11.1 C
Chișinău
duminică, octombrie 17, 2021

Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu, condamnat la un an de închisoare cu suspendare

Must read

Comentarii recente

dobritoiuFostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a fost condamnat, luni, de ICCJ, la un an de închisoare cu suspendare, Francisc Radici a primit o pedeapsă de doi ani, două luni şi 20 de zile de închisoare, iar Floarea Şerban şi Traian Pigui au fost achitaţi, în dosarul „Case pentru generali”.

Corneliu Dobritoiu a primit o pedeapsă de un an de închisoare pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi două luni pentru participaţie improprie la fals intelectual. Pedepsele au fost contopite, iar fostul ministru al Apărării a fost condamnat, în final, la un an de închisoare. Instanţa a dispus suspendarea pedepsei pe o perioadă de încercare de trei ani.

În cazul lui Francis Radici, instanţa a decis condamnarea la doi ani de închisoare pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi opt luni de închisoare pentru participaţie improprie la fals intelectual. După contopirea pedepselor, ICCJ a menţinut condamnarea cea mai grea, la care instanţa a adăugat un spor de două luni şi 20 de zile. În final, judecătorii au dispus suspendarea executării pedepsei de doi ani, două luni şi 20 de zile de închisoare, pe o perioadă de trei ani. Generalul Radici a fost achitat pentru participaţie improprie la abuz în serviciu.

În ceea ce îl priveşte pe Constantin Năstase, instanţa a stabilit o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi opt luni pentru participaţie improprie la fals intelectual. Pedepsele au fost contopite, iar după aplicarea unui spor a rezultat o pedeapsă de doi ani, două luni şi 20 de zile de închisoare, care a fost suspendată pe un termen de încercare de trei ani.
Instanţa a dispus ca Radici şi Năstase să nu părăsească ţara fără să informeze organele judiciare, iar în termenul de supraveghere ei trebuie să execute o muncă neremunerată, timp de 60 de zile, la Amenajare Edilitară şi Salubrizare SA sau la Centrul de plasament Cireşarii, din Capitală.

Sergiu Tudor Medar a fost condamnat la un an de închisoare pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi două luni de închisoare pentru participaţie improprie la fals intelectual. ICCJ a contopit cele două pedepse, urmând ca el să execute un an de închisoare cu suspendare, pe un termen de încercare de trei ani.

Instanţa supremă l-a achitat pe Traian Pigui pentru infracţiunile de abuz în serviciu şi participaţie improprie la fals intelectual.
Floarea Şerban a fost achitată pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi fals intelectual.
Gheorghe Rotaru a primit o pedeapsă de un an şi şase luni pentru participaţie improprie la fals intelectual şi două luni de închisoare pentru participaţie improprie la abuz în serviciu. În urma contopirii, instanţa a decis să suspende pedeapsa de un an şi şase luni pe un termen de încercare de trei ani şi şase luni.

ICCJ a mai dispus condamnarea lui Gheorghe Gonciaruc la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, a lui Ionel Vizitiu la un an de închisoare cu suspendare, a lui Corneliu Duţă la un an şi două luni de închisoare cu suspendare, precum şi a Mihaelei Matei la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare.
Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu şi alţi zece generali şi colonei, persoane care au deţinut funcţii de conducere în MApN la data faptelor, au fost trimişi în judecată de DNA, în septembrie 2013, pentru cumpărarea unor locuinţe de serviciu, la un preţ subvenţionat, în baza unor declaraţii false.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 1999-2005, Traian Pigui, în calitate de şef al Direcţiei Domenii şi Infrastructuri din Ministerul Apărării Naţionale, s-a implicat în atribuirea, în condiţii nelegale, a unor locuinţe de serviciu, (dintre care unele preluate de la RAPPS), pentru a fi cumpărate la preţ subvenţionat, în baza Legii 562/2004, de către beneficiari – cadre militare cu funcţii de conducere din MApN.

Traian Pigui ar fi întocmit nelegal adrese de repartiţie a unor locuinţe de serviciu şi ar fi acordat avize de repartizare ce nu erau în concordanţă cu legea, prin care i-a indus în eroare pe membrii comisiilor de auditare formate în vederea vânzării în regim subvenţionat a acestor locuinţe. Prin urmare, membrii comisiilor respective au întocmit, în fals, mai multe documente oficiale, în baza cărora s-au vândut locuinţele în regim subvenţionat inculpaţilor Floarea Şerban, Francisc Radici, Constantin Năstase, Sergiu Tudor Medar şi Gheorghe Rotaru.

„Vânzarea în regim subvenţionat a acestor locuinţe a fost de natură să aducă Ministerului Apărării Naţionale un prejudiciu cumulat de 962.330,37 lei, inculpatul Traian Pigui înlesnind obţinerea de foloase materiale injuste pentru titularii contractelor de cumpărare în regim subvenţionat”, au scris procurorii în documentul citat.
Totodată, Dobriţoiu, Şerban, Radici, Năstase, Medar, Rotaru, precum şi Gheorghe Gonciaruc, Ionel Vizitiu, Corneliu Duţă şi Mihaela Matei au închiriat şi ulterior au cumpărat, în regim subvenţionat, o locuinţă de serviciu de la MApN, cu încălcarea prevederilor legale, mai spun procurorii.

„Concret, inculpaţii au depus la dosarul de cumpărare acte false şi astfel, i-au determinat membrii comisiei de vânzare şi ai comisiei de auditare în vederea vânzării, să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să întocmească documente oficiale false, pe baza cărora, prevalându-se de prevederile Legii 562/2004, şi-au cumpărat locuinţele de serviciu în regim subvenţionat, în condiţiile în care deţineau sau deţinuseră, una, doua sau chiar trei alte locuinţe proprietate personală”, au arătat procurorii.
Potrivit legii, cadrele militare sau fostele cadre militare care deţineau, la data apariţiei actului normativ, locuinţe de serviciu aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, le puteau cumpăra, în regim subvenţionat, însă cu anumite condiţii, între care: titularul contractului de închiriere să deţină această calitate de chiriaş în baza unui contract de închiriere valabil încheiat, titularul cererii de cumpărare să nu deţină sau să nu fi deţinut locuinţe proprietate pe teritoriul României şi să nu mai fi cumpărat din fondul de stat o altă locuinţă, în regim subvenţionat.

Prejudiciul stabilit în acest dosar este de 1.207.670 de lei, din care 1.095.682,56 lei reprezintă prejudiciul suferit de Ministerul Apărării Naţionale ca urmare a vânzării la un preţ diminuat faţă de valoarea de inventar, a fiecărei locuinţe şi 111.988 de lei este contravaloarea chiriei plătită de MApN unei părţi vătămate, începând din luna ianuarie 2005 până la zi, mai spuneau procurorii.
Ministerul Apărării Naţionale se constituie parte civilă în cauză, revendicând cei 1.207.670 de lei.
Pentru recuperarea prejudiciului a fost instituit sechestru asigurator asupra bunurilor imobile aparţinând Floarei Şerban, lui Radici, Năstase, Medar, Rotaru, Matei, Vizitiu şi Gonciaruc.

Corneliu Dobriţoiu a consemnat la dispoziţia organului judiciar suma reţinută ca prejudiciu în sarcina sa, respectiv 15.846 lei, procurorii dispunând ridicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale acestuia, care fusese instituit în cursul urmăririi penale.

Procurorii au decis să continue cercetările, într-un dosar separat, pentru Mircia Chelaru, general corp de armată în rezervă, şi Cornel Julea, colonel în rezervă.

Sursa:mediafax.ro

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri