-5.7 C
Chișinău
miercuri, 26 ianuarie, 2022

Experți: Evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor este o soluție rezonabilă, dar instituirea unor norme juridice permanente este periculoasă

Must read

Comentarii recente

Experții Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției (CAPC) au examinat proiectul Conceptului privind evaluarea extraordinară a judecătorilor și procurorilor și au înaintat Ministrului Justiției mai multe obiecții și recomandări pentru îmbunătățirea acestuia.

Astfel, reieșind din prerogativele atribuite MIM-lui, experții consideră că trebuie făcută claritate privind statutul și atribuțiile funcționale ale acestuia, în așa fel încât să nu fie admisă modificarea, subrogarea atribuțiilor CSM și CSP și se recomandă a se ține cont că, potrivit cadrului normativ constituțional, CSM este garantul independenței autorității judecătorești, la fel ca și CSP care este garantul independenței și imparțialității procurorilor.

Conform Conceptului, evaluarea ar urma să aibă loc prin crearea unei misiuni internaționale de monitorizare (MIM), a Comisiei de evaluare (CE), formată din 4 Colegii de Evaluare (CIE), precum și a Colegiului special de Apel (CSA). Scopul principal al activității MIM este de a sprijini activitatea CE, inclusiv prin: selectarea membrilor CE și ai CSA, sprijinirea în motivarea deciziilor CE, precum și prin contestarea deciziilor CE și ale Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și ale Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) cu privire la deciziile lor legate de cariera judecătorilor și procurorilor.

„Reieșind din aceste prerogative atribuite MIM-lui, experții consideră că trebuie făcută claritate privind statutul și atribuțiile funcționale ale acestuia, în așa fel încât să nu fie admisă modificarea, subrogarea atribuțiilor CSM și CSP. Se recomandă a se ține cont că, potrivit cadrului normativ constituțional, CSM este garantul independenței autorității judecătorești, la fel ca și CSP care este garantul independenței și imparțialității procurorilor.

„Orice normă care va submina autoritatea CSM și CSP riscă a fi percepută ca o „acaparare” politică a sistemului judecătoresc, ceea ce ar putea cauza repercusiuni grave pentru independența acestui sistem. De asemenea, opinăm că evaluarea extraordinară poate duce la crearea unui precedent periculos în baza căruia guvernele ulterioare ar putea să procedeze în mod similar, fără a oferi o motivare necesară”, argumentează experții.

Aceștia au mai menționat că sunt conștienți de faptul că evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor este considerată o soluție rezonabilă pentru combaterea situației deplorabile din sistemul justiției.

Totuși, experții opinează că instituirea unor norme juridice permanente pentru situații conjuncturale nu răspunde cerințelor de reglementare, în general, și nici cerințelor de reglementare a organizării sistemului juridic, în special.

„Astfel, evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor nu poate fi efectuată prin subminarea independenței judecătorești și urmează a se desfășura în conformitate cu standardele internaționale ale supremației legii, ale drepturilor omului precum și angajamentele internaționale asumate de Republica Moldova, și, nu în ultimul rând, respectând recomandările Comisiei de la Veneția”, se arată în opinia CAPC.

Recent, o magistrată și ministrul Justiției au intrat în polemici pe procedura de evaluare. Aceasta se întreba cine va fi garanția că vor fi aleși cei mai buni după evaluare, în contextul în care Parlamentul l-a promovat pe Musteață la CSJ.

- Advertisement -spot_img

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img

Ultimele știri