foto: jurnal.md

foto: jurnal.md

În urma interviului pentru Radio Europa Liberă, avocatul și fostul judecător la CEDO, Stanislav Pavlovschi, riscă să fie sancționat. Cererea a venit din partea Asociaţiei Judecătorilor din Republica Moldova, care a motivat prin faptul că Pavlovschi ar fi criticat judecătorii fără să aducă vreo dovadă. Amintim că fostul judecător la CEDO  a declarat, în cadrul interviului, că justiția din Republica Moldova este într-o stare deplorabilă, iar realizarea unei reforme cu procurori și magistrați profund corupți este o iluzie. 

Președintele Asociației Judecătorilor, Ion Druță, a cerut Comisiei pentru etică și disciplină din cadrul Uniunii avocaților să-l pedepsească pe Stanislav Pavlovschi „pentru aceste afirmații absolut deplasate”. „Dl Pavlovschi nu face decăt să afirme că toți judecătorii sunt corupți și că aceștia condamnă persoane nevinovate, fără a aduce nici o dovadă, ascunzându-se după pretinsa imposibilitate de probare a actului de corupție. O hotărâre legal pronunțată este catalogată ca fiind ilegală din motive exclusiv personale”, se arată în adresare.

Reprezentanţi din Consiliul Executiv al Asociaţiei Judecătorilor din Republica Moldova, care au dorit să-şi păstreze anonimatul, au declarat, însă, că Druţă a luat decizia de unul singur şi a semnat adresarea fără să consulte consiliul executiv al organizaţiei. Gestul l-a şocat pe Stanislav Pavlovschi, care precizează că nu s-a referit la dosare concrete, ci la situaţia din justiţie în general.

„Încercarea domnului Druță de a mă reduce la tăcere este un recidivism și o atitudine stalinistă. În pofida aceste adresări, cred că a face reformă în sistemul judecătoresc cu judecători corupți este o iluzie. Președintele Nicolae Timofti a declarat același lucru, că sistemul trebuie să fie curățat de cei corupți”, a declarat Stanislav Pavlovschi.

Colegii de breaslă ai avocatului susţin într-un glas că, pe de o parte, dreptul la libera exprimare este garantat de lege, iar pe de alta, există suficiente probe ce demonstrează corupţia din sistemul judecătoresc.

„Categoric nu este vorba de opinia judecătorilor. Din contra, foarte mulți judecători împărtășesc opinia domnului Pavlovschi. El este al doilea avocat intimidat cu nerușinare. Dreptul la libera exprimare este intangibil. Ce probe ar mai trebui să fie aduse pe lângă probele aduse de-a lungul anilor de presa filmând case, castele”, a spus avocatul Ana Ursachi.

„De fapt este exemplul despre cum nu trebuie să reacționeze autoritățile atunci când sunt criticate. Nu este caracteristic și nu este demn de un sistem judecătoresc, dacă ei se declară a nu fi corupți. Autoritățile să nu se lupte cu cei care vor să se lupte cu corupția, dar cu fenomenul corupției”, a menționat și avocatul Violeta Gașițoi.

„Nu poți fi indiferent când un judecător care a venit dintr-un sat, dintr-o familie de țărani și în ceva timp și-a făcut casă cu câteva nivele și mașină de lux. Dacă nu va fi dorință, ne vom bălăci în această băltoacă mult și bine”, a adăugat avocatul Gheorghe Susarenco.

Ion Druţă, fostul preşedinte al Judecătoriei Botanica, numit recent judecător la Curtea Supremă de Justiţie şi membru supleant în Consiliul Superior al Magistraturii, este unul dintre magistraţii care a stârnit discuţii aprinse în presă. Deşi a declarat venituri mai mici de 200 de mii de lei în ultimii doi ani, el deţine o casă evaluată de experţi la 4 milioane de lei. O parte din teren a fost obţinută printr-o decizie controversată a Primăriei, iar alta – ocupată abuziv, potrivit autorităţilor locale.

Casa în care locuieşte Ion Druţă are două etaje şi mansardă şi este amplasată într-o zonă rezidenţială de pe strada Malina Mică. Ziarul de Gardă a scris că iniţial, judecătorul a înscris imobilul pe numele unei rude care avea afaceri cu soţia şi soacra sa, întrucât a obţinut terenul printr-o decizie contestată de Guvernul Tarlev.

Ion Druţă a făcut parte din completul de judecători din CSJ care în luna noiembrie a respins solicitarea Consiliului municipal Chişinău de a anula contractul de achiziţie a cafenelei „Guguţă”. Astfel, localul a intrat pe mâna companiei Finpar Invest, despre care presa a scris că face parte din imperiul prim-vicepreşedintelui PD, controversatului afacerist Vladimir Plahotniuc. Cât priveşte atitudinea lui Druţă din calitatea sa de preşedinte al Asociaţiei Judecătorilor, gestul de a reduce la tăcere avocaţii este condamnat şi de analişti.

Nu este pentru prima dată când avocaţii sunt intimidaţi pentru critică, un alt caz fiind şi cel al avocatului Andrei Năstase. După ce Năstase a făcut un Apel public către judecătorii şi procurorii oneşti, în care le cerea să condamne criminalii care conduc sistemul de drept şi-l ţin ostatic al corupţiei, membrii CSM i-au cerut Comisiei de disciplină a Uniunii avocaţilor să-l pedepsească.

Stanislav Pavlovschi nu este singurul care a criticat sistemul judecătoresc din Republica Moldova. Reprezentanții instituțiilor internaționale, înalți demnitari și ambasadori au atenționat, în repetate rânduri, autoritățile de la Chișinău să grăbească reforma justiției.

Șeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a declarat că fenomenul corupției și sistemul judiciar slab se numără printre principalele probleme ale Republicii Moldova.

Mai mult, ambasadorul Germaniei la Chișinău, Matthias Meyer, a atenționat că investitorii germani nu se pot adresa în instanţele de judecată moldovenești, deoarece nu se pot aştepta la o aplicare echitabilă a legii.

Totodată, în cadrul unei vizite oficiale la Chișinău, președintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, a opinat că reforma justiției în Republica Moldova va avea succes numai atunci când se va reuși schimbarea mentalității judecătorilor.

Ultimul Barometru Global al Corupţiei a arătat că justiţia rămâne cel mai corupt domeniu din ţara noastră şi că eforturile autorităţilor de a combate acest flagel sunt ineficiente.

Cele mai concludente efecte ale corupţiei din sistemul judecătoresc sunt procesele pierdute de Republica Moldova la CEDO din cauza verdictelor părtinitoare ale judecătorilor. Din 1998 până în 2011, Guvernul a fost obligat să plătească despăgubiri în valoare de peste 12 milioane de euro. În loc să fie sancţionaţi, judecătorii în cauză sunt promovaţi.

sursa: jurnal.md

(241 accesari)