dodon-plaha-1Transferurile băneşti pe conturile Partidului Acţiune şi Solidaritate reprezintă un plan bine pus la punct şi gândit din timp de Plahotniuc şi Dodon, care au mizat să creeze confuzie în rândul alegătorilor. Declaraţiile au fost făcute la emisiunea „Ora Expertizei” de la Jurnal TV. 

Analistul politic şi jurnalistul de la fundaţia Jamestown a declarat că în persoana cuplului Plahotniuc – Dodon, avem de-a face cu un fel de hidră cu două capete. „Această hidră cu două capete este bogată şi murdară, şi ea se confruntă cu un candidat sărac şi curat – Maia Sandu. Ei vor ca alegătorul să intre într-o stare de confuzie în care nimic nu este adevărat dar orice este posibil. Noi nu trebuie să cădem în această capcană.”

Jurnalistul Ion Terguţă crede că este vorba despre un plan bine pus la punct. „A fost calculat foarte bine ziua când Ilan Shor trebuia să vină în instanţă ca să poată ajunge în faţa camerelor şi să declare el personal că a virat aceşti bani, pentru că altfel Shor nu avea cum să apară în faţa jurnaliştilor. Este o premeditare foarte clară. Aparent ştiţi vine la o şedinţă de judecată, dar interesant este că la această şedinţă de judecată nu i-au venit avocaţii. Oare chiar nu ştia Shor că nu îi vin avocaţii?!

Iar analistul politic Anatol Ţaranu susţine că este vorba despre o înşelăciune. „Minciuna are picioare scurte şi pe asta şi se mizează, că este foarte puţin timp, doar marea majoritate a oamenilor privesc televiziunile holdingului şi pe asta se mizează. Minciuna asta trebuie să trăiască câteva zile, doar câteva zile au mai rămas la alegeri. Şi oamenii simpli pur şi simplu sunt induşi în eroare premeditat folosind această provocare şi în aşa fel se gândesc, dar poate, poate o să-i amăgim. Pe asta se mizează. Dodon este de fapt candidatul minciunii.”

În opinia invitaţilor, în acest caz ar trebui să se autosesizeze Inspectoratul Fiscal de Stat.

„Eu ştiu că la orice sumă de 50 de mii de lei o persoana trebuie să facă declaraţii de unde are aceşti bani. Noi avem de-a face aici cu o sumă de 300 de mii de lei. Chiar dacă Shor recunoaşte că sunt banii lui, oricum avem o personă fizică, acest Galoi care a primit aceşti bani şi care va trebui să facă dovada de ce aceşti bani au intrat la el, după care a făcut donaţia. Bun, dar au fost impozitaţi aceşti bani sau nu?!”, a declarat Ion Terguţă.

Prim-vicepreşedintele PD, Vladimir Plahotniuc, Igor Dodon şi Ilan Shor nu au fost de găsit pentru comentarii.

Sursa:jurnal.md

(75 accesari)