Defectarea sistemului de răcire a serverelor de la Serviciul Vamal, scheme dubioase pe piața petrolieră, sectorul justiției, cel economic, dar și ce se întâmplă la Curtea de Conturi și la alte instituții de stat s-a discutat aseară, pe o tonalitate încinsă, în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV. Spre final, discuțiile dintre invitați s-au încheiat cu o bătaie în direct.

Gheorghe Petic, fost polițist de frontieră, a venit cu replici dure în adresa fostului viceministru de Interne, Ghenadie Cosovan, acuzându-l de faptul că a crescut o generație de polițiști “mizerabili”.

„Domnul Cosovan este un părtaș nemiljocit la ceea ce s-a făcut în structurile de forță ale Republicii Moldova în ultimii 7-10 ani. Datorită lui și altora, a fost crescut un oarecare Pânzari, un oarecare Cojocari care stă la pârnaie acum, un oarecare Damir, care a început lucrul în poliție, un oarecare Cavcaliuc crescut de Botnari. Iată voi, domnule Cosovan, vă faceți vinovați. Generația voastră de polițiști ați crescut niște mizerabili în epoleți, iar polițiștii și vameșii cinstiți sunt nevoiți astăzi să tragă pata pe obraz, să înghită acel amar care aruncă societatea în ei. Îmi pare rău că poliția, inclusiv cu aportul domnului Cosovan și al domnului Papuc, a ajuns la nivelul zero”, a declarat Gheorghe Petic. Acesta a menționat că toate structurile statului au avut temelie putredă, iar la poliția de frontieră se cumpără funcții.

Nu activa nicio schemă atât timp cât nu era protejată de mai marii din politică, din Ministerul Afacerilor Interne, din mai marii din Serviciul Vamal. Toate cozile se duc acolo și știți foarte bine că se umbla cu „kuliokul” pe la comisariatele de poliție. Gradele de colonel se cumpărau foarte bine, știi cum ajungeau comisarii în funcție. Spuneți lucrurilor pe nume, că în poliție lucrurile sunt putrede. La poliția de frontieră se cumpără funcții. Actualul șef al poliției de frontieră, Corduneanu, habar nu are unde a nimerit. El a venit acolo ca să dea o față nouă Poliției de Frontieră? Vine ca un brigadir să vadă cum cresc harbujii”, a mai adăugat Petic.

În replică, Ghenadie Cosovan a spus că nu are de gând să se justifice.

Pentru lucrurile acestea o să răspunzi, domnule Petic. Nu am avut niciun acces, este populism ceea ce faci aici. Eu nu am nimic cu Botnari, cu Cavcaliuc, nu mă leagă nimic de ei. Pentru lucrurile pe care le spuneți aici o să trebuiască să răspundeți, haidem în judecată”, a fost replica lui Cosovan.

Spre finalul emisiunii, spiritele s-au încins în platou între Sergiu Tofilat și Ghenadie Cosovan, schimb de replici care s-a încheiat cu bătaie în direct.

jurnal.md


(3 accesari)