iohannis.s986t2muloS-ar putea ca rezultatul alegerilor prezidenţiale din România să fie cel mai pozitiv eveniment politic din Europa în acest an”, scrie Financial Times.

„Este încurajator din trei puncte de vedere pentru Europa Centrală şi de Est: politica etnică problematică, lupta nesfârşită cu corupţia şi competiţia dintre Alianţa euro-atlantică şi Rusia.

„Românii au demonstrat o excepţională maturitate duminică alegând un membru al unei minorităţi etnice ca şef al statului. Pentru mulţi alegători, programele politice şi atracţia exercitată de candidaţi au contat în mod evident mai mult decât etnia. Se pare că acest lucru a fost şi mai evident pentru românii care trăiesc în oraşele din Europa de Vest. Ei au votat masiv cu Iohannis.

Despre puţine ţări europene, fie ele din Est sau din Vest se poate spune acelaşi lucru. Are Bulgaria un etnic turc preşedinte? Are Italia un preşedinte de etnie germană din Tirolul de Sud? Sau are Marea Britanie un premier de origine afro-caraibiană?

Într-o regiune în care istoria este plină de tensiuni politice datorate diviziunilor etnice, rezultatul alegerilor din România oferă speranţă pentru un viitor definit de toleranţă.”

Apoi Financial Times arată că preşedintele ales a avut “poate cel mai explicit program anticorupţie dintre toţi candidaţii prezidenţiali din ultimii 24 de ani” şi rezultatul alegerilor a aratat că românii sunt la fel de sătui de corupţia din ţară ca şi aliaţii lor vestici. Ziarul britanic scrie în acest context şi despre avertismentele lansate de Victoria Nuland la adresa statelor din regiune, despre condamnarea fostului premier Adrian Năstase şi despre dosarul Microsoft – fundalul campaniei prezidenţiale.

“Domnul Iohannis nu poate schimba totul peste noapte, dar fapul că a ajuns preşedinte arată că politicienii au şanse mai mici să scape nepedepsiţi când abuzează de funcţiile publice.”

Apoi, alegerea lui Iohannis poate sa întărească decizia UE si SUA de a avea o poziţie dură în faţa expansiunii politice, militare şi economice a Rusiei în Balcani şi Marea Neagră. “Din anumite puncte de vedere, România este mai ferită decât vecinii săi de influenţa Rusiei. Ţara se bazează mai puţin pe energia rusă. Ca naţiune non-slavă, care a pierdut şi teritorii în favoarea URSS, România este imună la pan-slavism ţi nu-şi face iluzii în privinţa modului în care Kremlinului îşi extinde puterea. Cu toate acestea, din când în când se poate auzi că unii politicieni de rang înalt din România au lansat, în discuţii private, ideea de a se ajunge la o înţelegere cu Vladimir Putin, pentru a oferi Rusiei dominaţia permanentă în sud-estul Ucrainei.

Este puţin probabil că domnul Iohannis se va juca cu asemenea lucruri. Fiind etnic german şi de centru dreapta, el are relaţii excelente cu Angela Merkel. El este de acord cu cancelarul german în privinţa pericolului reprezentat de Rusia nu numai prin conflictul din Ucraina, dar şi prin sprijinul acordat regiunii separatiste Transnistria. Sub conducerea lui Iohannis, se aşteaptă ca România să contribuie la o poziţie a UE faţă de Rusia mai coerentă şi solidară.”

Sursa: cotidianul.ro

 

(137 accesari)