Activistul Ghenadie Brega a solicitat azil în Islanda, declarând că există bănuieli rezonabile că libertatea şi chiar viaţa sa este în pericol în Republica Moldova.

Cea mai recentă tentativă de intimidare se referă la decizia poliţiştilor de la Chişinău de a mă anunţa în căutare naţională, dispunând reţinerea mea imediată. La baza acestei decizii se află un dosar penal care mi-a fost intentat de autorităţi după ce am investigat un caz de abuz în serviciu din partea unui angajat al statului. Funcţionarul, aflându-se în stare de ebrietate, ameninţa un agent economic că îi va distruge afacerea dacă acesta refuză să îl deservească în afara programului de lucru.

Când am încercat să obţin o reacţie, unul dintre superiorii funcţionarului, vicepretorul V. Urâtu, m-a insultat, apoi m-a lovit cu piciorul în spate. Reacţia mea instinctivă de apărare a fost catalogată drept încercare de perturbare a activităţii preturii de sector, fiindu-mi intentat un dosar în baza articolului 287, alin.1, Cod penal al RM, Huliganism”, explică Brega.

Activistul spune că plângerea sa nu a fost examinată până în prezent şi că, la etapa de urmărire penală, a depus declaraţii pe dosar, iar la câteva luni distanţă, fără a i se aduce preventiv la cunoştinţă despre faptul că a fost recunoscut drept învinuit, a fost anunţat în căutare.

În acest moment, Ghenadie Brega susţine că nu poate contesta în instanţă decizia anchetatorilor, deoarece nici la momentul luării deciziei, nici ulterior, la solicitarea din data de 5 septembrie înregistrată de avocata mandatată să îi reprezinte interesele legale, OUP Centru nu i-a eliberat o copie a ordonanţei emise în ceea ce îş priveşte.

În lumina ultimelor evenimente, mă declar persecutat de către autorităţile Republicii Moldova pe motive politice, iar o eventuală reţinere a mea îmi va pune în pericol viaţa, autorităţile de la Chişinău fiind incapabile să îmi asigure o justiţie echitabilă. Îngrijorarea mea are la bază cazul recent de deces a tânărului A. Braguţa, torturat în timp ce se afla în custodia poliţiei, practica de a tortura persoanele reţinute fiind una răspândită în Republica Moldova. În afară de cazul Braguţa au existat şi alte cazuri de abuz a poliţiei documentate în repetate rânduri. 

Astfel, cazul de hărţuire în aceea ce mă priveşte, expus mai sus, nu este nici pe departe unul izolat. Am fost supus presiunilor din partea autorităţilor în permanenţă în ultimii zece ani de activitate în calitate de jurnalist şi ca membu al unei organizaţii neguvernamentale ce pledează pentru respectarea drepturilor omului. Persecuţiile s-au intensificat inclusiv după ce fratele meu, Oleg Brega, s-a înscris în cursa electorală pentru a deveni deputat independent în Parlamentul RM şi a acumulat mai multe voturi decât orice alt candidat independent înscris în cursa electorală vreodată în istoria Republicii Moldova, însă insuficient pentru a accede în legislativ”, spune Ghenadie Brega, într-o declaraţie remisă presei.

Activistul mai vorbeşte despre alte cazuri în care i-a fost îngrădit dreptul de acces la informaţie şi i-a fost împiedicată activitatea de jurnalist.

În unul dintre aceste cazuri, nejustificat mi-a fost interzis accesul la o conferinţă de presă în sediul Preşedinţiei RM, deşi am solicitat acreditare din timp, iar în ziua evenimentului am prezentat legitimaţia de jurnalist. Cei de la Serviciul Pază şi Protecţie de Stat nu au avut nicio explicaţie legală, iar preşedintele RM a strâns din umeri, spunând că el nu ştie de ce nu sunt lăsat. Fotografului acreditat, Constantin Grigoriţă, membru al Asociaţiei Presei Independente, care a criticat decizia discriminatorie a şefului statului, ulterior i-au interzis să participe la alte evenimente organizate de Preşedinţia RM fără o argumentare legală a deciziei. Într-un alt caz, în iulie 2016, autorităţile RM m-au împiedicat să particip la un eveniment public la care Ministerul de resort acorda premiile naţionale în domeniul culturii. La eveniment au fost prezenţi zeci de jurnalişti, eu fiind singurul care nu am fost lăsat să intru, fără ca interdicţia să fie argumentată legal.

La fel, în calitate de jurnalist de investigaţie, în repetate rânduri mi-a fost limitat accesul în instanţele de judecată. În unul dintre cazuri, un magistrat de la Judecătoria Militară mi-a interzis să fiu prezent la pronunţarea deciziei într-un dosar de interes public, în care un şef de penitenciar împreună cu şase subalterni erau acuzaţi de torturarea unui deţinut. La aceeaşi şedinţă alţi jurnalişti au avut acces liber în sală. Şi în alte cazuri mi-a fost limitat accesul în instanţele de judecată, la procese publice. În două cazuri magistraţii chiar au depus plângeri penale la poliţie pentru a mă determina să renunţ la documentarea cazurilor. Aceştia afirmau că activitatea mea de jurnalist este o tentativă de a influenţa justiţia în luarea deciziilor. La acea etapă, poliţiştii au considerat plângerile drept nefondate”, mai scrie Brega.

Activistul aminteşte şi despre cauza penală deschisă ca urmare a protestului din 6 aprilie 2009, privind pretinse acţiuni de dezordini în masă.

Anunţul despre deschiderea cauzei penale a fost făcut cu patru ore înainte să înceapă violenţele stradale, fapt care demonstrează odată în plus că autorităţile din Republica Moldova îmi fabrică dosare penale pentru a mă reduce la tăcere. Atunci poliţia a făcut percheziţii la domiciliul meu şi au sechestrat calculatoare, harduri şi toate documentele şi plângerile în original. Cercetarea a durat aproape opt luni, timp în care am avut interdicţie de a ieşi din RM. Cazurile de persecutare a mea, documentate de avocaţi, reprezentanţi ai societăţii civile, s-au soldat cu şase decizii de condamnare a RM la CEDO în care am figurat în mod expres. În particular, acestea se referă la cazuri în care am fost lovit de poliţişti în civil în timp ce am declarat greva foamei în faţa Guvernului RM, dar şi la faptul că am fost reţinut în repetate rânduri abuziv, din stradă, la proteste paşnice, şi deţinut în condiţii inumane şi degradante. În niciunul dintre aceste cazuri, nici după condamnările la CEDO, nimeni nu a fost pedepsit, abuzatorii din rândul poliţiei fiind chiar avansaţi în grad, iar unul dintre ei este în prezent deputat în Parlamentul RM”, mai scrie Ghenadie Brega.

Totodată, activistul vine cu un apel către organizaţiile internaţionale, reprezentanţii sistemului de drept şi către mass-media.

Constat că în ultimele luni starea de lucruri în Republica Moldova a degradat esenţial. Cazurile V. Boboc, A. Braguţa, O. Brega, V. Platon, în care cetăţenii ajunşi în custodia oamenilor legii au fost torturaţi îmi întăresc îngrijorarea că odată reţinut viaţa mea este în pericol. În acest context, fac apel către:

Organizaţiile internaţionale – să monitorizeze atent derapajele de la normele democratice care sunt vizibile în Republica Moldova în ultimii ani;

Reprezentanţii sistemului de drept – să refuze orice formă de presiune din partea politicului şi să examineze echidistant cazurile de presiune asupra jurnaliştilor, dar nu numai;

Reprezentanţii mass-media independente – să se implice în a monitoriza cazurile de abuz şi intimidare a jurnaliştilor şi activiştilor incomozi actualei guvernări a Republicii Moldova. O justiţie echitabilă stă la baza unei democraţii veritabile, care, în condiţiile actuale, numai prin eforturi comune poate fi asigurată.”

Sursa:jurnal.md

(41 accesari)