bvvtow8iiaagtx9_36122700Numeroase explozii au fost auzite marţi în mai multe cartiere din Doneţk, bastion al separatiştilor proruşi din estul Ucrainei, în contextul în care locuitorii din oraş sunt privaţi de două zile de apă curentă, notează Mediafax.

Potrivit corespondentului AFP, explozii au fost auzite în partea de est a oraşului, provenind cel mai probabil din cartierul Mospîne, în timp ce alte explozii se înregistrau în cartierele din vest, unde se află aeroportul din Doneţk.

Între timp, situaţia umanitară se degradează în Doneţk, oraş care număra un milion de locuitori înainte de începerea confruntărilor între forţele ucrainene şi separatişti, în urmă cu mai bine de patru luni.

Furnizarea apei a fost total întreruptă în oraş începând de duminică seară, după ce o linie electrică ce alimenta principala uzină de tratare a apei a fost avariată în urma confruntărilor din Doneţk.

Cozi imense s-au format marţi dimineaţă în faţa magazinelor care vând apă minerală, potrivit corespondentului AFP.

La rândul lor, autorităţile au început să distribuie apă din cisterne, în faţa cărora zeci de persoane aşteptau cu bidoane din plastic şi găleţi.

Autorităţile municipale au avertizat încă de duminică în legătură cu durata reparaţiilor la linia electrică, pe fondul confruntărilor care au loc în oraş de mai multe zile.

Între timp, şi în cealaltă capitală regională şi bastion al insurgenţilor, Lugansk, au loc confruntări cu armament greu între forţele ucrainene şi separatişti, iar autorităţile locale au intensificat apelurile de ajutor, pe fondul unei situaţii „critice” privind alimentarea cu apă, electricitate. De asemenea, comunicaţiile şi aprovizionările au fost întrerupte de peste două săptămâni, iar accesul în oraş a fost blocat.

sursa: realitatea.net

(131 accesari)