14.4 C
Chișinău
joi, 26 mai, 2022

Împușcături la Dubăsari și Varnița. Moțpan: „Chișinăul are o reacție anemică și legitimează regimul de la Tiraspol”

Must read

Comentarii recente

Împușcături în zona separatistă din stânga Nistrului. Mai mulți locuitori din localitățile Cocieri, Corjova și Varnița s-au alarmat, după ce așa-zisele structuri ale forțelor de ordine de la Tiraspol au organizat aplicații militare în mai multe zone populate. Anunțul a fost făcut de fostul deputat al Platformei DA, Chiril Moțpan pe pagina sa de Facebook.

„La sfârșit de an, structurile separatiste de la Tiraspol și-au arătat din nou mușchii. În dimineața zilei de 23 decembrie, în preajma orașului Dubăsari, dar și la Varnița, au răsunat împușcături. Locuitorii satelor Cocieri, Corjova și Varnița au tras o sperietură zdravănă: oare ce au pus la cale separatiștii? Este pentru prima dată de prin 2013 încoace, când separatiștii acționează în acest mod: organizează aplicații militare în zone populate și nu la poligon,” a scris Moțpan.

Fostul deputat susține că este îngrijorat că autoritățile de la Chișinău nu au avut nicio reacție la cele întâmplate iar formatul de negocieri „5+2” nu ar face altceva decât să „legitimizeze” regimul separatist de la Tiraspol.

„Chișinăul a avut o reacție anemică. Comisia Unificată de Control (CUC) e adormită de multă vreme. Actualul conducător al Delegației Republicii Moldova, generalul (r) Ion Solonenco (născut în 1935, originar din s. Țâbulăuca r. Dubăsari) activează în CUC din iulie 1992, de la data formării, este depășit de timp și de realități. Plus, cunoaștem că domnia sa merge periodic, pentru tratament, la spitalul specializat al FSB din Federația Rusă. Or, devine tot mai clar că pentru impulsionarea proceselor de ameliorare a situației, Republica Moldova urmează să fie reprezentată în CUC de alte persoane, cu mai multă verticalitate și capacități de negociere, apte să apere interesele statului pe care-l reprezintă. Cu atât mai mult în situația când formatul de negocieri „5+2” nu face altceva decât să „legitimizeze” regimul separatist de la Tiraspol, care pentru Misiunea OSCE este partener egal cu Republica Moldova. Evenimentele recente demonstrează clar incapacitatea CUC de a soluţiona problemele din Zona de Securitate, aceasta însemnând că se cere modernizarea profundă şi transformarea forțelor militare pacificatoare într-o operaţiune internaţională, formula optimă fiind retragerea trupelor armate ale Federației Ruse, evacuarea depozitelor și înlocuirea actualei operațiuni de menținere a păcii, dominată de Federația Rusă, cu o misiune de observatori civili, sub egida OSCE,” a mai scris Chiril Moțpan.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri