(FOTO) Referendum în Găgăuzia: ce am auzit, ce am văzut

,,La ce ne trebuie nouă Europa? Nu avem datoriile noastre?”, întreabă retoric o femeie care-și poartă parcă de secole anii pe ulițele Congazului și năframa pe cap. ,,Votul este secret”, completează, știind însă că am înțeles votul ei negativ. Nu a fost primul astfel de răspuns în cel mai mare sat din lume, așa cum se zvonește pe Internet. Fie el cel mai mare din lume, din Europa sau doar din Republica Moldova, Congazul pare hotărât și răbdător, mai cu seamă în condițiile în care așteaptă de cel puțin 6 ani să se transforme în oraș.

Pe nea Costea îl prindem în drum tot spre o secție de vot, dar ne zice că și-a exercitat dreptul de a alege, pur și simplu îi însoțește pe alții spre urne. Nea Costea e găgăuz, dar vorbește în rusă, numai ochii negri vin ca mărturie a originii, înaintea convingerilor identitare. ,,Noi ne înțelegem cu moldovenii, trebuie să rămânem împreună, dar nu în Europa. Românii sunt răi”, explică pe limba lui cum că Europa înseamnă România și România este un jandarm din interbelic, plasat în Găgăuzia prin propaganda de la Est.

Pentru că bărbatul pe care îl conducea la vot s-a îndepărtat, nea Costea ne-a lăsat și el, iar noi ne-am apropiat de boxele din care sunau ritmuri orientale.

Așa cum toaca ne cheamă în Casa Domnului, așa muzica turcească modernă i-a îndemnat duminică pe găgăuzi să vină în școli sau cămine culturale să pună trei ștampile. Am văzut oameni care din secție s-au oprit la biserică, adică au prioritizat diferit față de alte zile. În Congaz, votul mi-a părut sărbătoare.

Întâlnim un student din Turcia, cu o valiză răsturnată alături. Este convins că Republica Moldova se va integra în Uniunea Europeană, ,,în proporție de 75%”, iar când se va întâmpla, el va emigra. Personal, a ales Uniunea Vamală, altfel, întrebat de ce și turcii își doresc aderarea la UE, tânărul a ridicat din umeri. ,,Nu mă interesează pe mine politica externă a Turciei, eu doar învăț acolo”, răspunde deloc încurcat, tot în rusă.

În Congaz se cântă, vin la vot mame cu copii, pensionari, preoți, băieți proaspăt ieșiți din adolescență, dar cel mai des am observat un aspect care mi-a amintit de Istanbul: bărbații strânși în fața școlilor, cu chef de vorbă și făcând pe gazdele, întâmpinau pe oricine apărea în pragul instituțiilor cu câte un cuvânt de binețe. Le lipseau măsuțele și scaunele joase din Turcia ca să pară cu adevărat de-acolo. Când am pătruns într-una din astfel de secții, în hol m-a frapat Alexei Mateevici scris cu ,,m”, trecut pe un perete cu a lui ,,Limbă noastră”, alături de versurile unui poet găgăuz. Am fotografiat și din spate s-a apropiat cel mai agresiv localnic întâlnit în contextul referendumului. ,,Găgăuzi, moldoveni, români, toți suntem oameni”, începe, intuind că am prins în poză ceea ce rar se găsește în partea asta de republică, mărturii în limba română. Nu îi trebuie români, mai știe domnul tras de mânecă de un amic. Îmi verific panglica tricoloră de la ghiozdan, dar îmi amintesc că am pitit-o într-un buzunar. Ceea ce urmează, o enumerare de trăsături ale românilor pe care bărbatul nu vrea nici să îi vadă la față, nici nu mai merită tradus. Sau cel puțin nu îmi mai este tradus. Cu moldovenii nu are nimic de împărțit, doar a făcut armată cu ei. Împreună au trăit până acum, mai pot trăi și de-aici înainte.

,,Nu s-a înregistrat nicio încălcare” și ,,cam 65% au votat până la ora 16:00, dar trebuie cam 90%” ne zice sec un observator desemnat din partea Partidului Regiunilor, al bașcanului Formuzal. Nicio încălcare s-a înregistrat, în afară de faptul că referendumul a fost clasat drept ilegat de către autoritățile de la Chișinău, aș fi ridicat problema, dar mai degrabă am ieșit din clădire.

În microbuzul revenirii noastre în Comrat tineri care se îndreptau spre Tighina au plătit în bani ”transnistreni”. Sunt ceva autonomii și independențe în Republica Moldova, iar de cele mai multe ori ele se întâlnesc.

Ajunși la destinație observăm că dacă anul trecut, în preajma autogării se evidenția complexul comercial ,,Europa”, astăzi a fost înlocuit, nu cu ,,Eurasia”, dar parcă în același sens, să nu genereze întrebări găgăuzilor din oraș.

Mergem să vedem schimbarea la față a Adunării Populare a Găgăuziei, adică așa-zisul Parlament de la sud, Lenin se ține pe poziții în stânga, deși nins, deși mut.

Lângă Lenin, un copil împinge o minge de zăpadă.

Sunt două secții de vot în apropiere. Fundalul muzical este asigurat de ,,Abba”, Comratul sună mai occidental, cumva. Ne uităm pe o fereastră, lume puhoi (nu, nu P.O.H.U.I), în rând la mesele cu ștampile, apoi cu buletinele la urne. Fotografiez și mă prinde un muzicant. Este observator la referendum și are copiii plecați în Ucraina și în Irlanda, nu răspunde cui îi e mai bine în străinătate. Omul e supărat că președintele Nicolae Timofti nu a vizitat încă Găgăuzia și uite-așa s-au scurs trei ani, că Leancă s-a oprit la Taraclia numai când Taraclia a anunțat că se alătură Comratului la urne. Muzicantul știe că româna e limba vorbită în Republica Moldova, doar a zis-o și Curtea Constituțională. Dacă regiunea e abandonată de Chișinău, de ce nu și-ar declara cândva independența, întreabă. Începe să turuie în găgăuză și seamănă tare cu ce am auzit în Istanbul, ne luăm rămas bun în rusă, când îl cheamă ceilalți observatori în sala de vot.

În microbuzul în care prindem loc în picioare ascultăm trupa Taxi. La dus îmi amintesc că am auzit cum unui puști cu eșarfă palestiniană i-a sunat telefonul o piesă pe care probabil au auzit-o 10 melomani în lume: Beautiful Boyz de la Cocorosie. Asta m-a mirat profund, profund. Să vină ea, democratizarea?

Am dat des din cap duminica asta, am și răspuns cum mă cheamă, cu certitudine, însă, că referendumul care i-a atras pe locuitorii Găgăuziei m-a obosit. Oamenii au ieșit la urne pentru că în sfârșit s-a întâmplat ceva la ei în regiune. A fost o situație excepțională pentru o minoritate ruptă de centru. Nu e de mirare că Găgăuzia e lesne de manipulat, pare că nimeni din afară nu calcă acolo, dar când o face, o face cu strategie imediată, în scopuri electorale, în termeni geopolitici.