tvFreedom House reacţionează dur după aprobarea în prima lectură a controversatului proiect de lege, elaborat de oamenii oligarhului Plahotniuc, potrivit căruia radiodifuzorii ar urma să fie obligaţi ca din volumul zilnic de emisie, opt ore să pună pe post produs autohton şi acesta să fie difuzat neapărat de la ora 6:00 până la 00:00.

„Interzicerea emisiunilor sau retransmiterea contentului străin printr-o legislaţie restrictivă va submina libertatea presei”, a declarat Robert Herman, vicepreşedintele pentru Iniţiative Multilaterale şi Programe de Asistenţă de Urgenţă.

Acesta solicită Parlamentului să revadă proiectul de lege şi să-l privească cu un ochi mult mai critic, în contextul valorilor şi principiilor europene la care tinde Republica Moldova.

„Cerem Parlamentului din Republica Moldova să revizuiască aceste proiecte de lege şi să le privească cu un ochi critic, în contextul în care Moldova se străduieşte să-şi alinieze politicile cu valorile şi principiile Uniunii Europene, care presupun respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în conformitate cu prevederile Acordului de Asociere”, anunţă Robert Herman.

freedom houseAmintim că acum o săptămână Parlamentul a aprobat în prima lectură şi un proiect iniţiat de legislatori din PL care obligă radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii din Republica Moldova să difuzeze programe autohtone cu caracter informativ şi analitic în proporţie de 100%, dintre care 80% – în limba română. Totodată, se va permite difuzarea programelor informative şi a emisiunilor politico-analitice produse în statele membre ale UE, SUA, precum şi statele care au ratificat Convenţia Europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră.

Faptul că proiectul semnat de PD a fost elaborat de oamenii lui Plahotniuc a fost scos la iveală de News Maker, care a publicat anul trecut un e-mail expediat de Sergiu Sîrbu, trimis pe lângă colegilor din Parlament, şi lui Petru Jelihovschi, directorul General Media Group, companie care controlează posturile Prime, Publika, Canal 2, Canal 3, etc., dar şi lui Dorin Pavelescu, directorul Casa Media, agenţia de publicitate controlată de Plahotniuc. „Dragi colegi, ca urmare a ultimei runde de discuţii cu privire la proiectul de modificare a Codului Audiovizualului, vă prezint cea mai recentă versiune a proiectului, care pare a fi aproape de un compromis”, se spune în scrisoare.

Freedom House – organizaţia independentă care sprijină schimbarea democratică, monitorizează starea de libertate din întreaga lume şi pledează pentru democraţie şi drepturile omului remarcă că Moldova este într-o situaţie şubredă privind libertatea presei, obţinând doar 4,89 puncte pe o scară de la 1 la 7, cu 7 ca fiind cel mai prost scor posibil, într-un clasament internaţional privind independenţa mass-media.

Sursa:jurnal.md

(3 accesari)