6 C
Chișinău
miercuri, 1 decembrie, 2021

Filat, mai ții minte ce ai cerut acum un an? Plahotniuc riscă trei ani de pușcărie

Must read

Comentarii recente

hqdefaultAcum un an,pe 13 februarie, ora 13.00 Filat a declarat, cu surle și trâmbițe, că iese din AIE. Motivul invocat a fost prezența în AIE a unei persoane, a unui oligarh care a continuat după anumite scheme, preluate din perioada comuniștilor, să aservească o țară întreagă, să-și bată joc de oameni.

Filat, care nu-și imagina nici in cele mai pesimiste gânduri că ieșirea o să-l coste demiterea din funcție pentru corupție, a fost suficient de temerar în revendicările sale către colegii de alianță.

Ele, într-adevăr sunt revoluționare. Realizarea lor ne-ar fi adus direct în pragul admiterii în UE.

Iată-le:

1.Miniștrii urmează să îndeplinească Programul de guvernare și nu indicațiile de la partid;

2.Scoaterea instituțiilor justiției, precum Procuratura Generală, Centrul Național Anticorupție, instanțele de judecată de sub influența politicului și a intereselor economice înguste;

3.Sancționarea celor care au coordonat mușamalizarea crimei din „Pădurea Domnească”;

4.Stoparea atacului mediatic dirijat asupra sistemului bancar din Republica Moldova;

5.Demonopolizarea și depolitizarea mass-media din Republica Moldova;

6.Investigarea gestionării proprietății de stat de către Agenția Proprietății Publice, mai cu seama a domeniilor – telecomunicații, metale feroase, energetica;

7.Excluderea oricăror forme de corupere a alegătorilor.

Fiindcă astăzi a avut loc ședința parlamentului, ar fi fost firesc să auzim că absoluta majoritate din revendicările lui Filat au fost realizate. Nu s-a procedat, însă, la o discuție constructiva, cu toate că situația din Găgăuzia reclama anumite accese de sinceritate din partea deputaților.

Nu a ținut nici Filat un briefing în cadrul căruia să ne uimească, odată în plus, cu promisiunile sale deșarte.

Unica știre cu adevărat bombă constă în faptul că autorităţile din România au deschis ancheta penală pe numele lui Vlad Plahotniuc, pentru utilizarea unei identităţi false. Acţiunea survine după ce între noiembrie 2009 şi mai 2011, fostul prim-vicepreşedinte al Parlamentului şi totodată unul dintre liderii Partidului Democrat a utilizat în Moldova numele său real, iar peste Prut s-a folosit de numele Vlad Ulinici şi Vladimir Ulinici. Dacă va fi găsit vinovat de autorităţile române, Plahotniuc riscă să stea până la 3 ani în puşcărie.  Potrivit organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului de la Buftea, dosarul lui Vladimir Plahotniuc a ajuns deja la Secţia de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie.

Apropo, Lenca s-a lansat în câteva ieșiri demagogice cu care ne-am obișnuit déjà.  E timpul ca scula lui Filat să fie foarte concret în discursurile sale, căci de visele lui ne-am săturat ca de mere pădurețe. Chiar nici un gând demn de luat în seamă nu a expus.

sursa: vasilegrozavu.wordpress.com

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

1 COMENTARIU

  1. Parerea mea este ca Filat a procedat foarte corect, intrucit cine stie unde era sa ajunga Plahotniuc sau unde era sa ajunga Ghimpu, daca Filat nu denunta acordul?!
    Va dati seama ca se producea o crima – musamalizarea cazului din Padurea Domneasca, unde au participat mai multi membri PL si PDM.
    Credeti ca Filat a gresit cu ceva? – Eu nu cred astfel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri