
Deşi se confruntă cu numeroase litigii şi sechestre, Avia Invest SRL, concesionara Aeroportului Internaţional Chişinău, anunţă că a semnat un nou contract cu firma austriacă Strabag pentru efectuarea unor lucrări de amploare la infrastructura aeroportuară începând cu 2022.
Astfel, un grup de specialiști ai companiei Strabag Grup a efectuat o vizită de lucru pentru evaluarea procesului de reconstrucţie a pistei, peronului și căilor de rulaj ale Aeroportului, notează Mold-street.com.
Avia Invest nu oferă însă nicio informaţie despre cât va costa această investiţie şi dacă are resursele financiare necesare. De exemplu, anul trecut, compania a înregistrat o scădere de aproape trei ori a veniturilor şi pierderi de peste 24 de milioane de lei.
În plus, concesionara a fost obligată să achite statului o serie de noi taxe şi este implicată în numeroase litigii locale şi internaţionale, atât cu Guvernul în privinţa planului de investiţii, cât şi cu diverse companii.
Pe de altă parte, săptămâna trecută, Judecătoria Chişinău (sediul Centru) a satisfăcut „cererea de asigurare a acțiunii în cauza civilă la acțiunea înaintată de SRL Victoria Leasing § Finance împotriva SRL Avia Invest privind încasarea datoriei”.
Astfel, instanţa a decis să aplice sechestru pe bunurile mobile/imobile și sumele de bani ale pârâtului Avia Invest, „în limita valorii acțiunii în mărime de 69.629.834,21 (șaizeci și nouă milioane șase sute douăzeci și nouă mii opt sute treizeci și patru, 21) lei”.
Cauza va fi examinată în fond abia pe 25 noiembrie 2021.