proprii?

Eu nu știu dacă sunt sau nu în așa-numitul show-biz, pentru că nu am căutat niciodată să intru sau să mă mențin pe piață, ci am lăsat faptele mele să îmi aleagă locul. Habar n-am dacă sunt sau nu pe piață. Am fost doar fericit că, fără să am în spate sponsori, impresari, patroni sau coordonatori de marketing, mereu mi-a sunat telefonul, mereu mi s-a umplut căsuța poștală cu invitații în fața oamenilor, la concerte sau în mass-media. Eu cred că, dacă aș fi considerat o afacere activitatea mea de om care spune mesaje prin cântece și alte cuvinte, nu aș mai fi fost eu însumi, ceea ce nu pot accepta, oricât de mare sau de mic ar fi fost succesul de piață. Pentru mine, cultura, muzica și presa nu sunt o piață, iar împrejurarea excepțională că ele îmi oferă și o pâine vine poate tocmai din faptul că nu le consider ceva comercial, ci o valoare vitală și morală care, din fericire, este recunoscută de cei ce știu să prețuiască asta.

Ce altceva interprindeți sau intenționați să realizați în valorificarea tezaurului păunescian?

Tata a deschis atâtea fronturi și proiecte, încât nu avem noi toți suficientă viață și forță să le continuăm. Principalele căi prin care încercăm, și în această perioadă de restricții, să comunicăm oamenilor valorile păunesciene sunt paginile mele oficiale de pe YouTube (https://www.youtube.com/c/AndreiPaunescu) și Facebook (https://www.facebook.com/AndreiPaunescuOficial/), unde public atât filmări unicat, versuri de Adrian Păunescu, muzică, idei, cât și cântecele și versurile mele. Există, desigur, revista săptămânală „Flacăra lui Adrian Păunescu” pe care o conduce sora mea, Ana-Maria Păunescu. Și mai sunt cărțile nemuritoare tipărite de Adrian Păunescu, din care, din când în când, trimitem pagini importante și spre publicul de pe internet.

Ce trasături genetice și calități morale ați moștenit de la tatăl dvs,  Adrian Păunescu? Odată cu trecerea anilor, vă asemănați tot mai mult sau din contră, vă diferențiați?

Răspunsul la această întrebare îl puteți da dumneavoastră și publicul, nu eu. Eu știu doar că mi-a fost dintotdeauna foarte limpede faptul că e la fel de ridicol să încerci să-ți imiți părintele de geniu cum este și să încerci să te rupi de propriile rădăcini, care rămân, de fapt, în tine, toată viața. Așa că îmi duc șansa și condamnarea și cu entuziasm, și cu resemnare conștientă și mândră. Totuși, ca trăsături fundamentale, trebuie să spun că, în familia noastră, au fost puse la loc de vârf caracterul, consecvența, sinceritatea, toleranța, cultul pentru valori, creativitatea și neacceptarea trădării. În tot ce fac le păstrez vii în minte și în suflet.

Ce idealuri ale lui Adrian Păunescu ați vrea să le vedeți realizate de poporul român?

În primul rând, idealul suprem – România Mare, adică să avem parte de un nou 1 Decembrie 1918. Desigur, sunt nenumărate alte obiective și ținte, fără de care, de fapt, Marea Unire nu se va putea întâmpla din nou: starea de unitate națională, saltul istoric necesar, încrederea în noi înșine, educația, civilizația și sănătatea celor mulți, oprirea hemoragiei de valori care se scurg spre străinătate, de la creiere până la brațe de muncă și resurse naturale, întărirea caracterelor, bazarea pe forțele proprii… Bine ar fi să nu mai existe motive să circule formule rușinoase, dar cu miez de adevăr, ca: „România – geografie mare, istorie mică”, „Țară frumoasă, păcat că e locuită”, „Românii sunt inteligenți, dar hoți”, „Trădarea e marcă înregistrată în România” și altele care ni s-au lipit de portret în lume.

Cât de frecvent reușiți să treceți Prutul pentru a participa la acțiunile dedicate ilustrului poet?

Trec Prutul mai rar în ultimii ani (nu numai din cauza restricțiilor pandemice), dar, când sunt invitat sau când îmi inventez ocazii, vin cu emoție la Chișinău, la Copăceni, Orhei, Cahul, Soroca, Sângerei sau în alte locuri, și la spectacole, și la Festivalul Galbenă Gutuie, și la dezveliri de monumente, și ca simplu român care trebuie să-și cunoască țara la pas, direct, nu doar în gând sau în intenție. Țara se învață la fața locului: nu uitați că, în mai 1992, am fost la Coșnița, în linia întâi a frontului din Transnistria, iar în 1994 separatiștii lui Smirnov ne-au arestat pe toți cei care-l însoțeam pe Adrian Păunescu la Tiraspol, de unde am scăpat cu viață cu mult noroc. A fost șansa mea să mă aflu acolo unde puteam muri cu toții.

Cum vi s-au imprimat în memorie, numeroasele deplasări în cadrul Cenaclului Flacăra în Basarabia, acolo unde tatăl dvs revenea acasă?

Mi-au rămas nu numai în memorie, ci și în filmările pe care le public, fabuloasele ocazii în care am fost în Basarabia mai ales cu Cenaclul Flacăra, din 1990 încoace. Toate sunt fixate ca în piatră în mintea mea: concertul uriaș de la Chișinău din 1 Decembrie 1995, zilele trăite la Grigore Vieru acasă din 1990 încoace, spectacolul dat pentru soldații români din Transnistria în 1992 la 300 de metri de Armata a 14-a a Moscovei, serile de creație și spirit alături de Doina și Ion Aldea Teodorovici, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Dumitru Matchovschi, Leonida Lari, Arcadie Suceveanu, Nina Josu, Andrei Strâmbeanu…, întâlnirile cu președinții Mircea Snegur și Mihai Ghimpu în care Adrian Păunescu încerca să apropie momentul reunirii și atâtea altele și ultimul drum al tatălui meu la Chișinău, în august 2010, când a fost primit în Academia Moldovei, cu puțin timp înainte de a se stinge.

În care versuri din creația lui Adrian Păunescu, vă regăsiți cel mai mult?

Iubesc femeia și mă regăsesc în marea sa poezie de dragoste, în care bărbatul este și învingător, și pierzător, și arogant, și slujitorul femininelor. M-au urmărit dintotdeauna versuri ca „Tot ce-i al tău mi se cuvine mie”, „Cu scârbă vă jur, Dumnezeu a fost ea”, „Ce simplu mi-ar fi dacă nu te-aș iubi”, „Iubire fără acte”… 

Iubesc România și simt ca pe o datorie și ca pe o motivație poeme-versuri ca „Doamne, ocrotește-i pe români”, „Măi, soldat de grăniceri”, „Suntem de e nevoie o țară de soldați – Trăiască România”, „Tu, Ardeal, îți suntem oșteni”, „Ridică-te, Ștefane, și vezi-ți fiii”, „Oltenia, eterna Terra Nova”, „Această boală se numește țară / Și leacul este ea și numai ea”…

Iubesc șansa că sunt un om care are pe umeri propriul cap și simt ca fiind al meu fiecare vers din poeme ca „Artist neînțeles – să faci pe prostul”, „Analfabeților”, „Liedul dialecticii”, „Suntem pe mâna unor nebuni”, „Manifest pentru sănătatea Pământului” și mai ales „Opinia mea”: „Am dreptul la nu, dacă vreți să fiu da, / Vitală e lupta, normal – dezacordul… / Aceasta-i opinia mea…”.

Iubesc miracolul că sunt fiu și părinte și cânt de parcă ar fi ale mele versurile „Haide, mamă, haide, tată, / Mai clădiți-mă o dată, / Haide, mamă, haide, mamă, hai, / Niște liniște să-mi dai, / Haide, tată, haide, tată, hai, / Niște liniște să-mi dai.”

Vă mulțumesc.

Nelly Sambriș

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri