condamnati politicieni roFoști primari, miniștri, oameni de afaceri și politicieni români și-au primit joi pedepsele într-un dosar de corupție. Pe lângă anii grei de închisoare, aceștia vor trebui să achite statului și aproximativ 11 milioane de euro.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) de la București a dat prima decizie în dosarul „Microsoft”, astfel că trei dintre cei cercetaţi, Dorin Cocoş, Gabriel Sandu şi Gheorghe Ştefan, au primit condamnări cu executare, în timp ce omul de afaceri Dumitru Nicolae a primit o pedeapsă cu suspendare.

Omul de afaceri Dorin Cocoş a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, instanţa dispunând confiscarea a aproape patru milioane de euro în cazul acestuia.

Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, a fost condamnat la doi ani de detenţie pentru de luare de mită şi spălare de bani, instanţa dispunând în cazul său confiscarea a peste două milioane de euro.

În cazul lui Gheorghe Ştefan, fost primar în Piatra Neamţ, magistraţii ÎCCJ au dat o sentinţă de trei de ani închisoare cu executare, pentru trafic de influenţă, iar instanţa a decis confiscarea a aproape 4 milioane de euro.

Omul de afaceri Dumitru Nicolae a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare pentru trafic de influenţă, fiindu-i confiscat un milion de euro şi fiind obligat de instanţă să presteze muncă în folosul comunităţii la Admnistraţia Domeniului Public Sector 2.

Dosarul „Microsoft” este un scandal de corupție din România în care DNA a cerut, la 26 septembrie 2014, declanșarea procedurilor pentru urmărirea penală a 10 foști miniștri pentru presupuse fapte de corupție privind mai multe contracte de licențe Microsoft pentru școli, în valoare de sute de milioane de euro.

Dosarul a fost deschis după ce DNA a fost sesizată că în anul 2003, Claudiu Florică – șef al firmei Fujitsu Siemens România – împreună cu Khalil Abi Chanin – patronul firmei Romanel -, importatorul exclusiv al produselor LG și Nicolae Culacov – patronul Omnitech – au început acțiunile de influențare a factorilor de decizie din Guvernul României pentru a se încredința firmei FSC Austria, GesmbH contractul privind închirierea de licențe Microsoft pentru Guvernul României și instituțiile subordonate.

Conform DNA, persoanele anchetate ar fi pretins ca mită 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

Sursa:independent.md

 

(31 accesari)